Campusul de 146 de milioane de lei din Oradea, în „proba de foc”. Autoritățile vor să țină absolvenții în Bihor și să-i trimită direct în companiile care au nevoie de ei

Dată:

Campusul dual din Oradea, o investiție de 146,18 milioane de lei, a ajuns la capătul celor trei ani de proiect. Acum începe partea care va arăta dacă banii, clădirile, laboratoarele și parteneriatele create au produs rezultatul așteptat. Abia acum se va vedea dacă absolvenții, bine pregătiți, vor să rămână în Oradea și în județul Bihor și să lucreze în firmele care au nevoie de ei.

Proiectul „Consorțiul pentru învățământ dual Campus Oradea”, cod proiect 31, a fost derulat între 25 august 2023 și 31 august 2026 de UAT Județul Bihor, prin Consiliul Județean Bihor, în calitate de beneficiar. Finanțarea a venit prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR, componenta C15 Educație, investiția 6, destinată dezvoltării a minimum 10 consorții regionale și a minimum 10 campusuri profesionale integrate.

Valoarea totală a investiției este de 146,18 milioane de lei, din care aproximativ 98 de milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR.

În proiect au fost implicate Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea și partenerii din mediul privat.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Campus Oradea este, potrivit reprezentanților proiectului, singurul campus pentru învățământ dual funcțional din România. Iar odată cu încheierea proiectului, obiectivul se schimbă. Astfel, nu mai este vorba despre construirea și dotarea campusului, ci despre ceea ce va produce acesta pentru comunitate.

Horea Florian Abrudan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a spus că finalul proiectului nu trebuie privit ca un punct final, ci ca trecerea către o nouă etapă.

De la finalizarea propriu-zisă a proiectului trebuie să ne uităm la ceea ce ne dorim să se întâmple în această școală. Această școală trebuie să livreze absolvenți care să se regăsească în câmpul muncii și care să răspundă nevoilor partenerilor noștri, în special a operatorilor economici”, a spus Abrudan.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Prima generație de elevi a absolvit deja. De acum, Consiliul Județean Bihor vrea să urmărească un indicator foarte concret, și anume: câți dintre tineri rămân în Oradea, câți lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit și câți ajung în firmele care i-au sprijinit în anii de studiu.

Abrudan a arătat că resursa umană rămâne una dintre cele mai importante condiții pentru dezvoltarea economică a județului. Consiliul Județean, Primăria Oradea și celelalte autorități au creat condiții pentru investiții, însă companiile au în continuare nevoie de oameni pregătiți.

În același timp, autoritățile vor să atragă mai mulți elevi către această formă de educație. În ultimii trei ani, echipele proiectului au ajuns în 50 de localități din județul Bihor pentru a prezenta avantajele învățământului dual.

Un pas important va fi și construirea unui centru de orientare școlară și profesională la nivelul județului Bihor. Proiectul a fost câștigat și urmează să fie pus în aplicare. Scopul este ca elevii să primească îndrumare încă din gimnaziu, iar părinții să fie implicați în alegerea traseului educațional.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Trebuie să fie un efort comun care să se adreseze nu numai elevilor, ci chiar și părinților, pentru că știm foarte bine influența pe care părinții o au în rândul copiilor când vine vorba de alegerea unui domeniu de studiu și a unui liceu”, a spus Horea Abrudan.

Primăria Oradea vede proiectul ca pe un exemplu de colaborare între administrația locală, administrația județeană, școli, universitate și firme.

Mariana Boia, consilier la departamentul de management, sănătate și educație din cadrul Primăriei Oradea, a transmis mesajul primarului Florin Birta și a subliniat că investiția le oferă tinerilor mai mult decât o diplomă.

Prin acest consorțiu oferim tinerilor noștri mai mult decât o diplomă. Le oferim o meserie sigură, învățare practică în laboratoare dotate la standarde europene, cazare gratuită, masă și burse atractive”, a citit aceasta.

Pentru firmele din Oradea și din județ, miza este clară: oameni bine pregătiți pentru locurile de muncă disponibile.

Campusul are săli de clasă, laboratoare, ateliere, cămin și cantină. Elevii au cazare și masă gratuite. În complex există și bazin, teren de sport și sală de sport.

Dotările includ brațe robotice, imprimante 3D, simulatoare pentru sudură și simulatoare pentru utilaje grele. Infrastructura a fost concepută astfel încât pregătirea elevilor să fie cât mai apropiată de ceea ce găsesc ulterior în companii.

În cadrul proiectului au fost acordate burse pentru 360 de elevi și 116 studenți. Aceste burse sunt distincte de bursele tehnologice și de cele oferite direct de firme și au fost plătite din proiectul câștigat de Consiliul Județean Bihor.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Au fost cumpărate și 800 de echipamente pentru desfășurarea procesului de învățământ. Scopul nu este doar folosirea lor la cursuri, ci și crearea unei identități pentru comunitatea Campus Oradea.

Monica Runcanu, manager operațional în cadrul Consorțiului pentru Învățământ Dual Campus Oradea, a prezentat bilanțul proiectului și a rezumat etapa următoare printr-un mesaj simplu: „Campus Oradea continuă!”.

În cei trei ani, proiectul a urmărit nu doar construcția și dotarea campusului, ci și atragerea elevilor către învățământul dual.

În cadrul programului de tip Job Shadow Day, 960 de elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, împreună cu părinții lor, au ajuns la campus. Tinerii au putut vedea laboratoarele și dotările și au participat la workshop-uri. Firmele partenere i-au primit și în propriile spații de lucru, pentru ca elevii să vadă direct cum arată o zi într-o companie.

Am continuat activitățile de orientare și consiliere și am avut două categorii de activități. Una dintre activități s-a adresat elevilor din clasa a XI-a și a XII-a. Am avut un eveniment la care ne-au trecut pragul 250 de elevi de liceu”, adetaliat Monica Runcanu.

Cei 250 de liceeni au avut posibilitatea să se testeze, să discute cu reprezentanții firmelor și ai facultăților, să exerseze interviuri și să se gândească la următorul pas: intrarea pe piața muncii sau continuarea studiilor.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Un alt obiectiv a fost testarea și consilierea elevilor. 816 tineri au trecut prin acest program, deși ținta stabilită inițial era de 600.

Proiectul a inclus și pregătirea cadrelor didactice și a celor implicați în practica elevilor. 25 de persoane au urmat cursul de evaluator de competențe profesionale. Grupul a inclus și reprezentanți ai firmelor partenere, implicați în pregătirea practică și în modulele de specialitate.

Coordonatorii și tutorii de practică au avut, la rândul lor, acces la un curs de formator.

Campus Oradea a pus accent și pe pregătirea personală a elevilor, nu doar pe cea profesională. 100 de elevi au participat la un curs de educație antreprenorială.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

În proiect au fost realizate și 27 de programe de Curriculum în Dezvoltare Locală, CDL, pentru cele cinci domenii și calificările susținute de consorțiu. Programele au fost stabilite după două sesiuni de workshop-uri și după discuții privind nevoile reale ale firmelor.

Portofoliu de practică.

Învățământul dual a ajuns și la Universitatea din Oradea. Instituția a introdus specializarea mecatronică în sistem dual în urmă cu un an. Prima generație are 17 studenți care au terminat anul întâi și vor continua în anul al doilea.

Pentru noul an universitar sunt deja 23 de studenți înscriși, iar reprezentanții universității estimează că numărul ar putea ajunge la aproximativ 30.

În cadrul proiectului, 108 studenți au făcut practică în companiile din consorțiu. În unele cazuri, tinerii au continuat să lucreze în firme după terminarea stagiului, fie în perioada vacanței, fie prin contracte part-time.

Alin Florin Pop, prodecan al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică din cadrul Universității din Oradea, spune că rezultatele de pe piața muncii arată deja legătura dintre pregătirea tehnică și angajare.

Acum, ocupându-ne de acreditări, știm că undeva între 85% și 90% din studenții care finalizează învățământul superior ingineresc ajung în companiile de profil din Oradea”, a zis el.

Pentru Inspectoratul Școlar Județean Bihor, una dintre problemele care trebuie rezolvate este stabilitatea profesorilor din campus.

Alin Ștefănuț, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a precizat că proiectul s-a încheiat, dar activitatea continuă. În prezent, cadrele didactice vin să predea în campus, însă nu există încă suficienți profesori titulari.

Dacă e să menționez și un neajuns, un reproș la adresa Inspectoratului Școlar Județean în momentul de față pe care urmează să îl corectăm în perioada următoare este acela că până în momentul de față nu am reușit să fidelizăm cadre didactice în campus”, a spus Alin Ștefănuț.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Inspectoratul Școlar Județean Bihor trebuie să găsească soluții pentru titularizarea profesorilor care au competențele necesare.

Alin Ștefănuț a insistat și asupra unui alt obiectiv – absolvenții trebuie să fie utili economiei locale, nu doar să obțină diplome.

Avem nevoie de absolvenți relevanți pe piața muncii, care să conteze cu competențe reale, dovedite practic, nu doar la nivel teoretic”, a punctat Alin Ștefănuț.

Radu Silaghi, directorul Asociației Firmelor Bihorene, consideră că firmele trebuie să intre mai mult în procesul de pregătire a viitorilor angajați.

Compania nu mai așteaptă ca școala să-i livreze un absolvent gata pregătit. Compania intră în procesul de formare, transmite competențe, participă la practica elevului și în final își poate forma propriul viitor angajat”, spune Radu Silaghi.

Potrivit lui Silaghi, acesta este unul dintre cele mai importante avantaje ale sistemului dual: firma nu mai așteaptă un tânăr format de școală, ci contribuie direct la pregătirea lui.

Practic, învățământul dual transformă recrutarea într-un proces de formare”, este de părere Silaghi.

Asociația Firmelor Bihorene are rolul de a face legătura între companii, școli, universitate și administrație. Organizația identifică nevoile firmelor, le transmite către sistemul de educație, contribuie la stabilirea calificărilor și sprijină companiile care intră în sistem.

Radu Silaghi a atras atenția că județul Bihor are peste 22.000 de companii active, iar nevoia de angajați bine pregătiți este mult mai mare decât poate acoperi un grup restrâns de firme.

Mesajul său către companii a fost direct: învățământul dual trebuie privit ca o investiție, nu ca o obligație.

În același timp, a cerut Inspectoratului Școlar și administrației să nu dezvolte sistemul dual fără implicarea companiilor.

„Nu construiți un sistem dual fără companii. Construiți-l împreună cu noi!”, a spus Radu Silaghi.

Foto: Facebook Mircea Mălan
Foto: Facebook Mircea Mălan

Silaghi a spus că Asociația Firmelor Bihorene trebuie să fie puntea dintre cele trei lumi: școală, firme și administrație. Dacă acest lucru reușește, Bihorul poate ajunge să aibă propriul sistem de formare a forței de muncă, construit în jurul economiei reale.

El a atras atenția și asupra schimbărilor care urmează în sistemul educațional. Din această toamnă, nivelul trei profesional devine liceu tehnologic, iar din septembrie 2029, potrivit lui Silaghi, toate aceste licee ar trebui să devină duale.

Un alt punct important al proiectului a fost schimbarea percepției asupra învățământului profesional.

Reprezentantul Asociației Firmelor Bihorene a spus că în 2022 existau încă multe familii care respingeau ideea ca un copil să urmeze o școală profesională. În opinia sa, această mentalitate trebuie schimbată, deoarece piața muncii are nevoie de tineri cu meserii și competențe practice.

Pentru a susține acest obiectiv, proiectul a mers în 50 de localități din Bihor. În aceste acțiuni au fost implicate și firmele din consorțiu, dar și Asociația Firmelor Bihorene.

În plus, au fost organizate târguri de meserii și alte evenimente de promovare.

Proiectul a avut și o componentă de dezvoltare personală. Cu ajutorul firmelor partenere au fost organizate activități extracurriculare și tabere de dezvoltare personală pentru elevi.

În bilanțul prezentat la finalul proiectului, Ecaterina Torj, manager de proiect al Consiliului Județean Bihor, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea investiției.

A fost o muncă titanică, au fost multe eforturi pe care le-am depus. Împreună am trecut peste toate obstacolele și provocările care au venit pe parcursul implementării proiectului”, a spus ea.

Ecateria Torj a arătat că, dincolo de clădiri, dotări, achiziții și indicatorii care pot fi măsurați, a existat și o parte mai puțin vizibilă a proiectului, în care echipa de management a lucrat pentru ca toate etapele să fie duse la capăt.

Acum, Consiliul Județean Bihor vrea să valorifice atât infrastructura, cât și parteneriatul creat în jurul campusului.

Pentru elevi, oferta înseamnă școală, practică, cazare și masă gratuite, burse, laboratoare moderne și contact direct cu firmele.

Pentru companii, miza este formarea unor viitori angajați.

Mădălina Sturz

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular