Waves Festival revine la Băile 1 Mai între 3 și 5 iulie 2026 și anunță cea mai mare ediție organizată până acum. Evenimentul ajunge la a cincea ediție și vine cu o formulă mult extinsă: peste 70 de artiști, patru scene muzicale, petreceri private după încheierea concertelor, cinema în aer liber, activități pentru copii, zone de relaxare, un food court generos și un spațiu de festival de două ori mai mare decât în anii trecuți.

Festivalul, care a crescut constant de la o ediție la alta în stațiunea de lângă Oradea, pregătește în acest an un program amplu, destinat atât celor care vor să petreacă până dimineața, cât și familiilor care caută activități de vacanță. În fiecare zi, porțile se vor deschide la ora 17:00, iar distracția va continua până la ora 05:00.
Organizatorii spun că Waves Festival nu este gândit doar ca o serie de concerte, ci ca o experiență completă. Pe lângă muzică, participanții vor găsi spații de relaxare, zone premium, activități pentru copii, numeroase surprize și o ofertă variată de mâncare și băuturi.
Printre cele mai importante nume din program se află Lost Frequencies, James Hype, Jonas Blue și Inna. Artistul belgian Lost Frequencies, cunoscut pentru hiturile „Are You With Me”, „Reality” și „Where Are You Now”, va ajunge pentru prima dată la Băile 1 Mai. Alături de el va urca pe scenă James Hype, DJ-ul și producătorul britanic care a devenit celebru în întreaga lume datorită piesei „Ferrari”.
Pe lista artiștilor principali se află și Jonas Blue, cunoscut pentru melodii precum „Fast Car”, „Perfect Strangers”, „Mama” și „Rise”, dar și Inna, una dintre cele mai cunoscute artiste din România pe plan internațional.
Scena principală va găzdui și concertele susținute de Rareș, Puya, Albert NBN, IDK, Petre Ștefan, Badd G, Nouă Unșpe, Ursaru Live, Speak, Dirty Nano, Vladimir, Șaguna b2b Benzol și Arias.

Festivalul va avea patru scene, fiecare cu un profil muzical diferit. Main Stage va reuni cei mai cunoscuți artiști din program. Sunrise Stage va fi dedicată muzicii electronice și petrecerilor care continuă până dimineața, cu apariții ale artiștilor Sllash Dope, John Trend, Andre Rizo, RBOR, Budai House Clique, Gabriel M, Deny vs Goldcher, Reman și alți invitați.
Pentru cei care preferă muzica anilor trecuți, MyRetro Stage revine după succesul ediției precedente. Aici vor urca pe scenă Pepe, Mohombi, Fly Project, Celia, Natalia Bendre, Serenity și alți invitați. Organizatorul principal al festivalului, Tiberiu Voit, spune că aducerea lui Mohombi la Waves Festival este unul dintre momentele importante ale acestei ediții și se așteaptă ca artistul să aibă un succes mare în fața publicului.
Underground Stage va aduce la Băile 1 Mai artiști apreciați în zona muzicii electronice și de club, printre care Lee Burridge, P R I K U, Peter Makto, Bentze și COXXO.
Pe o altă scenă dedicată atmosferei de vară și seturilor de zi vor mixa DJ Mara, DJ Egri, Sorin Michnea, Junior – CJ, Shumy w/ Sax, Sllash Dope, Cata, Tonia, Christian Thomson, Andre Rizo, RBOR și alți artiști.

Una dintre cele mai importante schimbări ale ediției din 2026 este extinderea semnificativă a spațiului festivalului. Suprafața va fi dublată, iar infrastructura va fi modernizată. Organizatorii investesc în rețele tehnice, sisteme de siguranță și facilități suplimentare pentru public.
În apropierea locației sunt amenajate peste 300 de noi locuri de parcare. Accesul în festival se va face prin două porți. Prima va fi amplasată lângă parcarea situată în zona inelului metropolitan. Cei care vin cu mașina vor putea parca acolo și vor intra direct în zona festivalului.
A doua poartă va funcționa dinspre zona Perla, în apropierea parcului stațiunii. Aceasta va fi folosită de participanții care ajung pe jos din Băile 1 Mai sau de cei care își lasă mașinile în alte parcări ori în locurile disponibile din stațiune.
Pe perioada festivalului, circulația auto va fi restricționată în zona sensului giratoriu de la Perla. Mașinile nu vor mai putea urca spre spațiul evenimentului, deoarece drumul va fi rezervat accesului participanților și culoarelor necesare intervențiilor de urgență. Organizatorii vor anunța înainte de festival toate informațiile privind traseele, parcările și restricțiile de trafic.
Pentru a facilita deplasarea publicului, organizatorii discută cu OTL introducerea unor curse speciale între Oradea și festival. Potrivit lui Tiberiu Voit, numărul estimat de participanți este mai mare decât în anii anteriori, iar transportul public reprezintă o soluție importantă pentru accesul la eveniment.
O noutate a ediției din acest an este apariția unei zone de cinema în aer liber, realizată în parteneriat cu Cinema Palace. Spațiul va oferi participanților posibilitatea de a lua o pauză între concerte și activitățile din festival.

Programul va include și parade cu dansatori și percuționiști, spectacole cu personaje pe picioroange, o tricicletă-fluture care produce baloane de săpun, roboți CO₂, efecte vizuale și tombole cu premii. În plus, sponsorii vor organiza activări și experiențe speciale în diferite zone ale festivalului.
Participanții vor avea la dispoziție numeroase spații de relaxare și un food court extins. Peste 40 de comercianți vor fi prezenți cu preparate culinare, deserturi și băuturi pe toată durata evenimentului.
Printre atracțiile pregătite se numără și o roată panoramică de mari dimensiuni.
Festivalul va avea zone dedicate atât copiilor, cât și adolescenților. Copiii cu vârsta de până la 10 ani vor intra gratuit, dacă sunt însoțiți de cel puțin un adult.
Pentru cei care vor să urmărească spectacolele mai aproape de scenă, fără aglomerația din zona generală, organizatorii au creat Golden Circle, amplasat în partea dreaptă a scenei principale.
În același timp, VIP Zone by Hive va oferi o platformă cu vedere directă către Main Stage, bar propriu, grupuri sanitare separate, acces rapid în festival, acces în Golden Circle și intrare la petrecerile private after-hours.
Waves Festival începe să joace un rol tot mai important în promovarea stațiunilor Băile 1 Mai și Băile Felix. Organizatorii spun că în perioada festivalului locurile de cazare din zonă sunt aproape complet ocupate, iar evenimentul atrage din ce în ce mai mulți turiști din afara județului.

Tiberiu Voit afirmă că efectele asupra turismului local sunt deja vizibile și că festivalul contribuie direct la promovarea destinației Băile 1 Mai – Băile Felix.
Interesul pentru eveniment vine și din mediul corporate. O companie de IT din București, cu peste 1.000 de angajați, a contactat organizatorii pentru a include Waves Festival pe platforma internă prin care oferă reduceri la diferite evenimente. Reprezentanții firmei au transmis că angajații au aflat despre festival și au cerut informații despre acesta.
Biletele sunt disponibile pe wavesfestival.ro. Un abonament General Access pentru toate cele trei zile costă 349 de lei. Golden Circle Pass este disponibil la prețul de 549 de lei, iar HIVE Experience – VIP Access costă 699 de lei.
Pentru grupuri există și pachetul General Access 6 Pack, valabil pentru toate cele trei zile, la prețul de 1.396 de lei.
Organizatorii precizează că biletele de o zi vor fi puse în vânzare mai aproape de data festivalului, iar tarifele actuale ale abonamentelor vor crește în perioada următoare.
Bilete și informații suplimentare sunt disponibile pe: wavesfestival.ro
Crina Dobocan

