FC Bihor a făcut spectacol în Slovenia și a obținut cea mai clară victorie din cantonamentul de pregătire. Formația antrenată de Erik Lincar a trecut fără emoții de NK Kety Emi & Impol Bistrica, scor 4-0, în al treilea meci amical al verii. Omul meciului a fost Angelo Cocian, autorul unui hat-trick.
Echipa din Oradea a dominat jocul de la un capăt la altul și și-a creat multe ocazii importante de gol, confirmând forma bună arătată pe parcursul stagiului de pregătire din Slovenia.
Angelo Cocian a deschis scorul în minutul 18, după un șut spectaculos trimis de la aproximativ 27 de metri. Același jucător a mai înscris de două ori după pauză, în minutele 51 și 72, ultimul gol venind din penalty, după un fault asupra lui Mihai Orban în careu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 87 de Alexandru Boiciuc, care a trimis puternic din interiorul careului și a închis tabela la 4-0.
Pe lângă cele patru goluri, FC Bihor a mai avut numeroase șanse de a înscrie și a lovit de două ori bara porții adverse. În defensivă, formația orădeană a oferit foarte puține oportunități slovenilor.
La finalul partidei, Erik Lincar s-a declarat mulțumit de ceea ce a arătat echipa în teren și a explicat că principalul obiectiv al acestui meci a fost jocul ofensiv.

„A fost un joc pe care am reușit să-l controlăm. Ne-a interesat foarte mult faza ofensivă, să reușim să marcăm și să ducem mingea cât mai des în fața porții. Cred că am reușit acest lucru și ne-am creat multe situații de gol. Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor și de implicarea lor”, a declarat antrenorul.
Tehnicianul a vorbit și despre sistemul de joc folosit de echipă și a explicat că FC Bihor trebuie să fie pregătită să se adapteze permanent în timpul meciurilor.
„În fotbal nu putem spune că jucăm un singur sistem. În dinamica jocului poți trece prin mai multe așezări. Important este să înțelegem momentele fiecărui meci și să găsim cele mai bune soluții”, a afirmat Erik Lincar.

Antrenorul a apreciat prestația lui Angelo Cocian, însă a transmis că rezultatul nu trebuie să îi facă pe jucători să se considere deja la nivelul dorit.
„Nu ne îmbătăm cu apă rece. Important este că ne-am pregătit bine, a fost un joc reușit și acum așteptăm să vedem cum ne vom prezenta și în ultimul meci al cantonamentului”, a spus tehnicianul.
Erik Lincar a vorbit și despre jucătorii veniți în această vară la FC Bihor și consideră că integrarea lor decurge bine, chiar dacă cei mai tineri au nevoie de timp pentru a se adapta cerințelor Ligii a II-a.
„S-au integrat bine. Cei mai tineri mai au nevoie de adaptare, pentru că la nivelul Ligii a II-a implicarea și determinarea trebuie să fie mult mai mari. Sunt convins că, pas cu pas, vor înțelege cerințele fotbalului de seniori”, a adăugat antrenorul.
FC Bihor va disputa joi ultimul meci de verificare din cantonamentul din Slovenia, împotriva formației croate NK Rudeš.
NK Kety Emi & Impol Bistrica – FC Bihor Oradea 0-4 (0-1)
Marcatori: Angelo Cocian (18, 51, 72 – penalty), Alexandru Boiciuc (87).
FC Bihor: Iustin Chirilă (46 Edgar Cadar, 73 Răzvan Cutean) – Peter Gal-Andrezly (46 Szabolcs Kilyén), Andrei Gal, Paul Antoche (46 Abel Popa), Mihai Velisar (61 Sorin Șerban) – Antonio Cruceru (61 Tudor Călin), Ioan Filip (69 Mihai Orban), Alexandru Bota (61 Matei Berchez) – Alexandru Boiciuc, Nicu Modan (61 Dragoș Tescan), Angelo Cocian (73 Mark Moruț).
Antrenor: Erik Lincar.
Crina Dobocan

