Victorie pe linie. Tinerele handbaliste de la Alpha Oradea, de neoprit la turneul semifinal al Campionatului Național

Echipa de junioare III de la Alpha Oradea a avut o prestație lăudabilă la turneul semifinal al Campionatului Național, desfășurat între 13 și 15 martie, la Baia Mare. Fetele antrenate de George Tăutu au demonstrat un nivel ridicat de joc și o coeziune extraordinară a grupului, reușind să obțină trei victorii din tot atâtea meciuri disputate.
Alpha Oradea a început competiția în forță, impunându-se categoric în fața formației CSHC Jimbolia, cu un scor convingător de 29-16. A urmat un duel important împotriva echipei gazdă, CS Marta Baia Mare, încheiat cu victoria orădencelor, 32-22. În ultimul meci al turneului, handbalistele de la Alpha Oradea și-au continuat marșul triumfal, trecând de LPS Bistrița cu 25-15.
Performanța echipei bihorene a fost apreciată nu doar prin prisma rezultatelor, ci și prin calitatea jocului. „Fetele au demonstrat un nivel ridicat de disciplină tactică, coeziune și dorință de a câștiga. Succesul nu vine întâmplător, ci este rezultatul muncii depuse zilnic la antrenamente”, a declarat antrenorul George Tăutu.
Reprezentanții clubului Alpha Oradea au evidențiat efortul depus atât de sportive, cât și de staff-ul tehnic. „Secretul acestor rezultate constă într-o pregătire riguroasă, într-un stil de joc modern și într-o mentalitate de învingători. Fetele noastre au demonstrat că sunt gata pentru orice provocare”, au transmis oficialii clubului.
În urma acestor victorii, echipa de junioare III de la Alpha Oradea își consolidează poziția printre cele mai puternice formații din competiție și privește cu încredere spre etapele viitoare.
„Fiecare jucătoare a contribuit decisiv la acest succes, prin determinare, muncă și dorința de a excela. Echipa a strălucit atât pe faza ofensivă, prin execuții spectaculoase, cât și în apărare, unde a demonstrat o organizare exemplară.
Acest turneu nu este doar o confirmare a valorii echipei ALPHA ORADEA, ci și un semnal clar că acest club reprezintă o adevărată pepinieră de talente pentru handbalul românesc. Felicitări tuturor sportivelor și întregului staff pentru această performanță extraordinară! Urmează noi provocări, iar ALPHA ORADEA este pregătită să își continue drumul spre succes”, sunt de părere reprezentanții Clubului.
Componența echipei Alpha Oradea în turneul de la Baia Mare: Eliza Maria Ciucaş, Giulia Gabriela Blaga, Carla Sophia Mitra, Lorena Maria Toma, Anya Maria Delean, Iulia Maria Iagăr, Alexandra Andreea Cuciula, Alexandra Oana Doloş, Sofia Smaranda Vecan, Rafalea Maria Blaga, Andrada Iulia Maria Omuţ, Maria Ioana Burceag, Alessia Maria Lucaci, Shara Marino, Anastasia Zekovic Vlaic şi Patricia Gabriela Borza.
Antrenori: George Tăutu şi Ramona Tăutu.
Crina Dobocan
Foto: Alpha Oradea