Schimbări importante pentru cei care folosesc bazinele administrate de CSM Oradea în luna iunie. Conducerea bazinului olimpic „Ioan Alexandrescu” și a bazinului olimpic exterior a anunțat modificări de program, în contextul unor evenimente programate și al lucrărilor necesare pentru întreținerea bazelor sportive.
Prima schimbare va avea loc în 6 iunie 2026, când la Oradea este programat Swimathon 2026. Competiția se va desfășura atât în bazinul olimpic Ioan Alexandrescu, cât și în bazinul exterior. Din acest motiv, persoanele care dețin abonamente nu vor putea intra la înot în această zi.
O altă modificare importantă intră în vigoare din 7 iunie 2026. Bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea va fi închis pentru lucrări de mentenanță și reparații. Potrivit estimărilor, intervențiile ar urma să fie încheiate până la 28 iunie 2026.

Reprezentanții bazei sportive au precizat că vor reveni cu informații actualizate privind momentul în care bazinul interior va putea fi redeschis și pus din nou la dispoziția publicului.
Pe durata lucrărilor, toate activitățile se vor desfășura în bazinul exterior, după programul stabilit de administratori.
Cei care doresc să își cumpere abonamente pentru înot în bazinele administrate de CSM Oradea pot consulta AICI informațiile publicate de club în acest sens.
Crina Dobocan

