Conform informațiilor furnizate de serviciul Meteo Tulca, săptămâna viitoare, după ziua de miercuri, 20 noiembrie, România va fi martora primelor semne serioase de iarnă din acest sezon. Specialiștii avertizează că toate zonele montane, inclusiv Munții Apuseni, vor fi acoperite de un strat consistent de zăpadă, cu grosimi estimate între 15 și 25 de centimetri. În unele regiuni, condițiile meteorologice vor include viscol puternic, ce va spori dificultățile în deplasare și va impune măsuri de siguranță sporite pentru turiști și locuitorii din zonele afectate.
Precipitațiile sub formă de ninsoare sunt prognozate să își facă apariția treptat, începând de la altitudini înalte și extinzându-se către regiuni mai joase. Până la sfârșitul săptămânii, se așteaptă ca stratul de zăpadă să se consolideze.
Pe lângă regiunile montane, locuitorii din zonele joase ar trebui să fie pregătiți pentru condiții meteo schimbătoare. Este posibil să apară precipitații sub formă de ninsoare, ce ar putea depune un strat de 2-3 centimetri de zăpadă.
Salvamontiștii bihoreni turiștilor să fie prudenți în această perioadă. Drumețiile și călătoriile în zonele montane ar trebui planificate cu grijă, iar echipamentele de iarnă sunt esențiale pentru a face față vremii aspre.
„Săptămâna viitoare după ziua de miercuri, 20 noiembrie, în toate zonele montane din Munții Apuseni sau mai bine spus în toate zonele de Munte ale României, sunt așteptate ninsori și strat de zăpadă consistent între 15 și 25 cm. Izolat o să fie și viscol puternic. Ceva fulgi de zăpadă sau un strat de 2-3 cm este posibil și în zonele joase de relief”, anunță Meteo Tulca.
Crina Dobocan