Pompierii din România și Ungaria au lucrat, timp de trei zile, la Oradea, pentru a pune la punct un plan comun de pregătire și un program de antrenament care să îi ajute să intervină mai rapid și mai eficient în situații de urgență, de o parte și de alta a frontierei.
Întâlnirea s-a desfășurat în perioada 17–19 august și face parte din proiectul TERES – ROHU00623 – „Răspuns rapid și eficient în situații de urgență în zona transfrontalieră”. Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria.
La Oradea a avut loc cel de-al treilea atelier de lucru dedicat pregătirii „Planului Comun de Pregătire” și a „Curriculumului de Antrenament”. Cele două documente sunt prevăzute în activitatea A.1.7 a proiectului și au rolul de a stabili modul în care echipele din România și Ungaria se vor pregăti pentru intervenții comune.

La întâlnire au participat 23 de experți și membri ai echipelor care se ocupă de implementarea proiectului. Aceștia provin din cele patru instituții partenere: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) – Partener Lider, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare și Direcția Județeană pentru Gestionarea Dezastrelor Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria.
Miza întâlnirii a fost una practică: România și Ungaria încearcă să aibă reguli, metode de pregătire și proceduri cât mai apropiate atunci când echipele lor trebuie să lucreze împreună.
Participanții au trecut prin rezultatele atelierelor organizate anterior și au analizat nevoile de instruire din cele două țări. Au fost comparate și procedurile folosite în România și Ungaria pentru răspunsul la situații de urgență, cu scopul de a găsi soluții comune.
În cadrul atelierului au fost analizate și stabilite modulele de instruire, metodele prin care acestea vor fi predate, dar și instrumentele prin care va fi verificat nivelul de pregătire. O atenție specială a fost acordată exercițiilor practice, simulărilor și intervențiilor în situații de urgență în care sunt implicate persoane cu dizabilități.

Încheierea atelierului reprezintă un pas important pentru crearea unui sistem comun de pregătire a echipelor care vor participa la intervenții transfrontaliere. Planul urmărește să apropie conceptele și metodele folosite în teren și să ofere programe de instruire adaptate riscurilor și problemelor cu care se pot confrunta echipele de intervenție.
Proiectul TERES are ca obiectiv general creșterea siguranței și protecției populației din zona eligibilă. Pentru acest lucru, proiectul urmărește adaptarea mai bună la schimbările climatice și prevenirea riscurilor de dezastre.
Planul include înființarea unor centre transfrontaliere de intervenție în caz de dezastre, dezvoltarea unor facilități moderne pentru antrenamente, precum și întărirea capacității instituțiilor și a echipelor care trebuie să intervină împreună în situații de urgență.
Proiectul are și un obiectiv specific: consolidarea intervențiilor comune ale României și Ungariei în caz de urgență și îmbunătățirea modului în care instituțiile din cele două țări pot lucra împreună.

Pentru acest lucru sunt prevăzute antrenamente comune, dezvoltarea infrastructurii și crearea unui cadru operațional comun pentru dezastre naturale și pentru situațiile legate de schimbările climatice. Prin aceste măsuri, proiectul urmărește să crească nivelul de pregătire și eficiența intervențiilor în zona transfrontalieră a programului.
TERES are patru parteneri. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România este Partener Lider. Din România mai fac parte Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare. Al patrulea partener este Direcția Județeană de Gestionare a Dezastrelor Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria.
Valoarea totală a proiectului ajunge la 10.903.255,52 euro. Din această sumă, contribuția Uniunii Europene este de 7.210.668,50 euro.
Proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni. Acesta a început la 23.12.2024 și se va încheia la 22.12.2027.
Crina Dobocan

