La Valea Cerului, din comuna Suplacu de Barcău, tradițiile slovace sunt în centrul atenției. În zilele de 18 și 19 iulie 2026, aici va avea loc cea de-a 20-a ediție a Festivalului Folcloric al Tineretului Slovac, un eveniment care marchează două decenii de spectacole, întâlniri și promovare a culturii slovace.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2026, când pe scenă va urca formația slovacă Kollarovci, una dintre cele mai iubite și apreciate trupe din Slovacia.
Ediția aniversară va aduce la Valea Cerului peste 400 de dansatori din 10 țări. Tinerii vor prezenta dansuri și momente inspirate din folclorul slovac și vor demonstra că tradițiile pot fi duse mai departe de fiecare nouă generație.
Organizatorii spun că aniversarea celor 20 de ani înseamnă mult mai mult decât un simplu festival.
„20 de ani de spectacol folcloric.
20 de ani de tradiții păstrate cu drag.
20 de ani de prietenii, emoții și generații care s-au perindat pe această scenă. De două decenii, Valea Cerului este locul în care sute de copii și tineri slovaci din Europa de Est se întâlnesc în fiecare an. Ei dansează, cântă și arată că identitatea slovacă rămâne vie prin oameni, prin comunitate și prin respectul pentru rădăciniö, a arătat deputatul Adrian Merka, președintele Uniunii Democratice a Slovacilor din România.
Acesta îi invită pe toți cei care iubesc folclorul și tradițiile să participe la acest festival, în perioada 18–19 iulie 2026, la Valea Cerului, pentru a lua parte la această sărbătoare dedicată folclorului slovac.
Crina Dobocan

