Un bărbat de 75 de ani și-a pierdut viața miercuri, 5 august, după ce a căzut de la etajul 5 al blocului în care locuia, pe Bulevardul General Gheorghe Magheru din Oradea. Martorii au cerut ajutor la 112, iar la fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de intervenție. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare începute imediat, medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.
Primul apel la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat miercuri, în jurul orei 13.00, după ce a fost semnalat faptul că o persoană a căzut de la etajul 5 al unui bloc de locuințe de pe Bulevardul General Gheorghe Magheru.
„La adresa indicată s-au deplasat de urgență, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, motocicliștii SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, dotată cu paravan pentru protecția vizuală a victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent-colonel Camelia Roșca.
Potrivit Cameliei Roșca, atunci când echipajele au ajuns la locul intervenției, bărbatul era în stop cardio-respirator. Personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare, însă toate încercările de a-l salva au fost în zadar. Medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul septuagenarului.
Ulterior, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a transmis că apelul la 112 a fost făcut la ora 12.56 de o femeie care trecea prin zonă și l-a observat pe bărbat căzut în fața scării blocului.
Verificările făcute de polițiști au arătat că victima era un bărbat de 75 de ani, din Oradea, care locuia în imobilul de pe Bulevardul General Gheorghe Magheru. La fața locului au intervenit polițiști de ordine publică, lucrători ai Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și specialiști criminaliști.
„Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent, nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment”, a declarat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Crina Dobocan

