Uganda văzută prin ochii unui fotograf din Londra. 75 de imagini, expuse la Oradea

Dată:

Căldura de afară nu i-a ținut departe pe orădenii curioși să descopere o altă lume. Galeria „Matei Stegerean” din Cetatea Oradea a găzduit vernisajul expoziției „Pe urmele trestiei de zahăr”, semnată de fotograful Tamás Tóth din Londra.

Expoziția aduce la Oradea 75 de fotografii color realizate în Uganda. Nu este însă o colecție despre Africa pe care o vedem în pliantele turistice. Tóth a ales să fotografieze oamenii obișnuiți, munca lor și locurile în care își duc viața de zi cu zi.

Expoziția este organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), împreună cu Summit Agro Romania, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), organizație recunoscută de UNESCO, și sub patronajul AIEFA.

Vernisajul a avut loc în apropierea Zilei Mondiale a Fotografiei, iar Ștefan Tóth István AFIAP, EFIAP, Hon. EFIAP, președintele AIEFA și curatorul expoziției, a vorbit despre locul pe care fotografia l-a câștigat în arta contemporană.

Fotografia poate păstra memoria unui loc, poate documenta vieți și comunități, dar poate transforma și o scenă obișnuită într-o imagine cu valoare artistică, a explicat curatorul.

La final, Ștefan Tóth István i-a oferit lui Tamás Tóth Diploma și medalia de Auspicii FIAP, precum și Certificatul de patronaj al AIEFA.

Foto Csíki János
Foto Csíki János

Lucrările au fost prezentate de dr. conf. univ. Ramona Novicov, istoric și critic de artă. Ea a vorbit despre felul în care expoziția îi permite publicului să descopere o țară africană fascinantă și despre universul artistic al familiei Tóth.

O altă perspectivă a venit de la Szűcs László, jurnalist și redactor-șef al publicației de cultură Újvárad.

Pentru el, una dintre cele mai importante calități ale expoziției este tocmai faptul că fotograful nu a căutat imaginile pe care le așteaptă un turist.

Nu sunt în centrul expoziției gorilele de munte, Lacul Victoria sau alte locuri spectaculoase. Tóth s-a uitat la Uganda prin ochii oamenilor care trăiesc acolo.

Foto: Florian Andreea
Foto: Florian Andreea

Fotograful a ajuns în Uganda în contextul unei vizite la distileria Kakira. A avut astfel ocazia să intre în lumea plantațiilor de trestie de zahăr, să vadă munca oamenilor și să fotografieze o industrie de care depind veniturile unui număr mare de localnici.

În imagini apar plantații întinse, muncitori și fragmente din viața lor. Este o Uganda mai puțin cunoscută, dar poate tocmai de aceea mai apropiată de realitate.

Expoziția propune astfel nu doar o călătorie vizuală, ci și o întâlnire cu oamenii din spatele unei industrii care susține comunități întregi.

Foto Forian Andrea
Foto Forian Andrea

Vernisajul a avut și un moment muzical. Violistul Thurzó Sándor József a interpretat piese din repertoriul ugandez, românesc și maghiar.

Pe urmele trestiei de zahăr” poate fi vizitată gratuit până la 1 septembrie 2026, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 16:00, la Galeria „Matei Stegerean” din cadrul Centrului Expozițional FIAP din Palatul princiar al Cetății medievale Oradea.

Cei care nu ajung la galerie pot vedea întreaga colecție și online, pe site-ul AIEFA.

Foto Forian Andrea
Foto Forian Andrea

Dar fotografiile nu rămân doar între pereții galeriei.

AIEFA continuă colaborarea cu OTL SA, iar imaginile din expoziție vor fi afișate și pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea.

Este o idee simplă, dar cu efect: arta pleacă din galerie și ajunge în autobuz, în drum spre serviciu, școală sau casă. O fotografie din Uganda poate apărea astfel în fața unui orădean care, poate, nu a intrat niciodată într-o galerie de artă.

Iar asta schimbă puțin și ideea despre ce înseamnă un vernisaj. Nu mai trebuie neapărat să cauți arta. Uneori, arta vine ea după tine.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular