Designerul Rozalia Bot și Fundația Comunitară Oradea pregătesc, la Oradea, o nouă ediție a evenimentului „Own Your Glam”. Proiectul este construit în jurul ideii de autenticitate, curaj și feminitate asumată. Evenimentul va avea loc pe 21 mai, la Palazzo Grand Hall, iar toate locurile au fost deja ocupate.
Rozalia Bot spune că ideea acestui proiect a apărut din dorința de a crea un loc în care femeile să poată vorbi sincer, să se inspire una pe alta și să înțeleagă că eleganța nu înseamnă doar felul în care arăți, ci și felul în care te raportezi la tine.
Prima ediție a fost organizată în urmă cu zece ani și a adunat 500 de participante. Reacția lor a convins-o că există o nevoie reală pentru astfel de întâlniri dedicate femeilor, în care discuțiile sincere și exemplele autentice să fie mai importante decât aparențele.
„Mi-aș dori ca fiecare femeie care pleacă de la OWN YOUR GLAM să plece mai conștientă de propria ei valoare și cu sentimentul că are dreptul să strălucească exact așa cum este”, transmite designerul.
Pentru această ediție, Rozalia Bot spune că a ales femei care au construit ceva prin muncă, disciplină și consecvență, nu doar prin imagine sau notorietate. Potrivit acesteia, toate invitatele au în comun faptul că nu au așteptat aprobarea altora pentru a deveni ceea ce sunt astăzi, ci și-au construit singure identitatea, prin pasiune și asumare.
Designerul atrage atenția că trăim într-o perioadă în care oamenii văd doar rezultatul final și uită să mai privească spre munca din spatele succesului. Ea consideră că este momentul să se vorbească din nou despre răbdare, caracter, responsabilitate și despre construcția făcută pas cu pas.
În opinia sa, succesul adevărat nu apare peste noapte și nu ține doar de talent. În spatele lui stau alegeri făcute zilnic, disciplină și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când lucrurile devin dificile.
„Trăim într-o perioadă în care imaginea se consumă foarte rapid, iar oamenii văd rezultatele fără să mai fie curioși de munca din spatele cortinei. Cred că este important să vorbim din nou despre responsabilitate personală, despre caracter, despre răbdare și despre construcție autentică. Succesul real nu apare peste noapte și nu vine doar din talent. Acesta apare în urma unei discipline riguroase,a alegerilor făcute zilnic și din capacitatea de a continua chiar și atunci când este greu.
Consider că e esențial ca femeile să audă acest mesaj acum: că pot avea feminitate, putere, sensibilitate și ambiție, fără să renunțe la ele însele”, a spus Rozalia Bot.
Rozalia Bot spune că femeile trebuie să audă mai des că pot fi, în același timp, feminine, puternice, sensibile și ambițioase, fără să fie nevoite să renunțe la ceea ce sunt.
Evenimentul de la Palazzo Grand Hall promite o atmosferă elegantă, conversații inspiraționale, invitați speciali și momente pregătite atent până la cel mai mic detaliu. Participantele vor lua parte la discuții despre frumusețe, sănătate, disciplină, identitate feminină și succes construit autentic.

Programul serii include și momente artistice, surprize pentru participante, tombole cu numeroase premii și pachete pregătite pentru fiecare invitată. Seara se va încheia cu o prezentare de modă semnată de Rozalia Bot, un moment pe care designerul îl descrie drept o expresie artistică a feminității.
Un rol important în cadrul evenimentului îl are și componenta socială. Rozalia Bot spune că eleganța fără empatie rămâne incompletă și că moda capătă adevărată valoare atunci când poate susține oameni, comunități și cauze importante.
Din acest motiv, colaborarea cu Fundația Comunitară Oradea a venit firesc. Designerul spune că admiră oamenii care construiesc pentru comunitate și crede că succesul are sens atunci când poate aduce bine și celor din jur.
Rozalia Bot vorbește și despre drumul personal care a ajutat-o să își înțeleagă identitatea. Spune că nu a existat un singur moment decisiv, ci un proces în care a învățat să nu se mai compare cu alte modele și să își accepte sensibilitatea, feminitatea și viziunea artistică.
Designerul povestește că a crescut într-o familie modestă, însă a avut mereu un simț estetic foarte puternic. În timp, a înțeles că sensibilitatea nu este o slăbiciune, ci chiar forța ei.
Astăzi, spune că trăiește exact ceea ce creează: frumusețe cu profunzime, eleganță cu emoție și feminitate cu identitate. Mesajul pe care îl transmite prin OWN YOUR GLAM este unul clar: autenticitatea este noua formă de frumusețe.
Evenimentul „OWN YOUR GLAM” este dedicat temelor precum autenticitatea, curajul, leadershipul, starea de bine și sustenabilitatea și va începe pe 21 mai, de la ora 17:30, la Palazzo Grand Hall.
Seara va debuta cu welcome drinks, food și înregistrarea participanților, urmate de deschiderea oficială. Printre invitați se numără Laura Sidonia Ciordaș, care va vorbi despre încredere și frumusețea care vine din interior.

Va urma un panel dedicat întrebării „Ce înseamnă frumusețea reală?”, la care vor participa Laura Pașcalău, Cătălina Ficuț, Sorina Anton, Mirabela Pop și Miorița Săteanu.
În programul serii este prevăzut și un moment artistic susținut de Raluca Diaconu, sesiuni de networking și prezentarea de modă semnată de Rozalia Bot.
Invitatele serii sunt și Mirela Fazekas, care va vorbi despre frumusețea autentică, și Mihaela Bilic, care va aborda tema echilibrului și a stării de bine.
Evenimentul se va încheia cu tombolă, un moment susținut de Trupa Naty Loves Monday, tort și networking final.
Dress code-ul serii este „Modern Glamour”, într-un stil elegant, feminin și chic, fără reguli rigide sau presiunea perfecțiunii, ci cu accent pe autenticitate și pe cea mai bună versiune a fiecărei femei.
„OWN YOUR GLAM” se desfășoară cu casa închisă, toate biletele fiind deja epuizate.
Crina Dobocan

