Orădenii sunt invitați să întindă o mână de ajutor și să se alăture unei noi ediții a campaniei „Oradea donează o pâine”. Proiectul ajunge la ediția cu numărul 44 și va avea loc joi, 30 iulie 2026, între orele 15.00 și 17.00.
În această lună, voluntarii vor fi prezenți în patru puncte din oraș: Piața Rogerius, Ioșia – în stația de autobuz Blocul pensionarilor, Bisericuța Nufărul și pe Bulevardul Dacia, în zona Profi.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care doresc să sprijine această inițiativă, fie prin participarea la eveniment, fie implicându-se ca voluntari. Campania continuă să aducă împreună oameni care cred că un gest simplu poate face o mare diferență pentru cei aflați în nevoie.
Mesajul care însoțește și această ediție este unul despre puterea de a dărui. „Secretul fericirii nu se află în a avea, ci în a da. Cel care-i face fericiți pe alții, va fi el însuși fericit”, spunea Andre Gide.
Ediția din 30 iulie este încă o ocazie prin care orădenii pot arăta că ajutorul uman și grija față de cei din jur rămân valori care unesc comunitatea.
Crina Dobocan

