Oradea pregătește reguli noi pentru cei care au animale de companie. Amenzi de până la 2.000 de lei și planuri pentru mai multe spații dedicate

Dată:

Primăria Oradea a pus în consultare publică noul regulament prin care municipiul vrea să devină un oraș mai prietenos cu animalele de companie. Documentul vine cu reguli clare pentru accesul cu animale în parcuri, pe străzi, în clădiri publice, în transportul local și în spații private deschise publicului, cum sunt restaurantele, hotelurile sau centrele comerciale.

Potrivit proiectului, regulamentul urmărește să stabilească norme pentru folosirea responsabilă a spațiului urban de către proprietarii de animale de companie. În același timp, autoritățile vor să existe un echilibru între nevoile acestora și drepturile celorlalte persoane care folosesc domeniul public, și acest fel să existe mai puține conflicte, mai multă curățenie și mai multă siguranță.

Printre măsurile propuse se află stabilirea regulilor de acces cu animale de companie în zonele verzi, în clădirile publice și în clădirile private deschise publicului, dar și în mijloacele de transport public.

De asemenea, proiectul prevede reguli clare privind obligațiile proprietarilor de animale de companie. Totodată, municipalitatea propune extinderea infrastructurii dedicate, prin amenajarea unor zone pentru plimbare și a unor locuri de joacă pentru câini.

Un alt punct important vizează gestionarea animalelor fără stăpân. În acest sens, adăpostul Grivei ar urma să fie transformat într-un centru funcțional pentru îngrijire, recuperare și promovarea adopțiilor.

Persoanele care doresc să transmită propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare au la dispoziție 30 de zile calendaristice de la data publicării anunțului, până la data de 22 mai 2026.

Propunerile pot fi trimise prin e-mail, la adresa directia.tehnica@oradea.ro, prin poștă la adresa Piața Unirii nr. 1, Oradea, sau direct la Sala ghișeelor (Piramidă) din Primăria Municipiului Oradea.

Toate propunerile primite vor fi analizate înainte de stabilirea formei finale a regulamentului.

Câinii, obligatoriu în lesă pe domeniul public

Potrivit proiectului, câinii vor trebui ținuți în lesă în toate spațiile publice deschise: pe străzi, trotuare, în parcuri, pe promenade sau piste de biciclete. Excepție fac doar locurile special amenajate unde accesul fără lesă este permis.

Proprietarii vor fi obligați să aibă asupra lor pungi pentru strângerea excrementelor și să curețe imediat după animal, indiferent unde se întâmplă acest lucru.

Pentru câinii considerați periculoși sau agresivi, ori pentru cei cunoscuți cu comportament agresiv, va fi obligatorie botnița și lesa scurtă.

Unde nu vor avea voie animalele

Regulamentul prevede interdicții în mai multe zone. Câinii nu vor avea acces în creșe, grădinițe, școli primare, licee și colegii în timpul activităților, pe terenuri sportive în timpul meciurilor sau antrenamentelor și la mai puțin de 10 metri de locurile de joacă pentru copii atunci când acestea sunt folosite.

De asemenea, accesul poate fi interzis și în zone marcate clar cu mesajul „fără animale de companie”.

Pisicile pot intra, dar cu reguli

Pentru pisici, documentul arată că prezența lor pe domeniul public nu poate fi interzisă. Pisicile care au stăpân vor putea fi scoase afară dacă sunt ținute în ham și lesă. Este interzis abandonul acestora.

Locuri de joacă pentru câini în cartiere și parcuri

Primăria anunță că vrea să extindă rețeaua de locuri de joacă pentru câini în cartiere și în parcurile mari sau medii. Aceste spații ar urma să fie împrejmuite, dotate cu porți de siguranță, rampe, obstacole, coșuri de gunoi și dispensere cu pungi.

Accesul în aceste zone va fi permis doar pentru animale microcipate, vaccinate și cu carnet de sănătate la zi.

Animalele, permise și în clădiri publice

Proiectul permite accesul controlat cu animale de companie în clădirile administrate de Primăria Oradea, atunci când oamenii merg după servicii publice. Câinii vor trebui ținuți în lesă scurtă sau în cușcă ori geantă de transport.

Nu vor fi acceptate animale agresive, murdare sau greu de controlat. Accesul rămâne interzis în spitale, cabinete medicale, zone unde se prepară mâncare, arhive, depozite sau spații tehnice.

Instituțiile vor putea stabili propriile reguli interne, inclusiv zone permise sau interzise.

Reguli și pentru autobuze și tramvaie

Animalele de companie vor putea fi transportate și în mijloacele de transport public local, dar în anumite condiții. Câinii trebuie ținuți în lesă scurtă și, în general, cu botniță. Nu vor avea voie să blocheze ușile, culoarele sau ieșirile de urgență.

În caz de aglomerație, șoferul poate refuza temporar accesul animalului din motive de siguranță.

Pisicile vor putea fi transportate doar în cuști, genți sau containere închise.

Restaurantele și hotelurile pot deveni „pet friendly”

Cafenelele, restaurantele, hotelurile, pensiunile, mallurile și alte afaceri din Oradea vor putea cere statutul de unitate prietenoasă cu animalele de companie.

Acestea pot fi incluse într-un catalog oficial și pe o hartă digitală a orașului. Unitățile vor trebui să afișeze reguli clare, să ofere apă pentru animale și să mențină curățenia.

Personalul va putea refuza accesul unui animal agresiv, murdar sau care creează probleme.

Adăpostul Grivei va fi modernizat

Un capitol important al regulamentului vizează câinii fără stăpân. Primăria vrea transformarea Adăpostului Grivei dintr-un simplu spațiu temporar într-un centru modern pentru îngrijire, recuperare și adopție.

Planul include spații mai bune pentru animale, zone de mișcare și socializare, locuri pentru carantină și facilități pentru cei care vor să adopte.

Municipalitatea anunță și campanii pentru adopție, sterilizare gratuită pentru câinii de rasă comună sau metiși și acțiuni pentru reducerea abandonului.

Amenzi între 200 și 2.000 de lei

Cei care nu respectă regulile riscă sancțiuni. Printre faptele amendate se numără:

  • nestrângerea mizeriei lăsate de animal – între 200 și 500 lei;
  • plimbarea câinelui fără lesă unde nu este permis – între 300 și 600 lei;
  • intrarea în zone interzise – între 300 și 700 lei;
  • accesul fără respectarea regulilor de siguranță – între 300 și 800 lei;
  • comportamentul agresiv al animalului – între 500 și 1.000 lei;
  • distrugerea mobilierului urban – între 500 și 1.500 lei;
  • abandonul animalului – între 1.500 și 2.000 lei.

Crina Dobocan

Cei interesați pot consulta documentația aici:

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular