Acasă Blog Pagina 69

Bătaie și amenințări cu moartea la un centru de colectare din Bihor. Un bărbat a fost arestat

Magistrații Judecătoriei Beiuș au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ioan Traian Bugle, în vârstă de 55 de ani, acuzat de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Decizia vine după ce, la data de 4 septembrie 2024, în jurul orei 10:30, acesta a fost implicat într-un incident violent la un centru de colectare a fierului vechi din orașul Ștei.

Incendiu de amploare la o fermă de măgărițe din Cetariu. 650 de baloți de fân arși

Un incendiu puternic a izbucnit joi, 5 septembrie, la o fermă de măgărițe din localitatea Cetariu (județul Bihor) punând în pericol nu doar furajele depozitate, ci și sute de animale. Focul, cel mai probabil cauzat de autoaprinderea baloților de fân depozitați în condiții improprii, a necesitat o intervenție de peste șapte ore din partea pompierilor.

La fața locului, echipele Detașamentelor 1 și 2 Oradea, împreună cu Gărzile Tinca și Sălard, au intervenit prompt după apelul la 112.

În momentul sosirii, incendiul cuprinsese deja 600 de baloți de paie, depozitați în stive compacte, amenințând să se extindă către cele trei grajduri aflate în apropiere. În aceste adăposturi se aflau peste 500 de animale, a căror viață era în pericol.

Intervenția a fost dificilă, din cauza vântului puternic și a volumului mare de materiale inflamabile.

Pompierii militari au acționat cu autospecialele de lucru cu apă și spumă realizând concomitent dispozitive pentru localizarea și lichidarea incendiului, fiind ajutați și de cetățeni care au intervenit cu două buldoexcavatoare. Intervenția de stingere a durat aproximativ 7 ore, fiind îngreunată de vântul puternic. Salvatorii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, protejând astfel adăposturile de animale. În urma producerii incendiului, au ars aproximativ 650 de baloți de fân și deșeuri de cauciuc.

Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a transmis sergentul major Alina Butaci, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Sfaturi pentru prevenirea incendiilor

Prin natura lor combustibilă, furajele constituie un pericol în ceea ce priveşte riscul de producere a incendiilor, întrucât se autoaprind când sunt depozitate umede sau se aprind foarte repede în prezenţa oricărei surse de foc deschise, deoarece au temperaturi de aprindere foarte mici.

Autoaprinderea este un fenomen care se întâlneşte mai frecvent în spaţiile umede, ca rezultat al unor procese biologice si biochimice ce au loc în masa vegetală cu un conţinut ridicat de umiditate, procese în urma cărora temperatura se ridică peste anumite limite. Autoaprinderea fânului este precedată întotdeauna de o autoîncălzire, fenomen ce se produce atunci când acesta a fost insuficient uscat înainte de depozitare”, a precizat Butaci.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor să respecte câteva măsuri esențiale pentru a evita astfel de evenimente:

  • amplasarea depozitelor de furaje şi plante tehnice la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la acestea să nu pericliteze vecinătăţile;
  • furajele, paiele şi alte materiale combustibile vor fi depozitate, după posibilităţi, cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii etc.;
  • este interzisă folosirea focului deschis sau a mijloacelor de iluminat cu flacără deschisă în apropierea furajelor şi a materialelor combustibile;
  • furajele şi plantele tehnice, care prezintă pericol de autoaprindere, se păstrează în condiţii adecvate naturii lor, luându-se măsuri de control şi preîntâmpinare a fenomenului de autoîncălzire;
  • se va evita depozitarea furajelor în stive compacte, cu înălţimi ce depăşesc 4 – 5 metri, reducând posibilitatea evacuării spre exterior a căldurii;
  • în centrul fâneţelor se recomandă amenajarea unui loc de circulaţie a aerului pentru o mai bună ventilare.
  • amplasarea şurilor şi depozitelor de furaje se va face, pe cât posibil, în zone apropiate de o sursă de apă.

La depozitele de furaje grosiere se interzice:

  • Fumatul, folosirea focului deschis, aruncarea cenuşei fierbinţi în apropierea depozitelor de furaje, precum şi întrebuinţarea diverselor mijloace de iluminat cu flacără deschisă în incinta depozitelor de furaje;
  • Folosirea improvizaţiilor pentru iluminatul cu energie electrică a zonei de depozitare;
  • Jocul copiilor în apropierea depozitelor de furaje;
  • Strângerea fânului imediat după ploaie şi depozitarea în locuri închise fără aerisire.

Crina Dobocan
Foto: ISU Crișana

„Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou an școlar?”

0

Recomandări prețioase, oferite de polițiștii de prevenire bihoreni înainte de debutul anului școlar, în parcuri, stațiuni, la locurile de joacă și în marile centre comerciale din Oradea.

Biserica Ortodoxă din Cetea, un secol de existență

0

În data de 8 septembrie 2024, credincioșii din Cetea vor celebra 100 de ani de la construcția și sfințirea bisericii ortodoxe din localitate. Această sărbătoare, organizată la Biserica Ortodoxă din Cetea, va aduce împreună localnici, fii ai satului și oaspeți din întreaga țară, pentru a marca un moment istoric în viața spirituală și culturală a comunității.

Alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea școlii

0

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), prin agențiile teritoriale, va face în avans, față de data fixată, plățile pentru alocațiile și indemnizațiile pentru copii.

Criză de sânge la Oradea. Centrul de Transfuzie Sanguină roagă bihorenii să doneze sânge urgent

Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea se confruntă cu o criză majoră de sânge, stocurile pentru pacienții cu Rh negativ fiind complet epuizate. Potrivit unui comunicat oficial, cererile pentru grupe de sânge cu Rh negativ au crescut alarmant în ultima perioadă, iar acest lucru pune în pericol viața pacienților care au nevoie de transfuzii urgente.

Au descoperit oportunitățile antreprenoriatului social

0

Peste 30 de participanți, tineri entuziaști și persoane interesate de dezvoltarea comunităților locale, au luat parte, zilele trecute, la evenimentul de prezentare al proiectului LIDERURB – Lideri în Dezvoltare și Regenerare Urbană prin Economie Socială, organizat de Fundația CREFOP.

Filarmonica din Oradea deschide noua stagiune. Melomanii, invitați să profite de ofertele la abonamente

Filarmonica de Stat Oradea se pregătește să deschidă stagiunea 2024-2025, care promite să aducă publicului evenimente de neuitat, artiști renumiți ai scenelor internaționale și lucrări inedite, de la cele mai cunoscute titluri ale muzicii clasice sau ușoare până la lucrări care vor stârni curiozitatea auditoriului prin descoperirea lor.

Alertă de sănătate publică. DSP Bihor intensifică măsurile împotriva răspândirii Virusului West Nile

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a demarat o serie de acțiuni pentru prevenirea răspândirii infecției cu Virusul West Nile (VWN), un pericol tot mai prezent în sezonul cald. Virusul, care aparține familiei Flaviviridae și este transmis exclusiv prin înțepătura de țânțar, a fost depistat recent la nivelul țării nostre, dar și-n anii trecuți la nivel local, iar DSP a alertat administrațiile publice și populația pentru a lua măsuri urgente.

Modificări la traseele liniilor de autobuz ȋn perioada 5 – 7 septembrie 2024

0

Lucrările de infrastructură din zona intersecției str. Evreilor Deportați – str. Avram Iancu modifică mai multe trasee de autobuz. Astfel, ȋncepând din 5 septembrie până ȋn 7 septembrie 2024, inclusiv, traseele de autobuz vor fi deviate astfel:

Aproape 600 de polițiști, mobilizați în prima zi de școală

0

Luni, 9 septembrie 2024, în contextul începerii noului an şcolar, poliţiştii din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, siguranță școlară, prevenire și proximitate vor fi prezenţi în proximitatea tuturor unitățile de învățământ bihorene, alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, pentru a reconfirma parteneriatul Poliţie – Şcoală, siguranţa copiilor reprezentând una din priorităţile permanente ale poliţiştilor din Bihor.

31 de cupluri felicitate de Primăria Oradea, cu ocazia Nunții de Aur

0

Viceprimarul Antonia Nica a felicitat miercuri, 4 septembrie 2024, cele 31 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de Aur”.

Program de cooperare româno-elvețian, în valoare de 220 milioane de euro, lansat la Oradea în prezența Ambasadorului Elveției

Primăria Oradea a fost joi, 5 septembrie 2024, gazda unei întâlniri importante între Ambasadorul Elveției în România, Excelența Sa Massimo Baggi, și reprezentanți ai administrației locale și județene. Discuțiile au avut loc între ambasador și city managerul municipiului Oradea, Mihai Jurca, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan.

A încălcat ordinul de protecție de aproape 1700 de ori. Orădeanul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Oradea a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oradea după ce a încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse printr-un ordin de protecție emis împotriva sa. Ordinul, emis pe o perioadă de 12 luni de către Judecătoria Oradea, a fost încălcat de nu mai puțin de 1.695 de ori.

Un nou bloc de locuinte pentru tineri va fi construit pe strada Cerbului din Oradea

Consiliul Local a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru „Construire locuințe pentrui tineri destinate închirierii, pe strada Cerbului nr. 9 B”. Împreună cu propunerile de organizare urbanistică a amplasamentului au fost aprobați și indicatorii tehnico-economici la faza PT în vederea realizării construcției.

Nou an școlar, probleme vechi. Instalații electrice defecte, căi de evacuare blocate și fără autorizații de securitate la incendiu

Noi nereguli descoperite în școlile orădene la început de an școlar. De la începutul acestui an până în prezent, personalul de specialitate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a executat peste 100 de controale și 132 activități de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, la unitățile de învățământ din județ.

„Boléro” și „Rhapsody in Blue” vor răsuna în Cetate. O seară sub cerul liber cu Filarmonica din Oradea

Iubitorii muzicii clasice din Oradea și împrejurimi sunt invitați vineri, 6 septembrie, la un eveniment de excepție organizat de Filarmonica de Stat Oradea. Este vorba de concertul în aer liber care va avea loc în curtea Palatului Princiar din Cetatea Oradea.

Invitați de renume mondial la IQ Digital Summit Oradea 2024. Printre invitați, un orădean care a devenit cel mai bogat român din SUA

Antreprenoriatul românesc se întâlnește cu elitele Tech globale, la Teatrul „Regina Maria”.

Concert în Palatul Episcopal

Episcopia Romano-Catolică din Oradea organizează un concert de excepție în cadrul Serilor Muzicale Kaganovskiy. Acesta va avea loc luni, 23 septembrie 2024, de la ora 19:00 și promite să încânte melomanii cu un program deosebit.

O nouă companie în Parcul Științific și Tehnologic

O nouă companie își va începe activitatea în Parcul Științific și Tehnologic din Oradea, după ce a câștigat licitația pentru închirierea birourilor din clădirea de pe strada Ceyrat.

Votaţi proiectul OTL Oradea – „TRANSBORDER”, califcat ȋn finala competiţiei europene REGIOSTAR 2024

0

Proiectul transfontalier ,,Îmbunătăţirea serviciului de transport public la nivelul polilor urbani Oradea şi Debrecen” (TRANSBORDER), al cărui lider a fost, ȋn perioada 2019-2021, Oradea Transport Local, este calificat ȋn finala competiţiei REGIOSTARS 2024, organizată de Uniunea Europeană. Proiectul OTL Oradea concurează astfel pentru premiul Public Choice Award.

Alte străzi complet închise de șantiere în Oradea

Primăria Oradea a anunțat că, începând de joi, 5 septembrie 2024 și până sâmbătă, 7 septembrie 2024, circulația rutieră în intersecția străzilor Avram Iancu și Evreilor Deportați va fi complet închisă pentru lucrări de asfaltare.

Plafonul pensiei pentru medicamente compensate cu 90% crește la 2020 lei

Guvernul României a aprobat o măsură importantă pentru pensionari. Începând cu luna septembrie 2024, plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90% va crește la 2020 lei, conform Ordonanței de Urgență nr. 105/2024 (care privește măsuri de protecție socială) adoptată recent de Guvernul României.

Sânmartinul va deveni independent energetic

Comuna Sânmartin este pe cale să atingă independența energetică totală, datorită unei investiții de 8 milioane de lei, finanțată din fonduri europene. Contractul pentru realizarea unui parc fotovoltaic a fost semnat pe 29 august 2024 de primarul Cristian Laza la Ministerul Energiei din România, în prezența ministrului Sebastian-Ioan Burduja.

Clujul și Oradea vor fi pe ruta căii ferate de mare viteză București-Budapesta: Cu peste 200 km/h se va circula pe acest tronson!

0

Construirea unei linii de tren de mare viteză între București și Budapesta, proiect discutat luna trecută de premierul Marcel Ciolacu și Viktor Orban la Vila Lac, va necesita un studiu de fezabilitate.

Specialiștii din Ministerul Transporturilor au realizat deja o evaluare inițială și au propus două opțiuni, variante deja prezentate într-un răspuns oficial comunicat joi, 29 august, de Ministerul Transporturilor deputatului PNL Radu Moisin, care a solicitat detalii imediat după vizita lui Viktor Orban la București.

„Pentru realizarea concretă a liniei de mare viteză Budapesta-Bucureşti, în Programul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030 este propusă realizarea unui Studiu de fezabilitate pentru construcția unei cãi ferate de mare viteză pe axa est-vest care să se suprapună cât mai puţin cu investițiile feroviare realizate sau în curs de realizare” arată oficialii Ministerului Transporturilor.

Pentru elaborarea studiului de fezabilitate, este necesar să se efectueze cercetări detaliate ale terenului, inclusiv studii geologice, topografice și de mediu. De asemenea, studiul trebuie să stabilească viteza de operare a trenurilor, luând în considerare opțiuni de mare viteză sau viteză superioară, care pot varia între 200 km/h și peste 300 km/h.

Un posibil traseu este cel de 590 de kilometri de linie ferată de mare viteză București – Episcopia Bihor. Înainte de completarea studiului de fezabilitate, specialiștii din Ministerul Transporturilor au efectuat o evaluare inițială, care a condus la identificarea a două posibile strategii, conform răspunsului oferit deputatului Mosin:

  1. Un aliniament sustenabil din punct de vedere economic și social pentru dezvoltarea unei cãi ferate de mare viteză/viteza sporită poate fi: Bucureşti – Pitești – Curtea de Argeş – Sibiu – Mediaş – (Târgu Mures) – Cluj-Napoca – Zalău – Oradea – Episcopia Bihor. Această soluţie ar urma să fie validată de rezultatele studiului de fezabilitate. Lungimea căii ferate de mare viteză este de aproximativ 590 km şi ar urma să aibă un cost estimat de 25-30 milioane euro/km (ceea ce ar conduce la un cost estimat al investiției de aproximativ 17 miliarde de euro);
  2. Un aliniament hibrid ce include secţiuni modernizate la nivelul 160 km/h pentru o parte a traseului (traversäri montane, culoare existente), respectiv aliniament nou cu viteză de peste 200 km/h, în funcție de aspectele geografice şi cele de rentabilitate economică pe anumite porţiuni ale traseului. O astfel de abordare presupune valorificarea unor investiții deja realizate, în curs de realizate sau în faza de proiect de modernizare. Astfel traversarea montană s-ar putea realiza pe un traseu comun HSR cale ferată convențională. În acest context, este propusă realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția primel cãi ferate de mare viteză din România cu un cost estimat de 120 milioane euro (142 milioane euro cu TVA);

Premierii Marcel Ciolacu și Viktor Orban s-au întâlnit la București în iulie pentru a relua discuțiile privind construirea unei linii de tren de mare viteză între București și Budapesta. Ciolacu a menționat că se dorește demararea studiului de fezabilitate pentru acest proiect crucial pentru regiune.

Sursa: Apuseni.info

Crește rata șomajului în Bihor: 2,10% în august 2024

Rata șomajului în județul Bihor a înregistrat o ușoară creștere în luna august 2024, ajungând la 2,10%, potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor. Această valoare reprezintă o creștere de 0,09 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului se situa la 2,01%.

Incendiul din zona Budureasa-Stâna de Vale a fost stins. Au ars 25 de hectare de pădure

Incendiul de fond forestier din zona montană dintre localitățile Budureasa și Stâna de Vale a izbucnit acum șase zile şi s-a manifestat într-o zonă greu accesibilă, unde, din cauza reliefului dificil, autospecialele de stingere nu au putut înainta, chiar și cu autovehicule destinate deplasării în teren accidentat.

ATENȚIE CE PRODUSE CUMPĂRAȚI! Românii fac peste 10.000 de comenzi zilnic pe site-urile Shein și Temu!

0

Magazinele online chinezești au devenit tot mai populare. DAR … Să fim puţin mai atenţi: să nu ne bucurăm doar de preţ!

Mircea Geoană, care se pregătește să candideze la Președinție, a demisionat de la șefia NATO

0

NATO a anunţat, marţi, demisia lui Mircea Geoană din funcţia de secretar general al alianței nord-atlantice, pe care o ocupă din 2019. Geoană, care se pregătește să candideze din nou la Președinție, a postat un anunț pe Facebook în care spune că mandatul de la NATO a fost onoarea vieții sale, fără a face vreo referire la candidatură.

FC Bihor joacă în deplasare cu DVSC Debrecen 

0

Echipa FC Bihor profită de întreruperea campionatului. Orădenii se vor deplasa, în acest sfârşit de săptămână, în Ungaria, la Debrecen, unde vor susţine un joc amical în compania echipei locale de primă divizie DVSC Debrecen.

Un weekend dedicat baschetului, la Oradea Arena. Memorialul Antonio Alexe, ediția a XI-a

0

Oradea devine, din nou, capitala baschetului românesc, în acest sfârșit de săptămână, cu prilejul celei de-a 11-a ediții a Memorialului Antonio Alexe. Evenimentul este unul de referință în calendarul sportiv al orașului.

Au început înscrierile pentru comercianți la FestiFall Oradea 2024. Vezi când va avea loc evenimentul

Orădenii se pregătesc pentru cea mai frumoasă sărbătoare a orașului – Toamna orădeană.

Apel la acțiune: Prefectul județului Bihor solicită implicare pentru prevenirea incendiilor forestiere

0

În contextul unei creșteri alarmante a numărului de incendii de fond forestier și vegetaţie uscată pe terenurile agricole de la nivelul județul Bihor, prefectul Marcel Daniel Dragoș face apel la conștientizare și responsabilitate atrâgând atenția opiniei publice asupra importanței măsurilor de prevenție și a intervenției rapide pentru a proteja comunitățile și mediul înconjurător. Incendiile recente din Budureasa și Stâna de Vale au demonstrat impactul pe care îl pot avea astfel de evenimente asupra mediului și siguranței publice, mai ales în condiții meteorologice nefavorabile.

Bovină salvată de pompieri, după ce a căzut într-un decantor

Marți, 03 septembrie 2024, în jurul orei 08.30, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenţia pompierilor militari în localitatea Voivozi (comuna Popești), pentru salvarea unei bovine gestante.

Circulația pe Bulevardul Decebal din Oradea, închisă complet. Vezi pentru cât timp

Primăria Oradea anunță închiderea completă a circulației pe Bulevardul Decebal în data de 4 septembrie 2024. Este vorba de tronsonul cuprins între Podul Decebal și Pasajul Tudor Vladimirescu, în intervalul orar 07:00 – 21:00. ,,Această măsură este necesară pentru turnarea stratului de uzură și ridicarea la cotă a capacelor autonivelante. Aceste lucrări sunt importante pentru finalizarea proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere din această zonă a orașului.

„Masa prieteniei”, o seară a speranței pentru copiii din Oradea

0

Cluburile LIONS din Oradea organizează, în seara zilei de 6 septembrie 2024, de la ora 19.00, evenimentul caritabil  „Masa Prieteniei”. La Meridian Zero se vor aduna zeci de oameni cu suflet mare, toți uniți de un scop comun: sprijinirea copiilor din medii defavorizate pentru a începe noul an școlar cu încredere și entuziasm.

Trenul rapid Oradea – Mangalia, întârziere de 450 de minute. Află de ce

Circulația trenurilor între stațiile Merișor și Crivadia a fost întreruptă noaptea trecută din cauza unui incident major care a provocat întârzieri semnificative.

77 de participanți la trafic, sancționați în ultimele 24 de ore în Bihor. 44 de pietoni și bicicliști au fost amendați

Polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au intensificat, pe 2 septembrie 2024, acțiunile de supraveghere pe șoselele județului, având ca principal obiectiv creșterea siguranței rutiere și depistarea celor care încalcă regulile de circulație. Rezultatele nu au întârziat să apară: 77 de participanți la trafic au fost sancționați pentru abateri care au pus în pericol siguranța pe drumurile publice.

Traseul liniilor 19 si T9 de autobuz se modifică în 4 septembrie 2024

0

Pentru desfăşurarea ȋn condiţii optime a lucrărilor la Pasajul Decebal – Tudor Vladimirescu, OTL Oradea modifică, ȋn 4 septembrie 2024, traseele liniilor 19 şi T9 de autobus.

„Săptămâna bobocilor” 2024 la Universitatea din Oradea. Tinerii lansează „Ghidul șmecherului”

Uniunea Studenților din Oradea anunță că, între 30 septembrie și 3 octombrie 2024, va avea loc o nouă ediție „Săptămânii bobocilor”.

Orădenii, în cel mai vizitat loc de pelerinaj al catolicilor din întreaga zonă de Vest a României

0

Sute de credincioși greco și romano catolici din Dieceza de Oradea vor participa duminică, 8 septembrie 2024, la pelerinajul anual de la Bazilica Maria Radna. Acesta este unul dintre cele mai importante locuri de cult catolic din România.

Monstrul din Bihor. Reținut după ce a încercat să incendieze un câine și a amenințat o femeie în vârstă

Un incident de o cruzime ieșită din comun a avut loc în localitatea Sântion, județul Bihor.

Tabără de educație ecologică pentru copii și tineri

0

În perioada 26-30 august 2024, APS Aqua Crisius a organizat o tabără de educație ecologică și conservare a naturii, intitulată „Junior Ranger”, în cadrul unui proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Evenimentul, desfășurat la Centrul de instruire și monitorizare arii protejate „Mărioara Pușcaș” din localitatea Rimetea, județul Alba, a reunit 21 de tineri cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, din diverse comunități locale din județele Alba, Bihor și Suceava.

Prima clasă în care Inteligența Artificială înlocuiește profesorii umani

0

O școală privată din Londra, David Game College, face un pas îndrăzneț în viitorul educației. În septembrie, aceasta va deschide prima clasă din Regatul Unit în care inteligența artificială (AI) va prelua rolul profesorilor umani.

Episcopii Catolici Orientali din Europa se întâlnesc la Oradea

0

Oradea va găzdui, între 16 și 19 septembrie 2024, un eveniment de mare însemnătate pentru Biserica Greco-Catolică și pentru comunitatea credincioșilor din Europa: Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa. Sub tema „Relația dintre episcopi și preoți – fraternitate și umanitate”, această reuniune va aduce împreună lideri spirituali din întreaga Europă, cu scopul de a întări coeziunea și unitatea Bisericii, într-o perioadă în care nevoile pastorale sunt mai stringente ca niciodată.

Tinerii orădeni, la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic din România

0

Peste 1.000 de tineri catolici din întreaga Românie vor participa la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic (INTC) 2024. Manifestarea se va desfășura la Cheile Grădiștei, în județul Brașov, între 4 și 7 septembrie. În cadrul acestei întâlniri, Dieceza de Oradea va fi reprezentată de un grup de aproape 50 de tineri entuziaști, provenind din comunități maghiare, române și slovace din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea și alți 83 de tineri din Episcopia Greco-Catolică de Oradea.

Mergem la mare, la prețuri mici

0

A început programul „Litoralul pentru toți”, care se va derula pe tot parcursul lunii septembrie.

Elevii din Ungaria nu mai au voie cu telefoane la școală

Elevii din Ungaria nu vor mai avea voie cu telefoane la școală, măsura anunțată oficial de guvern urmând a intra în vigoare chiar de luni, 2 septembrie, când începe noul an școlar.

Palatul Copiilor din Oradea a deschis înscrierile pentru anul școlar 2024-2025

Palatul Copiilor din Oradea a dat startul înscrierilor pentru anul școlar 2024-2025. Părinții și elevii interesați sunt invitați să se înscrie în perioada 2 – 20 septembrie 2024, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00.

Târg de antichități și produse locale în Cetatea Biharia

Cetatea Biharia va deveni, în acest weekend, gazda târgului de antichități și produse locale. Evenimentul, organizat de Primăria comunei Biharia, este menit să aducă laolaltă frumusețea trecutului și bogăția tradițiilor contemporane.

10 puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă pentru câteva zile

0

Pentru remedierea unei avarii, apărute la rețeaua termică de transport, situată pe Bulevardul. Dacia, marți, 3 septembrie 2024, ora 10:00, se va întrerupe furnizarea energiei termice pentru prepararea apei calde de consum la punctele termice: 106, 119, 126, 127, 136, 200, 218, 611, 612 și 613.

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, laureat al premiilor revistei „Regal Literar”

0

Revista online de cultură „Regal Literar” a publicat recent lista laureaților premiilor sale pentru anul 2024.

Restricțiile din zona Avram Iancu – Parc Bălcescu – Evreilor Deportați din Oradea se prelungesc până miercuri seara

Restricțiile de circulație în zona Avram Iancu – Parc Bălcescu – Evreilor Deportați se prelungesc până miercuri seara. Motivele invocate de Primărie sunt de natură tehnică.

Microciparea gratuită a câinilor de rasă comună. Amenzi începând cu 1 octombrie

0

Deținătorii de câini de rasă comună sau metiși nemicrocipați mai au la dispoziție luna septembrie pentru a beneficia de microcipare gratuită. După data de 1 octombrie, cei care nu își microcipează animalele pot fi sancționați de Poliția Locală cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 1.500 de lei pentru persoanele juridice, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 70/2014.

Licitație pentru digitalizarea Bibliotecii Județene

Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru achiziționarea echipamentelor IT&C necesare modernizării și digitalizării Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor. Achiziția mai include instalarea echipamentelor și punerea acestora în funcțiune.

12 incendii de vegetație uscată produse în weekend, în Bihor

În weekendul 31 august – 01 septembrie 2024, pompierii militari din cadrul a șapte subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Crișana” al județului Bihor au acționat pentru stingerea a doisprezece incendii produse la terenuri virane și pajiști. Focul risca să se propage la bunuri ale cetățenilor.

Mai multe școli din Oradea și din județ vor folosi catalogul electronic în noul an școlar

Crește numărul școlilor din Bihor care utilizează catalogul electronic. 37 de unități de învățământ adoptă soluția digitală în anul școlar 2024-2025.

Centru de testare a elevilor de clasa a VIII-a pentru susținerea Evaluării Naționale

Profesorul Iulius Timar, un nume respectat în învățământul bihorean, este cunoscut nu doar pentru felul în care predă matematica ori pentru rezultatele pe care le obțin elevii săi, ci și pentru faptul că este directorul Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, o școală renumită pentru performanțele obținute de elevii săi la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat.

Incendiul din pădurea de la Stâna de Vale nu a fost stins. Misiunea de stingere a incendiului de fond forestier din zona montană dintre Budureasa și Stâna de Vale continuă

0

Incendiul de fond forestier din zona montană dintre localitățile Budureasa și Stâna de Vale a izbucnit acum patru zile şi se manifestă într-o zonă greu accesibilă, autospecialele de stingere aflându-se în imposibilitatea de a înainta din cauza reliefului dificil.

„Extreme Medical Adventure”, primul eveniment medical din Bihor care te pregătește să salvezi vieți

Într-o lume în care fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte, cunoașterea noțiunilor de prim-ajutor devine nu doar utilă, ci esențială.

Concurs de gătit gulaș la ceaun în Cetatea Biharia

Evenimentul este o oportunitate perfectă de a savura preparate tradiționale și de a contribui la o cauză nobilă.

A fost turnat primul strat de asfalt pe încă trei străzi din Grigorescu

A fost turnat primul stratul de asfalt pe încă trei străzi din Cartierul Grigorescu, respectiv Gheorghe Tulbure, Lucreția Suciu și Maczalik Alfred.

79 de soiuri de struguri, expuse la Sânmartin

0

Expoziţia de struguri de la Sânmartin, care are scop educativ, a oferit spre degustare, la sfârșitul acestei săptămâni, un număr record de 79 de soiuri de struguri de masă şi de vin, degustarea a trei sortimente de must, dar şi un număr mare de butaşi de viţă de vie pentru pasionaţi.

Legea ordinului de protecție extinsă, intră în vigoare

0

Scopul legii este protecția victimelor indiferent de relația pe care o au cu infractorul.

După o pauză de 43 de ani mergem la Campionatul Mondial de volei masculin

0

„Tricolorii” au obținut această calificare datorită poziției ocupate în ierarhia mondială, România fiind pe locul 26 în lume.

Emil Hurezeanu conferențiază la Oradea

Excelența Sa Emi Hurezeanu, ambasadorul României în Austria va susține la Oradea Conferința „Istoria Imperiului Habsburgic, de aproape, de departe”. Totodată vor fi lansare volumele „Monarhia Habsburgică (1848-1918)”.

Activități educative pentru copiii din Oradea

0

În cadrul programului „Sănătatea mea”, la Centrul de Zi pentru copii al Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO), de pe Calea Clujului, au fost organizate ateliere de prevenţie şi educare pentru sănătate. Acestea au luat forma unor activităţi ludice, adaptate capacităţilor de discernere ale celor mici.

Mai mulți promovați după contestații. 29.74% este rata de promovare la BAC-ul de toamnă, după contestații

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024) au fost afișate vineri, 30 august, pe site-ul dedicat.

Un nou pasaj rutier peste Centura Oradea

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de joi, 29 august, studiul de fezabilitate pentru realizarea unui nou pasaj suprateran pe Centura Oradea. Acesta va fi construit peste calea ferată care leagă Oradea de Sânmartin – Băile Felix.

Și-a depășit propriul record în apele reci ale Canalului Mânecii

0

Avram Iancu a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii, din Anglia până în Franța, în 15 ore și 30 de minute.

A luat pădurea foc. Vezi în ce zonă din Bihor

Începând de miercuri, 28 august 2024, echipaje specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bihor, intervin pentru stingerea unui incendiu de fond forestier izbucnit în zona montană dintre localitățile Budureasa și Stâna de Vale.

25 de microbuze electrice pentru elevii din Bihor

Perioada de depunere a ofertelor în cadrul licitației destinată achiziționării de microbuze electrice școlare s-a încheiat în această săptămână.

O nouă întâlnire cu CSM Reşiţa, de această dată în campionat!

0

După jocul de marţi din cadrul play-off-ului Cupei României, fotbaliştii de la FC Bihor Oradea întâlnesc din nou echipa CSM Reşiţa, vineri, de la ora 18, în campionatul Ligii a II-a.

3 trasee propuse pentru inelul metropolitan de nord

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a prezentat astăzi, 29 august, în cadrul ședinței ordinare, propunerile de trasee pentru inelul metropolitan de nord, un nou proiect de infrastructură menit să îmbunătățească conectivitatea rutieră a zonei de nord a Oradiei. Toate cele trei trasee propuse se conectează la nord cu Centura Biharia, aflată în execuție.

Cea mai mare creștere de pensie în Bihor, 5.125 de lei. Creșterea medie – 626 de lei

0

Nici o pensie nu va fi mai mică decât în august. Pensionarii a căror pensie rezultă mai mică în urma recalculării, vor primi în continuare pensia cea mai mare, pe care au avut-o anterior.

Un TIR a luat foc în mers în localitatea Gepiu

 În dimineața zilei de joi, 29 august 2024., pompierii militari bihoreni au fost chemați să stingă un incendiu izbucnit la un TIR, aflat în mers, în localittatea Gepiu.

Incendiu generat de joaca copiilor cu focul

0

În după-masa zilei de miercuri, 28 august 2024, pompierii orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în Galoșpetreu (comuna Tarcea), reușind să salveze locuința familiei afectate de eveniment.

Formația Phoenix pregătește o operă rock dedicată lui Nicu Covaci, „Nemuritorul”: „Un concept complet, un spectacol complet”

0

Formaţia Phoenix pregăteşte un turneu în memoria lui Nicu Covaci, care să înceapă în noiembrie, urmând să fie pregătită şi o operă rock, „Nemuritorul”.

Primăria Oradea a lansat licitaţia pentru achiziţia sistemului de management al traficului

Primăria Oradea anunţă că a lansat licitaţia publică pentru achiziţia sistemului de management al traficului în municipiu, o investiţie de 13,7 milioane de lei finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru care se pot depune oferte în SICAP până la data de 30 septembrie.

Sumă uriașă pentru alegerile pentru președintele României

0

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că suma totală necesară pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru preşedintele României din acest an este estimată la 1,39 miliarde lei.

Zile libere 2025 – în ce zile vor fi sărbătorile legale și când vor avea liber angajații

0

În anul 2025, angajații din România vor avea 17 zile libere oferite de stat, datorită sărbătorilor legale. 13 zile libere vor pica în timpul săptămânii, în timp ce 4 zile libere de la stat vor fi în weekend.

Marcel Ciolacu: Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate de la 1 octombrie

0

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că, de la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate.

Istoric din Londra, invitat la Muzeul Țării Crișurilor

0

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Editura Humanitas, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Hotel Continental, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și Autogrand Oradea – Skoda (partener de mobilitate) organizează conferința cu titlul „Semnificația loviturii de stat de la 23 august 1944”, susținută de prof. univ. dr. Dennis Deletant, University College din Londra, și moderată de prof. univ.dr. Gabriel Moisa, manager, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.

Tentativă de fraudă pe Facebook cu sigla OTL. Compania avertizează asupra paginilor false care promovează oferte la bilete și abonamente

Oradea Transport Local SA (OTL) atrage atenția locuitorilor asupra unei tentative de fraudă care se desfășoară pe rețelele de socializare, în special pe Facebook.

Lucrările de asfaltare pe inelul metropolitan, în Nojorid, îngreunează circulația

Miercuri dimineață au demarat lucrările de asfaltare la sensul giratoriu situat pe DN 79, la intrarea în localitatea Nojorid dinspre Salonta. Pe durata lucrărilor, circulația rutieră se va desfășura alternativ, pe o singură bandă.

Studenții își pot încărca abonamentele prin aplicația OTL Oradea

0

Începând de marți, 27 august 2024, OTL Oradea a reluat posibilitatea încărcării abonamentelor de student prin intermediul aplicației mobile OTL Oradea, disponibilă atât pe platformele Android, cât și iOS.

Peste 900 de locuri de muncă vacante în județul Bihor

0

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor a publicat miercuri, 28 august 2024, lista actualizată a locurilor de muncă vacante în județul Bihor. Conform datelor furnizate de reprezentanții AJOFM Bihor , la nivelul județului sunt disponibile 910 locuri de muncă, dintre care 570 sunt în Oradea.

Centura Aleșd se deschide integral în 31 august

Sâmbătă, 31 august, la ora 09:00, se deschide circulația pe întregul traseu al Centurii Aleșd. Din acest sfârșit de săptămână, traficul greu și cel de tranzit va fi redirecționat pe noul drum ocolitor, reducând aglomerația și poluarea din oraș, dar și timpul de deplasare. Este cea de-a cincea centură deschisă traficului în acest an.

Din septembrie: Turneul Memorial Andrei Drăghici

0

În perioada 5-7 Septembrie 2024, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, se va desfășura turneul memorial Andrei Drăghici la polo pe apă. Evenimentul a ajuns la cea de-a 2-a ediție și are loc cu câteva zile înaintea startului oficial pentru sezonul competițional 2024/25. CSM Oradea, din postură de organizator și gazdă a evenimentului, își va testa potențialul în compania unor echipe redutabile din România și Serbia.

Rată mică de promovare la BAC-ul de toamnă

0

În județul Bihor rata de participare la a doua sesiune de bacalaureat a fost de 86.32 % : 871 candidați prezenți (dintr-un total de 1009 de absolvenți înscriși). Nu s-au prezentat 138 de candidați. Un candidat a fost eliminat.

Ambarcaţiune atacată de balene ucigașe

0

Balene ucigaşe au atacat o ambarcaţiune în largul nord-vestului Spaniei.

Expoziţie unicat de struguri, din peste 50 de soiuri nobile, în comuna Sânmartin

O expoziţie unicat de struguri de masă şi pentru vin, din peste 50 de soiuri nobile, alături de butaşii lor în ghivece, va fi organizată în scop educativ vineri şi sâmbătă, în perioada 30 – 31 august, în comuna Sânmartin.

Un bărbat a murit după ce a căzut cu tractorul într-o râpă

Bărbatul (48 de ani) a ajuns, sâmbătă după-amiază, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Oradea, cu multiple răni grave, în urma căderii.

Teofil Filimon este noul viceprimar al municipiului Oradea

Prin votul consilierilor locali, Teofil Filimon a fost învestit astăzi în funcția de viceprimar al municipiului Oradea, ca urmare a propunerii înaintate de către primarul Florin Birta.

S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței nr. 45 și a Creșei nr. 6

S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței nr. 45 și a Creșei nr. 6, de pe strada Aluminei nr. 100, acesta fiind al patrulea proiect semnat prin Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027.

Incendiu izbucnit la un bloc din cartierul Nufărul din Oradea 

0

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Crișana” al județului Bihor au acționat luni, 26 august 2024, pentru stingerea unui incendiu produs la bloc nou de locuințe din Oradea. Incendiul s-a petrecut la un bloc de pe strada Ion Bradu, iar pompierii au reușit să salveze bunuri de o valoare semnificativă.

Grădina publică urbană din Cartierul Europa prinde contur

Locuitorii Cartierului Europa se vor putea bucura în curând de o grădină publică urbană, amenajată aici pe strada Gabor Jozsef, lucrările aflându-se în execuție.

Cândva, Vadu Crișului era un adevărat centru al olăritului…

În inima Bihorului, ascuns între dealurile pitorești ale Văii Crișului, se află satul Vadu Crișului, un loc cu o tradiție ce pulsează la fiecare pas. Aici, într-o gospodărie veche de generații, meșteșugul olăritului se păstrează cu sfințenie, grație dedicării neobosite a familiei Poli-Hasas.