Skip to main content

Tabără de educație ecologică pentru copii și tineri

 |  Crina Dobocan  | 

În perioada 26-30 august 2024, APS Aqua Crisius a organizat o tabără de educație ecologică și conservare a naturii, intitulată „Junior Ranger”, în cadrul unui proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Evenimentul, desfășurat la Centrul de instruire și monitorizare arii protejate „Mărioara Pușcaș” din localitatea Rimetea, județul Alba, a reunit 21 de tineri cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, din diverse comunități locale din județele Alba, Bihor și Suceava.

Proiectul „Junior Rangers – vectorii implicării comunităților locale în conservare” are ca obiectiv principal educarea și formarea viitoarelor generații în spiritul protejării mediului înconjurător și al conservării biodiversității.

Tabăra a inclus o serie de activități specifice meseriei de ranger, printre care se numără: parcurgerea unor trasee montane, orientare în teren, identificarea și cunoașterea speciilor de plante și animale protejate, precum și monitorizarea biodiversității și reguli de conduită în arii naturale protejate.

Activități și competiții

Pe parcursul celor cinci zile, participanții au fost implicați în activități practice și teoretice care le-au dezvoltat abilitățile necesare unui ranger. Aceștia au învățat reguli esențiale de conduită în ariile naturale protejate, precum și tehnici de orientare și supraviețuire în natură. De asemenea, tinerii au avut ocazia să-și aprofundeze cunoștințele despre flora și fauna locală, cu accent pe speciile protejate, și să participe la sesiuni de monitorizare a biodiversității.

Tabăra a fost organizată sub forma unei competiții atât pe echipe, cât și individuală, între cei 21 de juniori rangeri. Echipa câștigătoare a fost formată din Nedelea Augustin (Cârlibaba, Suceava), Dejeu Florin (Aușeu, Bihor), Guidi Giovanni (Salonta, Bihor), Sferle Maria (Bulz, Bihor) și Timu Alexandru (Ciocănești, Suceava). În competiția individuală, titlul de „Cel mai bun Junior Ranger” a fost acordat lui Samson Tudor din Ciocănești, județul Suceava.

Tinerii participanți au provenit din comunități locale din Mogoș (Alba), Aușeu, Salonta și Bulz (Bihor), Ciocănești și Cârlibaba (Suceava). Aceștia au beneficiat de transport, masă și cazare asigurate prin proiect.

Pe lângă activitățile educative, participanții au fost și actori într-un nou film de promovare a taberelor Junior Ranger. Filmul, realizat în timpul taberei, urmează să fie lansat în cursul acestei luni și va contribui la creșterea vizibilității și a interesului pentru aceste activități educative esențiale pentru viitorul conservării naturii în România.

Crina Dobocan
Foto: Aqua Crisius