Fără apă, marți, în mai multe zone din Oradea. Cinci străzi, afectate de lucrări

Dată:

Zi cu probleme la alimentarea cu apă în Oradea. Marți, 11 august 2026, Compania de Apă Oradea va opri furnizarea apei potabile în două zone ale orașului, pentru lucrări la rețeaua de alimentare. O parte dintre locuitorii de pe strada Tudor Vladimirescu vor rămâne fără apă între 08:00 și 15:00, în timp ce alte cinci străzi vor fi afectate între 09:00 și 13:00. Compania le recomandă orădenilor să își facă din timp rezerve de apă.

Mai multe zone din Oradea vor rămâne marți fără apă potabilă. Compania de Apă Oradea anunță două intervenții programate în aceeași zi, care vor afecta consumatorii de pe mai multe străzi.

Prima oprire este programată pe strada Tudor Vladimirescu, unde alimentarea cu apă va fi întreruptă între orele 08:00 și 15:00.

Intervenția este necesară pentru executarea unor lucrări de intercalare la conducta de alimentare cu apă din zonă. Vor fi afectați consumatorii de pe strada Tudor Vladimirescu, pe tronsonul cuprins între strada Oneștilor și Bulevardul Decebal.

A doua oprire va avea loc între orele 09:00 și 13:00 și va viza zona străzii Doina.

De această dată, echipele Companiei de Apă Oradea vor executa lucrări de relocare a rețelei de alimentare cu apă din zona străzii Doina.

Intervenția va afecta consumatorii de pe Bulevardul Decebal, Bulevardul Dacia, strada Alexandru Odobescu, strada Doina și strada Vasile Conta.

Locuitorii din toate zonele vizate sunt sfătuiți să își pregătească rezervele de apă necesare înainte de începerea lucrărilor. În funcție de stradă, alimentarea va fi oprită pentru patru sau șapte ore.

Apă tulbure

Compania de Apă Oradea atrage atenția că apa poate avea temporar turbiditate după reluarea furnizării. Dacă acest lucru se întâmplă, apa trebuie folosită doar pentru scopuri menajere până când se limpezește complet.

Rețeaua nu va reveni instantaneu la parametrii obișnuiți. După finalizarea lucrărilor, conductele vor fi spălate, iar rețeaua va fi reumplută. Presiunea apei va reveni și ea treptat la valorile normale.

Compania de Apă Oradea își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat al instituției.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular