Profesor de la Universitatea din Oradea, în conducerea celui mai important for care stabilește regulile cercetării din România

Dată:

Universitatea din Oradea obține o nouă reprezentare la nivel național. Prof. univ. dr. habil. Adrian Hatos, coordonatorul Școlii Doctorale de Sociologie, a fost numit membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4577/2026. Prin această numire, Universitatea din Oradea își întărește prezența în structurile naționale care stabilesc direcțiile cercetării din România și standardele după care este evaluată calitatea activității științifice.

Numirea profesorului orădean în cel mai important organism consultativ al statului în domeniul cercetării arată poziția pe care Universitatea din Oradea și școala sa de sociologie au ajuns să o ocupe în mediul academic din România.

Consiliul Național al Cercetării Științifice este instituția care oferă Ministerului Educației și Cercetării expertiză pentru politicile din domeniu și pentru programele de finanțare a cercetării. Tot acest for stabilește standardele și criteriile după care este evaluată activitatea științifică din România, analizează programele finanțate din bani publici, evaluează revistele și editurile științifice, performanța organizațiilor de cercetare și criteriile folosite la promovarea cercetătorilor. Potrivit datelor oficiale, Consiliul este format din 28 de cercetători recunoscuți la nivel național și internațional.

În noua sa funcție, Adrian Hatos va reprezenta domeniul științelor sociale. Profesorul spune că una dintre cele mai importante misiuni ale CNCS este realizarea unui sistem de evaluare corect, adaptat fiecărui domeniu de cercetare și care să nu judece rezultatele doar prin indicatori bibliometrici.

Universitarul consideră că instituția trebuie să țină pasul și cu noile provocări din cercetare. Printre acestea se numără dezvoltarea științei deschise, respectarea regulilor de integritate în activitatea științifică, folosirea inteligenței artificiale și evaluarea efectelor pe care rezultatele cercetării le au asupra societății.

Relativ la contextul actual al cercetării și decurgând din reglementările în baza cărora funcționează CNCS, principala provocare căreia trebuie să îi facă față Consiliul este construirea unui sistem de evaluare corect, care să respecte diferențele dintre domenii și să nu reducă valoarea cercetării la simple punctaje bibliometrice”, a declarat prof. univ. dr. habil. Adrian Hatos.

Adrian Hatos atrage atenția că principala problemă a cercetării românești rămâne lipsa banilor, atât din finanțarea publică, cât și din cea privată. În opinia sa, această situație provoacă instabilitate în sistem, îi determină pe mulți cercetători să plece din țară și reduce capacitatea de inovare și creativitatea cercetării din România.

Profesorul vorbește și despre locul ocupat de științele sociale în cadrul CNCS. El consideră că faptul că un reprezentant al acestui domeniu a fost numit abia la aproape doi ani de la începutul mandatului actualului Consiliu arată importanța redusă pe care științele sociale o au în ansamblul cercetării românești. Adrian Hatos spune că își propune ca, prin activitatea sa în Consiliu, să contribuie la creșterea rolului și vizibilității cercetării din domeniul științelor sociale.

În actualul Consiliu, voi reprezenta vocea cercetătorilor din domeniile științelor sociale. Trebuie să admitem că numirea unui reprezentant al științelor sociale: psihologie, științele educației, sociologie, științe politice, comunicare, etc., alături de ceilalți 27 de membri, la aproape doi ani de când aceștia și-au început mandatul, spune destul de multe despre poziția acestor domenii ale cunoașterii în câmpul general al cercetării științifice din România. Voi încerca, evident, să îmbunătățesc această situație și prin activitatea mea din CNCS”, a mai adăugat prof. univ. dr. habil. Adrian Hatos.

Maria Pașcalău

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular