Echipa Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș, formată din Adrian Laurențiu Iuga și Natalia Florina Codoban, a câștigat marele premiu al primei ediții a Campionatului Județean al Școlilor de Bucătari „Școala de Gust”. Competiția s-a desfășurat, vineri, 12 iunie 2026, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea.

Tema concursului a fost „O Românie în farfurie”, iar opt echipe de elevi de la licee și colegii cu profil culinar din județul Bihor au avut la dispoziție trei ore pentru a pregăti preparate inspirate din gastronomia românească.
Pentru câștigători, cea mai mare provocare a fost timpul, o dificultate cu care s-au confruntat, de altfel, toți participanții. Tinerii spun că astfel de concursuri îi ajută să se obișnuiască cu atmosfera competițională, să își depășească limitele și să capete experiență. Ambițiile lor sunt mari, iar următorul pas pe care și-l doresc este participarea la cele mai importante competiții din domeniul gastronomic.

Profesoara care i-a coordonat, Cornelia-Simona Mihăeș, spune că atragerea și motivarea tinerilor către școlile de profil reprezintă o provocare permanentă. La rândul său, mentorul echipei, chef Ciprian Sotoc, a precizat că pregătirea pentru concurs a fost realizată într-un timp foarte scurt, de numai două săptămâni.
Competiția este considerată o premieră la nivel național și a fost organizată de Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea și Festivalul-concurs D’ale porcului.

Participanții au avut de pregătit două preparate, fiecare în câte cinci porții individuale. La aperitiv, ingredientul obligatoriu a fost păstrăvul, iar pentru felul principal concurenții au trebuit să gătească un preparat pe bază de mușchiuleț de porc, alături de cel puțin două garnituri și un sos.
Concursul s-a desfășurat în două etape. În prima parte a zilei au intrat în competiție echipele de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea, Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László” Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea și Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta. După-amiaza au concurat reprezentanții Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, Liceului Tehnologic nr. 1 Valea lui Mihai, Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea și Liceului Teoretic „Horváth János” Marghita.

Printre concurenți s-au aflat și Adrian Galiș și Hengye Sebastian-Attila, elevi în clasa a XI-a la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, care lucrează deja în restaurante. Pentru concurs au pregătit o balotină din păstrăv umplută cu somon, servită alături de mămăligă în trei culori și sos cu turmeric. Pentru felul principal au ales o variantă modernă inspirată din bucătăria tradițională bihoreană.
Deși au întâmpinat probleme tehnice și au avut la dispoziție un spațiu redus pentru lucru, cei doi și-au păstrat concentrarea pe tot parcursul probei.
„Un bucătar bun se descurcă în orice condiții”, au spus elevii, care au participat pentru prima dată la o competiție de acest tip.
Și echipa Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, formată din Patrick Ciucur și Ionuț Hendre, a mizat pe ingrediente și gusturi inspirate din zona Bihorului. La aperitiv au pregătit păstrăv cu pandișpan din mălai, sos de hrean și chipsuri crocante. Pentru felul principal au asociat mușchiulețul de porc cu crumble din alune și fistic și sos de coacăze.

„Ne-am gândit la locurile de unde venim și am vrut să păstrăm inspirația de la țară”, au explicat cei doi elevi.
Președintele ANBCT România și al juriului, chef Cezar Munteanu, este de părere că astfel de competiții au un rol esențial în formarea viitorilor profesioniști și în păstrarea identității gastronomice românești.
„Nu este vorba doar despre gătit. Este și despre identitatea pe care o transmitem generațiilor care vin după noi”, a afirmat acesta.
Chef-ul a vorbit și despre importanța mentoratului în școlile de profil și a amintit de competiția „Meseria, brățară de aur”, foarte cunoscută în trecut în rândul elevilor din învățământul profesional și tehnic.

Potrivit lui Cezar Munteanu, participarea la astfel de concursuri putea reprezenta un avantaj important pentru tinerii care își începeau cariera. El consideră că spiritul competițional trebuie readus în școli și că profesioniștii din domeniu ar trebui să fie mai prezenți în procesul de pregătire al elevilor.
„A venit momentul să oferim mai departe din experiența acumulată. Îi încurajez pe toți bucătarii să revină măcar din când în când în școli și să îi ajute pe elevi să descopere această meserie”, a spus președintele ANBCT.

Acesta a atras atenția și asupra problemelor care există încă în învățământul de specialitate. El a afirmat că programele școlare s-au schimbat foarte puțin în ultimii ani și că, în multe cazuri, investițiile realizate nu sunt folosite la capacitate maximă.
Ca exemplu, chef Cezar Munteanu a povestit că a vizitat recent un liceu agricol care avea și specializări în alimentație publică. Acolo a găsit echipamente în valoare de peste 70.000 de euro, însă acestea nu erau utilizate deoarece nu existau fonduri pentru achiziționarea materiilor prime necesare activităților practice.

„Din păcate, ne confruntăm în continuare cu aceleași probleme și cred că trebuie să schimbăm această situație”, a declarat acesta.
Alin Vădean, membru al juriului, component al echipei naționale de gastronomie și finalist Global Vegan Chefs 2026, consideră că modelul de la Oradea ar putea fi preluat și în alte județe.
„Este prima dată când văd o implicare atât de mare din partea școlilor de specialitate și a organizatorilor într-un eveniment de asemenea dimensiuni. Elevii trebuie să descopere încă din clasele a IX-a și a X-a ce înseamnă bucătăria profesionistă. Toată lumea are de câștigat, iar astfel de competiții îi pot face să iubească și mai mult această meserie”, a spus acesta.

Inspectorul școlar general Hajnal Kéry a evidențiat importanța învățământului profesional în pregătirea specialiștilor de care piața muncii are nevoie, iar conducerea Colegiului Tehnic „Traian Vuia” a anunțat că instituția este pregătită să găzduiască și edițiile următoare ale concursului.
Preparatele au fost evaluate după mai multe criterii: gust și echilibru, tehnică și execuție, prezentare și aspect vizual, creativitate și respectarea temei „O Românie în farfurie”, precum și organizarea activității în bucătărie, gestionarea timpului și curățenia.
Din juriu au făcut parte chef Cezar Munteanu, președintele ANBCT România, chef Alin Vădean, chef Eugen Pocian, proprietarul Restaurantului Corsarul din Oradea, bloggerul culinar Laura Laurențiu și chef George Crăciun, membru al juriului Bocuse d’Or România 2025.
Clasamentul final al competiției
Locul I a fost câștigat de echipa Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, formată din Adrian Laurențiu Iuga și Natalia Florina Codoban.
Locul al II-lea a revenit echipei Liceului Tehnologic nr. 1 Salonta, formată din Petruța Sârca și Alexa Rus.
Locul al III-lea a fost obținut de elevii Colegiului Economic „Partenie Cosma” Oradea, Hengye Sebastian-Attila și Adrian Galiș.

Premiul pentru cel mai bun aperitiv și premiul pentru plating au fost câștigate de Ionuț Hendre și Patrick Ciucur, de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea.
Premiul pentru cel mai bun fel principal a ajuns la echipa Liceului Tehnologic nr. 1 Salonta, formată din Petruța Sârca și Alexa Rus.
Premiul pentru originalitate a fost acordat elevilor Andrei Adam și Radu Alex Dominic de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László” Oradea.
Premiul pentru organizare a fost câștigat de Darius Dandi și Nicoleta Ioana Manci, de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea.
Premiul special Inox Line Horeca a fost obținut de echipa Liceului Teoretic „Horváth János” Marghita, formată din Kovács Ádám și Kiss Anita Mária.
Premiul pentru combaterea risipei alimentare, oferit de Comtim, a revenit elevilor Kis Tamás și Varga Anita de la Liceul Tehnologic nr. 1 Valea lui Mihai.
La prima ediție a Campionatului Județean al Școlilor de Bucătari „Școala de Gust”, tinerii concurenți au demonstrat că tradiția culinară românească poate fi pusă în valoare prin creativitate, muncă și pasiune. Iar pentru mulți dintre ei, concursul de la Oradea este doar primul pas spre marile competiții ale gastronomiei românești și internaționale.
Crina Dobocan

