Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, rectificarea bugetului municipiului pentru anul 2026. Modificările vizează atât veniturile, cât și cheltuielile orașului, după ce administrația locală a primit noi fonduri de la stat, de la Consiliul Județean Bihor și din finanțări europene.
Valoarea totală a rectificării este de 39,2 milioane de lei. Banii vor merge în principal către sănătate, educație și investiții aflate deja în desfășurare.
Cea mai mare parte a sumelor suplimentare vine din finanțări externe. Aproape 24 de milioane de lei au fost alocate de Ministerul Sănătății pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor cu aparatură medicală nouă. Alte aproape 11 milioane de lei provin din PNRR și din fonduri europene FEDR și sunt destinate proiectelor de infrastructură școlară.
Bugetul municipiului a mai fost completat cu 2,98 milioane de lei pentru programul național „Masă sănătoasă”, dar și cu 1,69 milioane de lei primite de la Consiliul Județean Bihor pentru finanțarea centrelor de zi.
Pe partea de cheltuieli, cea mai mare sumă, 26,3 milioane de lei, merge către Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. În această sumă este inclusă și contribuția Primăriei Oradea la mai multe proiecte de investiții din domeniul medical.
Pentru programul „Masă sănătoasă” din școli au fost alocate aproape 3 milioane de lei. De asemenea, municipalitatea a prevăzut 153.000 de lei pentru participarea elevilor la olimpiade școlare.
Alte 11,5 milioane de lei vor fi folosite prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională pentru investiții în infrastructura educațională. Sunt vizate proiecte la Școala Gimnazială „Tompa Mihály”, Școala Gimnazială nr. 16 și Școala „Octavian Goga”.
Rectificarea bugetară include și aproape 3 milioane de lei pentru acoperirea majorărilor de preț generate de inflație în proiectele aflate în derulare.
În plus, din fondul de rezervă bugetară au fost direcționate încă 5 milioane de lei către investiții în sănătate și eficiență energetică. O parte din bani va fi folosită pentru cumpărarea unui accelerator liniar necesar tratamentelor oncologice.
Consilierii locali au aprobat și modificarea repartizării creditelor bugetare pe trimestre, introducerea unor noi obiective de investiții, precum și includerea donațiilor primite de instituțiile aflate în subordinea municipalității.
Prin această rectificare, administrația locală spune că bugetul municipiului a fost adaptat la finanțările reale obținute și la prioritățile actuale ale orașului, cu accent pe sănătate, educație, infrastructură și continuarea proiectelor de dezvoltare din Oradea.
Crina Dobocan

