Skip to main content

Mai multe școli din Oradea și din județ vor folosi catalogul electronic în noul an școlar

 |  Crina Dobocan  | 

Crește numărul școlilor din Bihor care utilizează catalogul electronic. 37 de unități de învățământ adoptă soluția digitală în anul școlar 2024-2025.

Conform unui ordin al Ministerului Educației, publicat la sfârșitul lunii august, aproape 1.900 de școli din întreaga țară vor renunța la catalogul clasic, pe hârtie, în favoarea celui electronic. Dintre acestea, 37 de unități de învățământ din județul Bihor au ales să implementeze acest sistem de gestionare a notelor și absențelor elevilor.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat importanța acestui pas într-o postare pe Facebook. 

Continuăm digitalizarea educației: numărul școlilor care folosesc catalogul electronic crește cu peste 60% față de anul trecut. Mai mult de o școală din patru va folosi acest instrument cu ajutorul căruia părinții pot vedea în timp real situația școlară a copiilor”, a spus Deca.

Astfel, dacă în anul școlar 2021-2022 doar 248 de școli utilizau exclusiv catalogul electronic, în prezent, numărul acestora a crescut de aproape opt ori, ajungând la 1.897 de unități de învățământ la nivel național.

Ministerul Educației nu furnizează un catalog electronic standardizat, ci lasă școlilor libertatea de a alege aplicațiile și programele private care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor.

De asemenea, conform regulamentului, costurile asociate cu achiziționarea și utilizarea acestor soluții digitale trebuie acoperite din bugetele proprii ale școlilor sau din alte surse, fiind interzisă solicitarea oricăror taxe din partea elevilor sau a părinților.

În județul Bihor, pe lista celor 37 de unități de învățământ care au optat pentru catalogul electronic se află Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, dar și școli gimnaziale și licee din zone rurale, precum Școala Gimnazială Nr. 1 Bulz și Liceul Tehnologic „Horea” din Marghita.

Catalogul electronic facilitează monitorizarea performanțelor școlare și comunicarea dintre profesori și părinți și contribuie la eficientizarea procesului educațional și la reducerea birocrației.

Lista  școlilor care vor folosi catalogul electronic în anul școlar 2024-2025:

  • Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea
  • Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea
  • Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea
  • Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita
  • Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș
  • Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd
  • Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș
  • Liceul Internațional Agora Oradea
  • Liceul Reformat „Lorántffy Zsuzsanna” Oradea
  • Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea
  • Liceul Tehnologic „Horea” Marghita
  • Liceul Tehnologic Agroindustrial „Tamási Áron” Borș
  • Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László” Oradea
  • Liceul Teoretic „Arany Janos” Salonta
  • Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea
  • Liceul Teoretic „Constantin Șerban” Aleșd
  • Liceul Teoretic „Jozef Kozacek” Budoi
  • Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea
  • Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” Oradea
  • Școala Gimnazială „Benedek Elek” Cetariu
  • Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea
  • Școala Gimnazială „Szacsvay Imre” Oradea
  • Școala Gimnazială „Dacia” Oradea
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Bulz
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Cefa
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Cheresig
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Ciumeghiu
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Comuna Curățele
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Finiș
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Hidișelu de Sus
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Remetea
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Sânnicolau Român
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Uileacu de Beiuș
  • Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Sâmbăta
  • Școala Primară ISO Oradea
  • Școala Primară Nr. 1 Comuna Paleu

Crina Dobocan