Accident grav în Ungaria. 12 persoane au murit după ce un autocar cu turiști s-a răsturnat

Dată:

Un autocar polonez cu turiști s-a răsturnat în Ungaria, după ce a ieșit de pe autostrada M3, care leagă Budapesta de Nyíregyháza. 12 persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite. Anchetatorii suspectează că șoferul ar fi adormit la volan.

Accidentul s-a produs duminică noaptea, în jurul orei locale 1:00, după ce autocarul a părăsit autostrada M3 și a ajuns într-un șanț, unde s-a răsturnat. Potrivit poliției, șoferul a fost reținut, iar anchetatorii iau în calcul ipoteza că acesta ar fi adormit la volan.

La bordul autocarului se aflau 57 de persoane. Pompierii au reușit să scoată până în prezent 35 dintre acestea, în timp ce echipele de intervenție au lucrat pentru eliberarea persoanelor rămase captive sub vehicul.

Potrivit agenției de presă MTI, salvatorii au încercat să ridice puntea din spate a autocarului, care cântărește 24 de tone, pentru a putea scoate persoanele prinse dedesubt. Ulterior, urmau să fie aduse macarale pentru ridicarea întregului vehicul.

Serviciul de Ambulanță din Ungaria a anunțat că a acordat îngrijiri unei persoane cu răni care îi pun viața în pericol, altor nouă persoane grav rănite și unui număr de 37 de persoane cu răni ușoare.

Premierul Ungariei, Péter Magyar, a transmis condoleanțe familiilor celor decedați și le-a urat însănătoșire grabnică persoanelor rănite.

Sursa. Radio Timișoara

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular