Vineri, 27 Septembrie 2024, pe terenul de sport al Școlii gimnaziale nr.1 Chijic, așa cum obișnuim în fiecare an, am sărbătorit European School Sport Day 2024 – Ziua Europeană a Sportului Școlar 2024, care face parte din săptămâna Beactive2024, un proiect Erasmus+ #ESSD, avînd ca organizatori europeni HSSF – Hungarian School Sport Federation și ISCA – International Sport and Culture Association Danemarca.
Evenimentul European School Sport Day – Education through Movement este finanțat sub programul Erasmus + “Cooperation partnerships” (grant agreement number/project number: 101134021 — ESSD2024), coordonat de Hungarian School Sport Federation.
Acest proiect se dorește a fi o modalitate de promovare cât mai vizibilă a educației fizice și sportului la nivel european cu toate schimbările ei post-pandemice, fiind parte a conceptului #BeActive al Uniunii Europene, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului.
Cu această ocazie s-au desfășurat, concursuri, parcursuri aplicative, jocuri la care au luat parte toți elevii școlii, atât cei din ciclul primar, cât și cei din ciclul gimnazial, aproximativ cincizeci de copii. Aceștia s-au întrecut plini de entuziasm, sportivitate, energie și spirit de echipă în activitățile propuse de profesorul de Educație fizică și sport și cu suportul celorlate cadre didactice ale școlii noastre.
S-au desemnat cele mai bune echipe, ne-am cunoscut „bobocii”, s-au legat noi prietenii și, s-au adâncit relațiile de întrajutorare și spiritul de echipă.
Ziua s-a terminat cu mult așteptatul meci de fotbal, intra-clase, la care echipele au fost alcătuite de elevii din toate clasele de gimnaziu, ceea ce a constituit o adevărată provocare în ce privește spiritul de echipă.
Distracția și emulația și-au făcut din plin prezența, aducând cu ele bună dispoziție, veselie, dorința de a fi cel mai bun și satisfacția de a fi fost, și în acest an, activi, sportivi și plini de energie.
Prof. educație fizică și sport
Turla Adriana