Buldozer căzut din trailer, lângă o stație de autobuz din Sânmartin. Primarul: „Putea să se întâmple o tragedie”

Dată:

Momente care puteau avea urmări dramatice, luni, 6 iulie, în comuna Sânmartin. Un utilaj de construcții s-a desprins de pe trailerul cu care era transportat și a căzut în apropierea unei stații de autobuz, ajungând în zona trotuarului.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă polițiștii urmează să stabilească întinderea pagubelor după ce utilajul va fi ridicat și zona va fi eliberată.

Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, a declarat că, din primele verificări făcute la fața locului, o parte din trotuar pare să fi fost avariată. Există suspiciunea că și carosabilul a fost afectat, însă situația exactă va putea fi evaluată abia după încheierea intervenției.

Edilul a anunțat că perimetrul va fi delimitat pentru ca pietonii și șoferii să fie avertizați asupra pericolului. Administrația locală va reface infrastructura distrusă, iar modul în care vor fi recuperate pagubele va fi stabilit după întocmirea documentelor oficiale de către Poliție.

Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, a declarat că incidentul s-ar fi putut transforma într-o tragedie din cauza iresponsabilității unor persoane, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Din cauza inconștienței unora, putea să se producă o tragedie, însă, din fericire, nu a fost așa. Deocamdată, din ce am văzut la fața locului, pentru că utilajul nu era ridicat, o parte din trotuar ar fi fost afectată și, probabil, și carosabilul a suferit daune. Vom ști mai multe după ce va fi eliberată zona. Vom delimita zona afectată, pentru a atenționa pietonii și șoferii. Noi vom reface ceea ce a fost distrus. Așteptăm și procesul-verbal de la Poliție, în funcție de care vom stabili cum procedăm cu recuperarea pagubelor”, a declarat primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, pentru bihon.ro

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular