De la ce a pornit incendiul în care a sfârșit tragic un fost mare fotbalist al FC Bihor. Arpad Szucs a murit în propria locuință

Dată:

Un cablu electric defect sau neizolat corespunzător ar fi provocat incendiul în care și-a pierdut viața Arpad Szucs, fostul mare fotbalist al FC Bihor. Tragedia s-a produs vineri seara, într-un apartament de pe Calea Mareșal Alexandru Averescu din Oradea.

Potrivit concluziilor pompierilor, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza cablului electric. Flăcările au cuprins întreaga locuință, degradând bunurile din apartament. Au fost afectate și apartamentele situate deasupra și dedesubtul celui în care a izbucnit incendiul, iar casa scării a fost inundată cu fum, zugrăveala fiind, de asemenea, deteriorată.

În timpul intervenției, pompierii l-au găsit pe Arpad Szucs inconștient în interiorul apartamentului. Salvatorii l-au scos de urgență din locuință și l-au predat echipajului de Terapie Intensivă Mobilă. Medicii au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut rezultat. Fostul fotbalist a fost declarat decedat.

La locul incendiului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Alte două persoane au fost evacuate din bloc.

O viață dedicată fotbalului

Arpad Szucs s-a născut la Oradea, în 16 martie 1943, și a fost unul dintre numele importante ale fotbalului bihorean. S-a format la Stăruința și CAO și a debutat în Divizia B în 1961, pentru Crișana Oradea.

Fosta extremă dreaptă a disputat aproximativ 550 de meciuri în prima și a doua ligă, Cupa României și partide amicale, înscriind peste 60 de goluri. În prima ligă a adunat 190 de prezențe și 35 de goluri.

În 1974, Szucs a făcut parte din echipa Jiul Petroșani care a câștigat Cupa României, după o finală spectaculoasă cu Poli Timișoara, scor 4-2. Fotbalistul orădean și-a trecut atunci numele și pe lista marcatorilor.

În același an a revenit la Oradea, la FC Bihor, unde a evoluat până la retragerea din activitate, în 1980. Ulterior, a continuat să lucreze în fotbal ca antrenor, ocupând inclusiv postul de antrenor principal al FC Bihor în 1996.

Recomandările pompierilor după tragedie

Pompierii atrag din nou atenția asupra pericolului reprezentat de instalațiile electrice defecte și recomandă verificarea periodică a acestora de către personal autorizat.

Cablurile și echipamentele electrice deteriorate trebuie înlocuite, iar improvizațiile trebuie evitate. Totodată, specialiștii recomandă să nu fie folosite simultan mai multe aparate electrice la aceeași sursă de alimentare, pentru a evita suprasolicitarea instalației.

Pentru detectarea rapidă a unui incendiu, pompierii recomandă și montarea detectoarelor de fum în locuințe, în special pe căile de acces și în apropierea zonelor de dormit. Acestea trebuie testate periodic, iar bateriile schimbate atunci când este necesar.

O tragedie care readuce în atenție cât de repede se poate transforma o problemă aparent banală la o instalație electrică într-un incendiu cu urmări devastatoare.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular