Skip to main content

Mai mulți promovați după contestații. 29.74% este rata de promovare la BAC-ul de toamnă, după contestații

 |  Crina Dobocan  | 

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024) au fost afișate vineri, 30 august, pe site-ul dedicat.

În urma soluționării contestațiilor, rata de succes a crescut în județul Bihor (pe ansamblul tuturor promoțiilor) de la 26.64 % % la 29.74%.

După evaluarea contestațiilor, se înregistrează  259 candidați promovați, cu 27 de candidați mai mult, comparativ cu rezultatele inițiale (232 de candidați). Astfel, din totalul celor 871 de candidați prezenți (591 din promoția curentă + 280 din promoțiile anterioare) au promovat 183 candidați din promoția curentă, respectiv 76 din promoțiile anterioare. Rata cumulată de promovare după contestații (toate promoțiile) este 29.74%”, a declarat inspectorul Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Potrivit acestuia, pentru promoția curentă, rata de promovare este de 30.96%, iar pentru promoțiile anterioare, rata de promovare este de 27,14 %.

Au fost declarați respinși 611 candidați, iar un candidat a fost eliminate. Niciun candidat nu a încheiat probele scrise cu media 10”, a mai precizat Negruțiu.

490 de contestații au fost depuse la nivelul județului Bihor Dintre acestea, 182 de contestații la proba de Limba și literatura română (scris), 11 de contestații la Limba maternă, 151 de contestații la proba obligatorie a profilului și 353 de contestații la proba la alegere a profilului și specializării.

După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 473 de lucrări, a mai arătat Negruțiu.

Dintre acestea 242 de note au crescut, iar 231 au scăzut. 17 de note au rămas nemodificate.

Rata de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este cinci, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin șase
”, a explicat inspectorul școlar.

Crina Dobocan