Dublă sărbătoare la Vadu Crișului. 30 de ani de „Sărbătoare a Trompetelor” și 150 de ani de istorie pentru biserica reformată

Dată:

Vadu Crișului se pregătește pentru o duminică aparte. Pe 30 august 2026, localitatea va sărbători două evenimente importante pentru localnici. Este vorba de ediția cu numărul 30 a „Sărbătorii Trompetelor”, festivalul fanfarelor din bisericile baptiste, și aniversarea a 150 de ani de la construirea actualei biserici reformate.

Va fi o zi în care muzica, credința și istoria locală se vor întâlni în centrul comunei și în lăcașurile de cult. Cele două comunități religioase își vor marca propriile momente importante, iar localitatea va avea parte de o adevărată zi de sărbătoare.

Duminică, 30 august 2026, la Vadu Crișului se desfășoară cea de-a 30-a ediție a festivalului fanfarelor din bisericile baptiste. Organizatorii au ales drept reper cuvintele din Psalmul 150:3: „Lăudați-L cu sunet de trâmbiță, lăudați-l cu alăuta și harpa”.

Festivalul a devenit o tradiție pentru comună și are loc, în fiecare an, la sfârșitul lunii august. De-a lungul timpului, la Vadu Crișului au ajuns fanfare din județul Bihor, din alte zone ale țării și chiar din străinătate.

Organizatorii spun că nu este vorba despre o competiție între formații. Scopul întâlnirii este unul religios. Credincioșii îl laudă pe Dumnezeu prin muzică, după mesajul transmis în Cartea Psalmilor.

La ediția din acest an și-au anunțat participarea fanfara Bisericii Baptiste din Crasna, fanfara din Pericei, județul Sălaj, și fanfara Bisericii Penticostale Albini din Cluj-Napoca. Lor li se va alătura fanfara din Vadu Crișului.

Prima parte a programului va avea loc în centrul comunei. Duminică, de la ora 9:30, cele patru fanfare vor susține un moment artistic împreună. După acest moment, evenimentul va continua în Casa Domnului.

150 de ani de istorie

În aceeași zi, comunitatea reformată din Vadu Crișului va marca un moment important din istoria localității. Duminică, 30 august 2026, de la ora 10:30, Parohia Reformată va sărbători 150 de ani de la construirea actualei biserici reformate.

Lăcașul de cult este unul dintre reperele comunității și marchează un secol și jumătate de istorie. Aniversarea va fi marcată printr-o slujbă religioasă și printr-un moment comemorativ. Slujba va fi oficiată de Szabolcs János Bogdán, episcopul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. Numele episcopului este legat și de județul Sălaj. În trecut, Szabolcs János Bogdán a fost preot în localitatea Crasna”, a anunțat Ioan Hașaș, viceprimarul comunei Vadu Crișului.

După slujbă, va fi dezvelită o placă comemorativă, amplasată pe peretele bisericii. Aceasta va aminti, peste ani, de împlinirea celor 150 de ani de la construirea bisericii.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular