Unde se oprește zgomotul lumii, încep oamenii care au grijă de alți oameni – asistenții sociali. Munca din umbră a acestora a fost adusă la lumină sub cupola Ateneului Român. La ediția 2026 a Galei Naționale a Asistenților Sociali din România s-au auzit povești despre oameni care stau lângă alții atunci când viața devine grea. Bihorul a urcat pe scenă cu două astfel de povești, despre demnitate, grijă și oameni care salvează vieți în tăcere.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, ajunsă la ediția a XII-a, a fost organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), chiar de Ziua Mondială a Asistenței Sociale. O seară în care nu s-au premiat funcții, ci munci tăcute, făcute de oameni care lucrează, de multe ori, fără să fie văzuți.
În România sunt aproximativ 15.000 de asistenți sociali. Oameni care intră în spitale, în case, în sate, în centre de plasament sau în instituții unde durerea nu are program. Tema galei din acest an – „Construind împreună speranță și armonie: un apel Harambee pentru a uni o societate divizată” – a pus această întrebare: cum rămâne o societate unită când diferențele dintre oameni cresc?
Răspunsul a venit din sală, de pe scenă și din poveștile fiecărui premiat. De la Estera Ciobanu, din Bihor, care a primit premiul pentru asistentul social din domeniul Serviciilor Medicale și de Sănătate. Din munca ei care, spus simplu, înseamnă mai multă viață acolo unde durerea ar fi putut avea ultimul cuvânt.
Și de la Gabriela Țimbuli, tot din Bihor, premiată pentru munca ei cu seniorii. Din premiul pentru asistentul social din domeniul Protecției Persoanelor Vârstnice și Îngrijirii la Domiciliu (pe care l-a primit la Gala CNASR). O distincție care, dincolo de formulări oficiale, spune un lucru simplu – că demnitatea nu are vârstă.
Printre aplauze și nume, cineva a spus ceva elementar: înainte de funcții, instituții și structuri, trebuie văzuți oamenii care transformă problemele zilnice în soluții reale. Nu în teorie. În viață.
Diana Cristea, președintele CNASR, este convinsă că fără formare continuă și fără sprijin real pentru specialiști, munca din teren devine mult mai grea. Iar calitatea intervenției sociale depinde direct de cât de bine sunt susținuți cei care o fac.
Doru Buzducea, Ambasador al Asistenței Sociale, a vorbit despre bătrâni care nu mai sunt singuri, despre bolnavi care mai găsesc puterea să zâmbească și despre oameni care aleg, zi de zi, să stea lângă cei pe care viața i-a împins la margine.
Director al Școlii Doctorale de Asistență Socială din cadrul Universității din București, Doru Buzducea a amintit că asistența socială nu este un domeniu apărut recent, ci unul care vine din istoria umanității.
Doru a explicat că profesionalizarea lui a început odată cu apariția școlilor și a standardelor de formare. În plus, fostul președinte al CNASR a vorbit despre prima școală de asistență socială din lume, apărută în 1896 la New York, apoi despre dezvoltarea acestui tip de educație în orașe, ca: Amsterdam, Londra, Berlin, Paris, Tokyo, Shanghai, Sydney, Toronto, Bombay, Africa de Sud sau Chile. În aceeași perioadă au apărut forme de pregătire și în Europa de Est, inclusiv la București.
Astăzi, în lume există peste 50.000 de școli de asistență socială, a spus Doru Buzducea. Potrivit datelor prezentate de el, în România funcționează 21 de universități care pregătesc asistenți sociali, cu 38 de programe de licență, 33 de master și 4 programe doctorale.
Doru Buzducea a amintit și de Școala Superioară de Asistență Socială „Principesa Ileana”, înființată în 1929, moment important pentru începuturile formării profesionale din România. Tot atunci, a mai punctat Doru, a apărut și Revista de Asistență Socială, reluată după o pauză din perioada comunistă, iar în cadrul galei au fost puse față în față primul număr din 1931 și ediția din 2026.
Doru Buzducea a spus că recunoștința nu este un gest formal, ci unul care leagă generațiile.
„Recunoștința vindecă răni și unește generații”, este de părere cel care, în urmă cu 12 ani, alături de o echipă inimoasă, a pornit această Gală.
Pe urmă, i-a invitat pe scenă pe cei patru lideri emblematici care și-au adus aportul istoric la înființarea și dezvoltarea (după 1990) a învățământului de asistență socială din România: Elena Zamfir (UB) Maria Roth (UBB), Vasile Miftode (Iași) și Viorel Prelici (UVT). Oameni tineri, oameni aflați în mijlocul carierei și oameni cu o viață întreagă în acest domeniu, uniți de același interes – să nu treacă nepăsători pe lângă suferința altora.
Fiecare a primit câte o distincție de excelență pentru contribuția la dezvoltarea învățământului de asistență socială din România.
A fost premiată și Rodica Ghețău, ca exemplu al primei generații formate în vechea școală de asistență socială (Școala Superioară de Asistență Socială „Principesa Ileana” din București).
„Trei generații ale aceleași profesii pe scena Atentului, o premieră națională, generația 80+, generația 50+ și generația 20+”, a anunțat Doru Buzducea în fața sălii pline a Ateneului.
Printre momentele importante ale serii s-au aflat și premiile acordate pe domenii.
Lista premiilor a fost lungă, dar nu rece. A fost o hartă a unei Românii care rar ajunge în prim-plan. Oameni din Sălaj, Gorj, Maramureș, Bacău, Bihor, Dolj, Vaslui, Suceava, Iași, Timiș. Fiecare cu un drum diferit, dar cu aceeași alegere, de a fi acolo unde e greu.
Titlul de Asistent Social al Anului 2025 a mers la Eugenia-Maria Acaraliței din Sălaj.
Au fost premiați:
– Sorin-Stelian Torop (Gorj), pentru protecția copilului
– Raluca Cerghezan (Maramureș), pentru dizabilitate
– Estera Ciobanu (Bihor), pentru servicii medicale și sănătate
– Alina-Elena Hârbu (Bacău), pentru reintegrarea persoanelor private de libertate
– Gabriela Țimbuli (Bihor), pentru protecția persoanelor vârstnice și îngrijire la domiciliu
– Mihaela Ruiu (Dolj), pentru asistență socială comunitară
– Paula Prodan (Vaslui), pentru mediul rural
– Florentina-Ruxandra Sevastin (Suceava), pentru egalitate de șanse între femei și bărbați
– Delia-Paraschiva Bucătariu (Iași), cel mai bun asistent social debutant
– Dragoș-Andrei Cazacu (Vaslui), pentru intervenție indirectă
La categoria personalități și instituții au fost acordate următoarele distincții:
– Vasile Țabără (Vaslui), personalitatea anului care a susținut asistența socială
– DGASPC Neamț, instituția anului
– Cristina Ilie (Dolj), pentru promovarea educației în domeniu
– Eugenia-Erica Drăgan-Keller (Dolj), pentru promovarea profesiei libere de asistent social
– Cosmin-Ștefan Goian (Timiș), pentru întreaga carieră
– Sucursala Maramureș-Sălaj, cea mai activă structură teritorială
În seara de 20 martie 2026, Ateneul a devenit, pentru câteva ore, o oglindă. Nu a unei Românii perfecte. Ci a uneia care încă încearcă să nu își piardă oamenii.
Andreea Marin, gazda evenimentului, a ținut firul serii cu discreția unei prezențe care nu eclipsează mesajul, ci îl lasă să ajungă la oameni.
Iar spre final, muzica a schimbat tonul serii. Violoncellissimo, sub conducerea lui Marin Cazacu, a umplut sala cu acel tip de emoție care nu se explică, ci se simte. Ca o pauză lungă între două lumi.
Dincolo de premii și discursuri însă, a rămas ideea simplă a întregii seri, că există profesii care nu se măsoară în cifre sau aplauze, ci în vieți care nu s-au frânt.
Iar asistența socială, în forma ei cea mai sinceră, înseamnă exact asta – o muncă tăcută, făcută de oameni care aleg, în fiecare zi, să nu treacă indiferenți pe lângă ceilalți.
Sau, cum spunea Samuel Ullman, citat în acea seară, nu anii schimbă un om, ci momentul în care renunță la ceea ce îl ține viu pe dinăuntru.
Crina Dobocan
