Peste 350 de tineri din Bihor s-au întâlnit la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. Elevii cu rezultate deosebite au fost premiați

Dată:

Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea a găzduit sâmbătă, 13 iunie 2026, cea de-a noua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Bihoreni, un eveniment dedicat copiilor și tinerilor din județ, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Manifestarea a fost organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sprijinul celor patru protopopiate ale Eparhiei Oradiei și al Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea. La organizare au contribuit și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei și Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Oradea.

La ediția din acest an au participat peste 350 de copii și tineri din toate zonele județului Bihor. Alături de ei au fost prezenți părinți, preoți, profesori de religie, coordonatori ai grupurilor catehetice din parohii și cadre didactice implicate în educarea tinerilor.

Programul a început la altarul de vară al mănăstirii, care poartă hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi”. Aici a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Sofronie. Din sobor au făcut parte Părintele Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul mănăstirii, Părintele Laurențiu-Florin Brîndaș, consilier eparhial pentru cateheză și activități cu tineretul, precum și cei doi diaconi chiriarhi.

În mesajul adresat participanților, Episcopul Oradiei a vorbit despre rolul credinței în viața tinerilor și despre importanța păstrării valorilor spirituale într-o lume aflată într-o continuă transformare. Totodată, i-a îndemnat pe cei prezenți să își folosească darurile primite de la Dumnezeu și să rămână atașați de credința și valorile creștine.

Unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei a fost recitalul susținut de Grupul vocal „Moștenitorii Cântecului” de la Palatul Copiilor din Oradea, coordonat de profesoara Anamaria Turc-Gal. Tinerii au interpretat imnuri și cântece religioase, iar prestația lor a fost răsplătită cu aplauze din partea publicului.

La finalul recitalului, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit profesoarei Anamaria Turc-Gal și membrilor grupului pentru activitatea desfășurată de-a lungul timpului și pentru implicarea în promovarea credinței, culturii și identității românești în rândul tinerilor. În semn de apreciere, au fost oferite două diplome: una pentru Grupul vocal „Moștenitorii Cântecului” și una pentru profesoara coordonatoare.

Un punct important al întâlnirii a fost întărirea colaborării dintre Biserică, Școală și Familie în formarea noilor generații. De asemenea, organizatorii au dorit să evidențieze și să recompenseze rezultatele obținute de elevi în anul școlar 2025-2026.

În acest context a avut loc ceremonia de premiere a elevilor care au obținut rezultate remarcabile atât la activitățile școlare, cât și la cele catehetice. Evenimentul a fost prezentat de Părintele profesor Florin Negruțiu, inspector școlar pentru disciplina Religie, și de Părintele vicar Radu-Valer Rus, directorul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Au fost recompensați elevii care au reprezentat județul Bihor la Olimpiada Națională de Religie, atât din învățământul de stat, cât și din cel teologic. Totodată, au fost premiați și elevii cu rezultate deosebite ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Diplome și premii au primit și copiii și tinerii care au participat la Concursul Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, competiție organizată la nivelul Patriarhiei Române.

Preasfințitul Părinte Sofronie a înmânat personal diplomele și darurile pregătite pentru laureați și i-a felicitat pentru munca depusă, perseverența de care au dat dovadă și atașamentul față de credință și educație.

Evenimentul s-a încheiat cu realizarea unei fotografii de grup pe treptele altarului de vară al mănăstirii. Participanții au luat apoi parte la o agapă frățească organizată în trapeza mare a așezământului monahal.

Prin această ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Bihoreni a fost evidențiată preocuparea Bisericii pentru educarea și sprijinirea tinerilor, precum și promovarea unor modele bazate pe credință, educație și implicare în comunitate.

Organizarea evenimentului la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea a oferit participanților un cadru potrivit pentru rugăciune, reflecție și întâlnire sufletească. Totodată, manifestarea s-a înscris în seria acțiunilor dedicate „Anului omagial al pastorației familiei creștine” și „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar”, reafirmând importanța valorilor creștine în viața tinerilor din prezent.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular