Pe 7 mai 2026, la Oradea, are loc o conferință dedicată marketingului modern, vânzărilor online și utilizării inteligenței artificiale în afaceri. Evenimentul, intitulat Creative Marketing Summit Oradea, aduce la un loc antreprenori, specialiști în marketing, reprezentanți ai companiilor din eCommerce și profesioniști interesați de schimbările din mediul digital.
Conferința este organizată de Creative Marketing și se va desfășura între orele 10:00 și 14:00, la Incubatorul de Afaceri Oradea. În program sunt prevăzute prezentări, o dezbatere de grup și sesiuni de networking.
Vasile Chindriș, sufletul acestei manifestări, spune că evenimentul urmărește să prezinte modul în care tehnologia schimbă modul în care companiile își fac promovarea și își cresc vânzările, dar și să creeze legături între oamenii din industrie.
Cine participă ca speakeri?
Evenimentul reunește mai mulți invitați din zona de business, marketing și educație.
Crina Dobocan are rolul de moderator al conferinței. Ea este fondatorul Observatorul Bihorean și coordonează discuțiile dintre speakeri și participanți, inclusiv pe cele din cadrul panelului.
Chindriș Vasile, fondator Creative Marketing, va vorbi despre felul în care inteligența artificială schimbă vânzările online și strategiile de marketing digital, cu accent pe automatizare și personalizare.
Farckc Madalin, CEO la What’s New Agency și creator multidisciplinar, va prezenta metode de marketing de conținut și va explica modul în care mesajele pot duce la conversii mai bune.
Răzvan-Florin Pătcaș, director general la Parcul Științific și Tehnologic Bihor, va vorbi despre mediul antreprenorial din Oradea și despre oportunitățile pentru afacerile digitale locale.
Paul Burtic, CEO și fondator PACK BROTHERS, va aduce în discuție tema logisticii și a serviciilor de fulfillment, explicând cum pot fi gestionate mai simplu procesele de livrare și stocare pentru magazine online.
Balint Flaviu, manager general la QubAds, va prezenta soluții de promovare locală și metode prin care afacerile pot atrage clienți din zona lor.
Dorin Cristian Coita, conferențiar universitar și doctor în marketing, prodecan la Facultatea de Științe Economice, va veni cu o perspectivă academică asupra marketingului și va explica modul în care teoria se aplică în afaceri.
Programul zilei
Evenimentul va avea loc în data de 7 mai și va începe la ora 10:00 cu deschiderea oficială, urmată de prima prezentare despre inteligența artificială și eCommerce, unde se va discuta despre automatizare, personalizare și creșterea vânzărilor online.
La ora 11:00 este programată o prezentare despre ecosistemul de afaceri din Oradea și județul Bihor, cu accent pe dezvoltarea antreprenoriatului local.
După o pauză de networking la 11:30, programul va continua cu o sesiune despre SEO, tracking și măsurarea corectă a rezultatelor în marketing.
La 12:30 va urma prezentarea despre marketingul de conținut, cu exemple de strategii folosite pentru atragerea și convertirea clienților.
De la 13:00 va avea loc un panel de discuții despre marketing, inteligență artificială, logistică și direcțiile în care merg afacerile locale.
Evenimentul se va încheia la ora 14:00 cu o sesiune de networking, unde participanții pot discuta idei, pot face schimb de contacte și pot pune bazele unor colaborări.
Conferința acoperă mai multe zone importante pentru mediul de afaceri digital:
- utilizarea inteligenței artificiale în vânzări online și marketing
- dezvoltarea afacerilor și oportunități pentru antreprenori locali
- optimizarea campaniilor de promovare online și măsurarea rezultatelor
- strategii de conținut pentru atragerea clienților
- logistică și servicii pentru comerțul online
- discuții despre viitorul marketingului și al afacerilor locale
- networking între profesioniști din domeniu
Accesul la conferință este gratuit, pe bază de rezervare. Biletele se găsesc pe: https://event.creative-marketing.ro/. Participanții au acces la toate prezentările, la panelul de discuții, la sesiunile de întrebări și răspunsuri cu speakerii, la networking și la materialele conferinței.
Teodora Mihai

