Skip to main content

Ziua Națională a eroilor marcată și la Școala Gimnazială Nr.1 Hidișelu de Sus

 |  Redacţia  | 

Ca în fiecare an, elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Hidișelu de Sus, reprezentată prin profesor Puie Crina, directorul unității, coordonați de profesor Călinescu Anca Haidi și Câmpan Crinela, au participat la o altfel de lecție, care a avut ca obiectiv principal cinstirea memoriei eroilor satului căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea țării, credinței, limbii, tradițiilor și a libertății.

Astfel, elevii și-au arătat recunoștința față de eroii neamului prin rugăciune, participând la slujba de Parastas oficiată de preoții parohi Raul Toma și Eugen Hercuț, prin momente artistice, interpretând cântece patriotice și recitând poezii, care vorbesc despre iubirea de țară și neam, prin păstrarea unui moment de reculegere în cinstea acestora și prin depunerea unor flori la monumentul ridicat în cinstea lor în sat. Elevilor li s-a vorbit despre ce înseamnă noțiunea de erou, cine poartă această,,cunună„ a eroismului, făcându-se o punte de legătură între cei care au avut un crez, dăruindu-și viața în războaie, și cei care, azi ne sunt eroi: părinții, dascălii, preoții, medicii. 

Foto. Anca Călinescu