Cupa Națională U16 ajunge la Oradea. FC Bihor a câștigat finala de la Deva și încheie sezonul cu un trofeu important

Dată:

FC Bihor U16 a adus la Oradea Cupa Națională după victoria obținută miercuri în finala disputată pe Stadionul „Cetate” din Deva. Formația pregătită de Dorin Mihuț s-a impus cu 2-1 în fața echipei SCM Râmnicu Vâlcea și a încheiat sezonul cu cel mai important obiectiv atins.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

După un an de muncă și pregătire, tinerii jucători ai clubului orădean au reușit să transforme visul în realitate și să ridice trofeul.

FC Bihor a început finala în forță și a trecut în avantaj încă din minutul 6. Krisztian Levai a deschis scorul și le-a oferit încredere colegilor săi. Orădenii au continuat să controleze jocul și au fost aproape să își mărească avantajul. Șerban Gustavici a ratat două oportunități importante, iar Casian Lazău a trimis mingea în bară. La pauză, FC Bihor conducea cu 1-0.

După revenirea de la vestiare, SCM Râmnicu Vâlcea a reușit să egaleze. Gheorghe Stănescu a marcat în minutul 66 și a readus echilibrul pe tabelă. Reacția bihorenilor a venit rapid. La numai șapte minute distanță, Denis Gal a înscris pentru 2-1 și a stabilit, de fapt, scorul final al partidei.

Până la ultimul fluier, echipa din Oradea a continuat să atace și a avut inclusiv o lovitură de pedeapsă, însă rezultatul nu s-a mai schimbat. La final, jucătorii și staff-ul au sărbătorit un succes obținut după un sezon foarte bun.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

Pe lângă trofeul cucerit de echipă, FC Bihor a primit și o distincție individuală. Krisztian Levai, autorul golului care a deschis finala, a fost ales cel mai bun jucător al meciului.

FC Bihor – SCM Râmnicu Vâlcea 2-1 (1-0)

Au marcat: Krisztian Levai (6), Denis Gal (73) / Gheorghe Stănescu (66).

FC Bihor U16: David Mados – Dragoș Pelea (8 Luca Costea), David Pintea, Vlad Filip (căpitan), Ioan Tcaci – Krisztian Levai (74 Daniel Aian Petrescu), Laurențiu Pruncuțiu – Rareș Benea (46 David Mihuț), Casian Lazău, Șerban Gustavici – Denis Gal (83 Ianis Mierluț).

Rezerve neutilizate: David Robea, David Pășcuț, Darius Vasilescu-Băloiu, Balint Balazs, Mohammed Rafik și Octavian Popa.

Alături de echipă s-au aflat și Gabriel Tabora, suspendat pentru această finală, precum și Mihnea Pițiș, indisponibil din cauza unei accidentări.

Staff tehnic FC Bihor: antrenor principal Dorin Mihuț, antrenor secund Cristian Lupuț, preparator fizic Sergiu Moga și antrenor de portari Ruben Pomtoș.

SCM Râmnicu Vâlcea: Lorenzo Butoi – Ștefan Foltea, Luca Bărbulescu (căpitan), Gheorghe Stănescu, Nicolae Dobrița, Alexandru Mihai, Alexandru Găujan, Denis Stoica (46 Liviu Roșu), Mihai Moldovan (58 Nicolas Duicu, 83 Bogdan Bulete), Darius Enescu, Patrick Zăvoi.

Antrenor: Cezar Bora.

Un detaliu care merită remarcat este faptul că FC Bihor a încheiat finala cu doi jucători mai mici ca vârstă decât categoria competiției. David Mihuț este născut în 2011, iar Ianis Mierluț în 2012.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

Dorin Mihuț: „Ne-am pregătit un an pentru această finală

După meci, antrenorul Dorin Mihuț și-a felicitat elevii și a explicat că succesul este rezultatul muncii depuse pe parcursul întregului sezon.

A fost un meci foarte bun. Ambele echipe au vrut trofeul, însă consider că a câștigat formația care a jucat mai bine. Ne-am pregătit un an pentru această finală și mă bucur enorm că am adus Cupa la Oradea”, a declarat tehnicianul.

Dorin Mihuț a vorbit și despre importanța grupului, mai ales în condițiile în care căpitanul Gabriel Tabora nu a putut evolua din cauza suspendării.

Merită felicitați toți jucătorii. Cei care au intrat pe parcurs au avut un aport important și au arătat că suntem un grup unit. Acești copii trebuie să se obișnuiască să lupte pentru performanță și să își fixeze obiective tot mai mari”, a spus antrenorul.

Acesta consideră că trofeul câștigat trebuie să devină un punct de plecare pentru viitor.

Trebuie să ajungem în situația în care lupta pentru campionat și Cupă să fie ceva normal. Pentru mine este o satisfacție foarte mare, pentru că această reușită este rezultatul muncii depuse timp de un an”, a mai afirmat Dorin Mihuț.

Călin Cheregi: „Construim o academie sănătoasă”

Coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al FC Bihor, Călin Cheregi, s-a declarat foarte mulțumit de modul în care echipa a gestionat finala și a evidențiat contribuția tuturor celor implicați.

Ne bucurăm foarte mult pentru această victorie. Am întâlnit un adversar puternic și ambițios, dar copiii au făcut din nou un meci foarte bun. Chiar dacă diferența a fost de un singur gol, eu cred că succesul nostru nu a fost pus în pericol în niciun moment”, a declarat Cheregi.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

Acesta a ținut să le mulțumească celor care au contribuit la această performanță.

Îi felicit pe cei din conducerea clubului, pe colegii din staff și pe părinții care au venit în număr mare la Deva pentru a susține echipa. Este o realizare care aparține tuturor”, a spus Cheregi.

Călin Cheregi a subliniat și faptul că FC Bihor a încheiat partida cu fotbaliști mai mici ca vârstă pe teren, lucru pe care îl consideră important pentru viitorul academiei.

Am terminat finala cu jucători născuți în 2011 și 2012. Au intrat foarte bine și au ajutat echipa. Acesta este drumul pe care vrem să mergem și cred că astfel construim o academie sănătoasă”, a precizat coordonatorul Centrului de Copii și Juniori.

Prin acest succes, Cupa Națională U16 ajunge în palmaresul FC Bihor și răsplătește un sezon excelent al acestei generații. Totodată, trofeul confirmă munca depusă în cadrul Centrului de Copii și Juniori al clubului orădean, care continuă să producă rezultate importante.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular