Viorel Pașca, după audierile de la DIICOT: „Sunt mândru de ce am făcut. Nu mă consider vinovat”

Dată:

La finalul audierilor desfășurate la sediul central al DIICOT, Viorel Pașca a făcut cele mai ample declarații publice de la izbucnirea anchetei care vizează activitatea centrelor sociale pe care le coordona în județul Bihor. Acesta a respins ferm acuzațiile procurorilor, afirmând că întreaga sa activitate a avut un singur scop: salvarea persoanelor abandonate de sistem.

Vizibil obosit după orele petrecute în fața anchetatorilor, Pașca a declarat că nu regretă ceea ce a făcut.

Sunt mândru de ce am făcut. Consider că am făcut bine”, le-a spus acesta jurnaliștilor, susținând că, timp de aproape două decenii, a îngrijit persoane pe care instituțiile statului nu mai aveau unde să le plaseze.

El afirmă că oamenii care au ajuns în centrele sale proveneau din spitale, primării, direcții de asistență socială, poliție și alte instituții publice, fiind persoane fără familie, fără adăpost sau cu afecțiuni grave.

„Arătați și cum au venit la noi”

Una dintre cele mai importante afirmații făcute de Viorel Pașca a vizat imaginile prezentate în spațiul public de anchetatori.

Acesta susține că fotografiile și înregistrările surprind doar starea beneficiarilor în anumite momente și nu explică situația în care aceștia au fost preluați.

Păcat că nu vi s-au prezentat pozele făcute de mine, cum au venit oamenii din spital la noi. Au fost de 10 ori mai rău bolnavii. Dar o să vină vremea când o să prezint eu pozele cu bolnavi”, le-a spus Pașca jurnaliștilor.

Potrivit acestuia, mulți dintre beneficiari au fost aduși în stare critică, malnutriți, bolnavi sau fără posibilitatea de a se îngriji singuri, iar în numeroase cazuri ar fi fost salvați datorită îngrijirii primite în centre.

„Nu mă consider vinovat”

Viorel Pașca a reiterat că nu a urmărit niciodată obținerea unor beneficii personale din activitatea desfășurată.

„Nu mă consider vinovat”, a declarat acesta, susținând că toate resursele disponibile au fost folosite pentru întreținerea beneficiarilor și că activitatea a fost posibilă în principal datorită donațiilor și sprijinului primit din partea comunității.

El a admis că este posibil să fi existat greșeli administrative sau de organizare.

„Poate am făcut și greșeli, dar niciodată cu intenție”, a afirmat Pașca, insistând că scopul său nu a fost exploatarea persoanelor vulnerabile, ci ajutorarea lor.

„Nu am nimic de ascuns”

Încă din timpul perchezițiilor, Viorel Pașca declara că este surprins de amploarea intervenției autorităților și susținea că a colaborat permanent cu instituțiile statului.

Statul ne-a luat prin surprindere”, afirma acesta, adăugând că verificările sunt firești și că nu are nimic de ascuns.

Tot atunci susținea că le-a solicitat autorităților, în repetate rânduri, să preia o parte dintre beneficiari, întrucât numărul acestora devenise foarte mare.

Eu le trimit solicitări de aproape un an să vină să îi preia”, declara Pașca.

El mai afirma că nu simțea nevoia unui avocat deoarece considera că nu a încălcat legea și că activitatea sa a fost permanent cunoscută autorităților.

Declarațiile lui Viorel Pașca vin în contextul unei anchete de amploare desfășurate de DIICOT, procurorii susținând că, în jurul centrelor sociale din Bihor, ar fi funcționat un grup infracțional organizat care ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile.

Potrivit anchetatorilor, persoanele ar fi fost recrutate din spitale, centre sociale și alte instituții, fiind cazate în imobile neautorizate, iar membrii grupării ar fi obținut venituri importante din pensiile, indemnizațiile și alte drepturi bănești ale acestora. Procurorii mai susțin că persoanele cazate ar fi fost lipsite de îngrijirea și tratamentele medicale necesare și că prejudiciul estimat depășește 13 milioane de lei.

Viorel Pașca și familia sa resping însă toate acuzațiile și susțin că dosarul ignoră contextul în care au funcționat centrele sociale și faptul că numeroși beneficiari au fost direcționați acolo chiar de instituții ale statului.

După finalizarea audierilor, procurorii au dispus măsuri preventive față de mai multe persoane cercetate în dosar, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au funcționat centrele sociale din județul Bihor.

Cazul a generat un puternic impact în spațiul public, atât prin amploarea intervenției autorităților, cât și prin contrastul dintre imaginea publică de „bun samaritean” construită de-a lungul anilor de Viorel Pașca și acuzațiile formulate de DIICOT.

Până la o hotărâre definitivă a instanței, toate persoanele cercetate în acest dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular