O petiție prin care este apărată familia Viorel Pașca și activitatea Centrului Dumbrava din județul Bihor a fost lansată de Alianța Familiilor din România (AFR). Organizația vrea să strângă 20.000 de semnături. Reprezentanții ONG-ului anunță că le va trimite lui Michael O’Flaherty, Comisar pentru Drepturile Omului la Consiliul Europei.
Inițiativa vine după o scrisoare transmisă de Michael O’Flaherty, pe date de 10 iulie 2026, premierului României, Ilie Bolojan. AFR susține că documentul conține informații pe care le consideră false și nedrepte la adresa Centrelor de Îngrijire a Vârstnicilor „Dumbrava”, dar și la adresa administratorului acestora, Viorel Pașca, a familiei sale și a echipei care lucrează în aceste centre.
Potrivit AFR, scrisoarea comisarului a fost trimisă după vizita acestuia în România, care a avut loc în luna mai. În documentul său, O’Flaherty scrie despre situația persoanelor vârstnice din centrele de îngrijire din România și a făcut referire în mod direct la Centrul Dumbrava din Bihor.
AFR cere scuze publice și retragerea scrisorii
Organizația susține că pasajele despre Centrul Dumbrava au afectat imaginea familiei Pașca și a celor care au oferit ajutor persoanelor vârstnice.
În petiție, semnatarii îi cer lui Michael O’Flaherty să își revizuiască poziția și să repare prejudiciul de imagine pe care, potrivit AFR, l-ar fi produs familiei Pașca și voluntarilor.
Cele două solicitări principale sunt prezentate astfel: scuze publice adresate familiei Pașca și celor care au lucrat ca voluntari pentru persoanele vârstnice din centrele „Dumbrava Homes”, precum și corectarea afirmațiilor făcute anterior și retragerea scrisorii trimise premierului Ilie Bolojan la 10 iulie 2026.
AFR afirmă că, în peste 20 de ani, zeci de mii de români au sprijinit voluntar activitatea centrelor, fie prin muncă, fie prin donații. Organizația spune că acești oameni au contribuit la îngrijirea vârstnicilor găzduiți la Dumbrava.
Un pasaj din scrisoarea comisarului a provocat reacția AFR
În centrul disputei se află un pasaj din comunicarea lui Michael O’Flaherty. Comisarul a descris situația de la Dumbrava astfel:
„… The situation at Dumbrava village in Bihor County is particularly troubling. For many years, this institution operated unlawfully, reportedly hosting thousands of vulnerable people under abusive conditions, with over a thousand deaths recorded (Situația de la centrul din satul Dumbrava, județul Bihor, este deosebit de îngrijorătoare. Timp de mulți ani, această instituție a funcționat ilegal, găzduind – potrivit informațiilor – mii de persoane vulnerabile în condiții abuzive și înregistrând peste o mie de decese – n.r.)”.
AFR consideră că formularea lasă impresia că persoanele internate la centrele Dumbrava ar fi fost supuse unor abuzuri și că numărul deceselor ar putea fi asociat cu modul în care acestea au fost îngrijite.
Calomnie
Organizația respinge această interpretare și spune că afirmația este calomniatoare. AFR susține că voluntarii care au lucrat în centre au oferit ajutor persoanelor vârstnice timp de mai bine de 20 de ani, iar activitatea lor a fost susținută prin donații și prin munca a zeci de mii de creștini din România.
În mesajul său, AFR mai spune că Michael O’Flaherty a criticat mai multe centre pentru persoane vârstnice din România, dar consideră că nominalizarea Centrului Dumbrava a fost nejustificată.
Organizația afirmă că imaginea familiei Pașca a fost afectată
Potrivit Alianței Familiilor din România, afirmațiile din scrisoare au avut efect și după transmiterea documentului către premier.
AFR susține că presa națională din România a preluat mesajul comisarului, iar acest lucru ar fi dus la noi atacuri la adresa Centrelor „Dumbrava Homes” și a voluntarilor.
În petiție este invocată și o decizie a Curții de Apel din București. AFR afirmă că instanța a exonerat familia Pașca de orice acuzație de abatere. Organizația consideră că, în aceste condiții, afirmațiile făcute de Michael O’Flaherty continuă să afecteze reputația familiei și că este necesară o clarificare publică.
„Mesajul dumneavoastră ne-a produs o profundă dezamăgire, întrucât știm că acesta este neadevărat și că zeci de mii de cetățeni români, animați de bune intenții, au contribuit – timp de peste 20 de ani și în mod voluntar – la îngrijirea persoanelor vârstnice găzduite în Centrele Dumbrava.
De asemenea, am fost surprinși de faptul că ați nominalizat în mod specific Centrele Dumbrava, în contextul în care ați semnalat deficiențe în îngrijirea vârstnicilor din diverse centre de profil de pe teritoriul României.
Ați atribuit în mod nejustificat fapte reprobabile și conduite ilegale centrelor «Dumbrava Homes» și conducerii acestora. V-ați folosit poziția pentru a păta imaginea familiei Pașca și a zecilor de mii de voluntari care au oferit sprijin persoanelor vârstnice din aceste centre. Aceasta a fost o lovitură grea. Ați prejudiciat reputația multor persoane.
Este dificil să refaci o reputație afectată. Presa națională din România a preluat mesajul dumneavoastră virulent pentru a demoniza și mai mult centrele «Dumbrava Homes» și voluntarii.
Curtea de Apel din București a exonerat familia Pașca de orice acuzație de abatere. Cu toate acestea, afirmațiile dumneavoastră continuă să umbrească numele bun și reputația familiei Pașca, iar restabilirea reputației este imperios necesară”, menționează reprezentanții Alianței Familiilor din România.
20.000 de semnături
AFR anunță că vrea să ajungă la 20.000 de semnături. La data de 31 august 2026, organizația spunea că avea aproximativ 3.000 de semnături.
După atingerea pragului propus, AFR intenționează să trimită petiția și semnăturile către Michael O’Flaherty. Organizația îi va cere acestuia să își retragă scrisoarea oficială către Ilie Bolojan și să prezinte scuze familiei Pașca.
Petiția poate fi citită și semnată online pe site-ul Alianței Familiilor din România: Petiția pentru familia Viorel Pașca și Centrul Dumbrava
AFR le cere celor care susțin demersul să distribuie petiția prin Facebook, e-mail, WhatsApp și alte canale.
De ce semnăturile nu apar imediat
Organizatorii explică și modul în care sunt înregistrate semnăturile. Acestea nu apar instantaneu în numărul total, deoarece platforma folosită pentru petiție presupune verificarea individuală.
Validarea este făcută de două ori pe zi de persoanele care se ocupă de monitorizarea petiției. Din acest motiv, AFR le transmite celor care au semnat să aibă răbdare și să continue să distribuie petiția.
O altă regulă se referă la adresa de e-mail. O singură semnătură poate fi asociată unei adrese electronice.
În situația în care două persoane, cum ar fi soțul și soția, folosesc aceeași adresă, organizatorii spun că acestea pot semna împreună. Exemplul oferit de AFR este „Maria si Gheorghe” la rubrica First Name și „Ionescu” la Last Name.
AFR face apel la distribuirea petiției prin toate mijloacele disponibile.
Crina Dobocan

