Scena politică a fost zguduită duminică dimineață de o decizie surprinzătoare anunțată de președintele Nicușor Dan. Șeful statului a anunțat că Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL și președinte al Consiliului Județean Brașov, este noul premier desemnat al României. Decizia vine după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul.
Anunțul a luat prin surprindere conducerea Partidului Național Liberal. La scurt timp după comunicarea făcută la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a susținut că liderii partidului nu au fost informați în prealabil despre această decizie și a acuzat Administrația Prezidențială că încearcă să provoace o ruptură în interiorul formațiunii.
PSD: Orice variantă de premier de la PNL este acceptată pentru păstrarea coaliției
Prima reacție din partea PSD a venit la ora 10:10. Liderul senatorilor social-democrați, Daniel Zamfir, a declarat la Digi24 că partidul său este dispus să accepte orice propunere de prim-ministru venită din partea PNL.
„Având în vedere dezastrul economic în care a ajuns România cu Ilie Bolojan prim-ministru, am zis că suntem de acord orice variantă de prim-ministru de la PNL pentru a menține coaliția care a guvernat cu adevărat pro-europeană”, a afirmat Daniel Zamfir.
Liderul PSD a fost întrebat și despre posibilitatea refacerii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-minorități, alianță care s-a destrămat după decizia PSD de a-l înlocui pe Ilie Bolojan.
Ciprian Ciucu vorbește despre „complot” și „trădare”
La ora 10:03 a reacționat și Ciprian Ciucu, lider liberal considerat apropiat de Ilie Bolojan. Acesta a calificat situația drept un atac fără precedent asupra unui partid democratic.
„Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui”, a transmis Ciprian Ciucu.
Ilie Bolojan: Este un act ostil împotriva PNL
Cu câteva minute mai devreme, la ora 09:50, Ilie Bolojan a lansat acuzații directe la adresa președintelui.
„Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD”, a declarat liderul liberal după anunțul făcut de la Cotroceni.
Ulterior, Ilie Bolojan a publicat și un mesaj amplu pe această temă.
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.
Nicușor Dan: Adrian Veștea are experiența necesară pentru funcția de premier
Anunțul oficial a fost făcut de președintele Nicușor Dan în prezența lui Eugen Tomac și a lui Adrian Veștea.
Șeful statului a explicat că noul premier desemnat are o experiență administrativă extinsă, acumulată în mai multe funcții publice importante. Potrivit președintelui, Adrian Veștea a fost primar, a condus de trei ori un consiliu județean și a ocupat și funcția de ministru.
Nicușor Dan a subliniat că liberalul a atras fonduri europene și a avut un rol important în dezvoltarea Aeroportului Brașov. De asemenea, a precizat că acesta are experiență în administrarea bugetelor publice și că este convins că va putea face față responsabilităților funcției de prim-ministru.
Președintele a anunțat oficial că Eugen Tomac și-a depus mandatul și că, în urma consultărilor cu partidele politice, a decis desemnarea lui Adrian Veștea.
Nicușor Dan a mai spus că, în actualul context, o soluție politică este cea mai potrivită și le-a mulțumit tuturor celor care erau pregătiți să participe la formarea noului Guvern.
Totodată, șeful statului i-a transmis mulțumiri lui Eugen Tomac pentru că și-a asumat această responsabilitate și a precizat că nici el, nici fostul premier desemnat nu au tratat cu superficialitate procesul de formare a Guvernului.
Adrian Veștea: „Îmi asum această responsabilitate”
La rândul său, Adrian Veștea a declarat că acceptă mandatul primit și că este conștient de așteptările pe care românii le au de la viitorul Executiv.
Liderul liberal a amintit că activează de 30 de ani în Partidul Național Liberal și a afirmat că își dorește formarea unui guvern politic care să își asume reforme reale.
De asemenea, el a transmis că România trebuie să își păstreze orientarea pro-occidentală și s-a declarat dispus să poarte discuții cu toate formațiunile democratice și pro-occidentale reprezentate în Parlament.
Eugen Tomac explică de ce a renunțat
Eugen Tomac i-a mulțumit președintelui pentru încrederea acordată și a explicat că, în urmă cu zece zile, a pornit la drum convins că va putea obține sprijinul partidelor afiliate familiilor politice europene.
Potrivit acestuia, nu toate formațiunile au avut aceeași deschidere față de acest demers. Tomac a spus că regretă faptul că nu a reușit să obțină susținerea necesară, însă și-a exprimat speranța că perioada care urmează va fi una bună pentru România. La final, i-a urat succes lui Adrian Veștea.
Anunțul a venit în timp ce Tomac încă încerca să obțină voturile necesare
Până la momentul declarației de presă, Administrația Prezidențială nu anunțase oficial tema pentru care președintele urma să apară în fața jurnaliștilor.
Momentul a fost cu atât mai surprinzător cu cât Eugen Tomac continua să caute sprijinul necesar pentru a obține votul de învestitură în Parlament, unde avea nevoie de 233 de voturi.
Cu doar o zi înainte, acesta prezentase programul de guvernare. Echipa sa a precizat atunci că documentul nu fusese încă transmis Parlamentului.
Ultima declarație de presă susținută de Nicușor Dan avusese loc miercuri, 10 iunie, când președintele a făcut un apel către partidele politice să trateze cu responsabilitate situația prin care trece România.
Crina Dobocan

