Una din cele mai vechi sărbători creştine este Duminica Cincizecimii, când Sfântul Duh a pogorât asupra ucenicilor sub formă de limbi de foc, aceştia devenind capabili să răspândească în lume cuvântul Domnului pe limba celor cărora le propovăduiau.

La cele dintâi Rusalii, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit nucleul Bisericii de mai târziu.
Există câteva tradiţii interesante legate de această celebrare.

Maria Golban-Şomlea, specialist în comunicare intercultural, vorbește despre acestea.
Andrea Nagy: De Rusalii sunt locuri în care nu umblăm, pentru că ne pasc anumite pericole. Care sunt locurile acelea şi de ce trebuie să le evităm?

Maria Golban-Şomlea: Pe lângă ape nu este indicat să umblăm. Rusaliile sunt considerate zâne rele ale apelor, care iau minţile oamenilor, de aceea în această zi nu e bine să te scalzi pentru că se spune că ai putea să te îneci.

A.N.: De ce sunt rele rusaliile, ce vor?

M.G.Ș.: Sunt iele, adică spirite ale morţilor care au ieşit din morminte în Joia Mare şi nu ar mai vrea să se întoarcă. Ele caută locuri oarecum ascunse, de aceea nu e bine ca oamenii să umble prin păduri, pe marginea apelor, pentru că ielele ar putea să le pocească minţile. Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creştine: în prima zi prăznuim pogorârea Sfântului Duh peste apostoli, iar în a doua zi Sfânta Treime, ocazie cu care se şi încheie ciclul pascal format din Înviere, Înălţare şi pogorârea Sfântului Duh.

A.N.: Cum credeţi totuşi că s-a produs această asociere? Adică în momentul în care tradiţia vine cu o asociere negativă pentru o perioadă a anului, acest lucru are o explicaţie fizică. De exemplu: Sfântul Ilie corespunde unei perioade în care incendiile erau mai frecvente.

Înstruţatul boului și Păpălugăra

M.G.Ș.: Alături de latura aceasta negativă a ielelor există şi ritualuri apotropaice, care au ca scop protejarea familiei şi a casei. Toate obiceiurile din această perioadă sunt exact pentru acest lucru: purtarea la brâu de către femei a frunzelor de pelin, punerea la geamuri şi uşi a usturoiului, ducerea crengilor de nuc şi de tei pentru a fi sfinţite şi apoi punerea lor la icoane este exact în acest scop, de protejare a gospodăriei.
În Bihor, femeile aduceau la biserică vase sau oale în care urmau să gătească pentru tot restul anului. De asemenea, se aducea făină pentru a fi binecuvântată de preot, iar femeile care doreau să rămână însărcinate coceau pâine din aceasta, existând credința că vor naște copii sănătoși. Și animalele primeau din făina sfințită, care era amestecată cu sare și grăunțe pentru a fi apărare de toate relele.
Tot în Bihor, din străbuni există obiceiul de a sfinți holdele de grâu pentru ca acestea să fie mănoase și să fie păzite de furtuni și de alte pagube. În acest sens, oamenii puteau duce la biserică găteți cu apă pentru ca preotul să o sfințească, urmând ca, după slujbă, fiecare gospodar să toarne apa la rădăcina spicelor de grâu. În satele de câmpie, preotul însoțea enoriașii la câmp pentru a stropi cu apă sfințită holdele comunității și pentru a binecuvânta roadele lor.

Mai dezvoltate

Apoi există obiceiuri mai dezvoltate ca să spun aşa, cum ar fi în zona Clujului, înstruţatul boului sau păpălugăra, în componenţa cărora găsim elemente care ne duc cu gândul că au apărut tocmai pentru a-i proteja pe cei care le practică şi pe cei pentru care se practică.
Înstruţatul boului este un obicei cu origine pastorală agrară, influenţată, fără îndoială, de cultul solar, care simbolizează fecunditatea şi fertilitatea. Se alege un bou dintr-o gospodărie, pe care tinerii – fete şi feciori – îl împodobesc cu frunze verzi, cu flori, cu panglici colorate. Apoi, după sfinţirea acestuia de către preotul satului, boul este eliberat, iar o fată fecioară trebuie să-l prindă şi să-l stăpânească. Potrivit tradiţiei, fata care va reuşi acest lucru se va mărita în mai puţin de un an.
Păpălugăra este un alt obicei din județul Cluj, eu l-am întâlnit la Şoimeni, în comuna Vultureni. De dimineaţă bună se aleg doi feciori, de o morală desăvârşită să spun aşa. Aceştia merg în pădure şi se maschează complet de către tovarăşii lor, astfel încât să nu fie recunoscuţi de către săteni. Măştile reprezintă o pereche, bărbat şi femeie, aspect evidenţiat de felul în care sunt realizate: bărbatului i se făceau două coarne, iar femeii un corn şi coadă. Feciorii merg dintr-un capăt în celălalt al satului, iar gospodinele ies şi-i udă, ceea ce trimite cu gândul, din nou, la fertilitate, la fecunditate.

Dansul călușarilor

A.N.: Interesant că aţi pomenit de măşti. Din câte ştiu şi căluşarii în Oltenia, care pornesc tot în perioada aceasta, au un joc care presupune anumite măşti, anumite roluri.

M.G.Ș: Căluşarii au la origine un cult preistoric al calului. Ritualul desemnează o comunicare între cele două lumi, între cea de aici şi cea de dincolo, în care aceştia au menirea de a alunga, prin ameninţarea cu beţe, demonii şi duhurile rele. Sunt flăcăi care-şi doresc foarte mult să intre în aceste cete; ei se adună înainte cu o săptămână de Rusalii în afara satului, pe malul unei ape. Acolo, printr-un scenariu ritualic, ei depun un jurământ prin care se angajează să respecte anumite reguli şi condiţii impuse de ceată În perioada Rusaliilor. Prin acest jurământ ritualic, ei acceptă să trăiască sub semnul unui timp sacru pentru o săptămână sau chiar 9 zile, de la Înălţarea Domnului şi până la Rusalii.
Ceata este formată din 9 membri şi este condusă de un vătaf. Un personaj cu rol foarte important este negru de funingine şi împodobit cu frunze verzi, care se numeşte mutul. El îi pedepseşte pe cei care greşesc în timpul dansurilor căluşarilor. El nu are voie să vorbească pe întreaga perioadă a celor 9 zile. Căluşarii poartă un costum specific, acela pe care îl ştim şi astăzi la nivel de spectacol, cu zurgălăi la picioare şi în mână cu o bâtă.

A.N.: Timpul sacru pare să vină la pachet cu un spaţiu sacru, care nu se intersectează cu cel normal. Am înţeles că atât de puternic era tabuul, atât de deosebiţi erau căluşarii în această perioadă încât, dacă se încăierau cu o altă ceată şi săvârşeau vreo infracţiune, ei nu erau penalizaţi pentru faptele lor.

M.G.Ș.: Este o altă lume atunci; mai ales serile ei nu ies în comunitate, ci se adăpostesc sub streaşinile bisericilor tocmai pentru a fi apăraţi, ţinându-se cont că în acea vreme spaţiul este dominat de duhuri care le-ar putea face şi lor rău. Se spunea că oamenii bolnavi sunt vindecaţi dacă îi ating, existând şi acest scop taumaturgic al datinii; dar şi efecte fertilizatoare, pentru că femeile şi fetele umblau după ei să îi atingă, din credinţa de a nu rămâne sterpe.

A.N.: Mai sunt alte tradiţii pe care aţi dori să le amintiţi?

M.G.Ș.: În sâmbăta Rusaliilor au loc Moşii de Vară, o zi dedicată celor trecuţi în veşnicie, pentru care se fac cu această ocazie pomeni şi se dau daruri rituale.

Andreea Nagy/Radio Cluj/Teodora Mihai