Un orădean, mutat din azilele lui Viorel Pașca, a murit. Medicii legiști au stabilit cauza decesului

Dată:

Un bărbat din Oradea, evacuat din unul dintre centrele administrate de Viorel Pașca și mutat într-un centru din județul Mureș după intervenția DIICOT, a murit la doar câteva zile după relocare. Medicii legiști au stabilit că este vorba despre o moarte neviolentă, provocată de o insuficiență cardio-respiratorie acută.

Concluziile au fost anunțate marți de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș, după primirea raportului medico-legal.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Doru Constantin, a declarat că medicii legiști au stabilit drept cauză a morții insuficiența cardio-respiratorie acută. Până în acest moment, autoritățile nu au făcut publice alte detalii legate de împrejurările în care a survenit decesul.

Bărbatul decedat este Gheorghe Gogea, din Oradea. Moartea sa a fost anunțată luni seară de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, care a precizat că acesta fusese mutat într-un centru social din județul Mureș după evacuarea beneficiarilor din imobilele administrate de Viorel Pașca în județul Bihor.

Potrivit ministrului, la momentul transferului, Gheorghe Gogea era într-o stare stabilă, avea discernământ și nu fusese identificat cu dizabilități sau cu probleme medicale care să necesite intervenții de urgență. În timpul evaluării inițiale, bărbatul le-a spus autorităților că nu are rude și nici persoane apropiate.

La momentul anunțării decesului, Dragoș Pîslaru preciza că urma să fie așteptat raportul Institutului de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei morții. Tot atunci, ministrul a transmis un mesaj în care a recunoscut că vestea l-a afectat profund, afirmând că nu există o durere mai mare pentru el decât aceea de a anunța o astfel de tragedie.

Ministrul a mai explicat că toate persoanele relocate după intervenția din Bihor erau monitorizate permanent prin AJPIS-uri, cu sprijinul organizațiilor neguvernamentale acreditate pentru monitorizare independentă, și anunța că urmau să fie prezentate informații suplimentare despre situația beneficiarilor și serviciile sociale de care aceștia beneficiază.

Decesul a avut loc după operațiunea de amploare desfășurată de DIICOT în județul Bihor, în urma căreia 409 persoane vulnerabile au fost evacuate din mai multe imobile neautorizate administrate de Viorel Pașca și repartizate în centre sociale și unități medicale din 20 de județe.

Potrivit datelor comunicate de Ministerul Muncii, dintre persoanele relocate, 149 aveau certificat de handicap, 212 erau vârstnici, iar 15 au fost internate în spitale pentru supraveghere medicală.

În județul Mureș au ajuns 14 dintre persoanele evacuate. Reprezentanții DGASPC Mureș au precizat că toate au fost evaluate medical după preluare, iar în unele cazuri autoritățile încă încercau să recupereze actele de identitate ale beneficiarilor. Totodată, instituția a arătat că persoanele repartizate în județ aveau diverse afecțiuni, însă istoricul lor medical nu era cunoscut în totalitate.

În reacția sa publică, Dragoș Pîslaru a susținut că Ministerul Muncii nu a fost informat înainte de intervenția DIICOT și că a aflat despre amploarea operațiunii abia în dimineața descinderilor, când acțiunea era deja în desfășurare. Potrivit acestuia, ministerul a fost nevoit să organizeze de urgență relocarea celor peste 400 de persoane vulnerabile, fără să fi avut timpul necesar pentru pregătirea resurselor.

Ministrul a mai dezvăluit că, după mutarea beneficiarilor, zeci de aparținători au sunat la linia telefonică pusă la dispoziție pentru a cere informații despre persoanele evacuate, însă niciunul nu și-a exprimat dorința de a le prelua în îngrijire.

În opinia lui Dragoș Pîslaru, acest caz scoate la iveală probleme importante ale sistemului de protecție socială și arată că este nevoie de un protocol național care să stabilească modul în care sunt protejate persoanele vulnerabile în timpul unor intervenții de asemenea amploare. El a spus că vor fi analizate măsuri pentru a preveni repetarea unor situații similare.

Sper ca justiția să clarifice acest caz cât mai rapid, înțelegând importanța sa la nivel societal. Dincolo de aspectele de natură judiciară, acest caz demonstrează încă o dată faptul că astăzi, în anul 2026, statul român este în multe cazuri incapabil să îi ajute tocmai pe cei vulnerabili, pe cei cu dizabilități, pe cei abandonați de familie și pe cei rămași fără adăpost.
Nu putem schimba trecutul, oricât de mult ne-am dori, însă este de datoria noastră să ne asigurăm că aceste situații nu se vor mai repeta pe viitor.
De aceea, în zilele următoare voi dispune o serie de măsuri atât pentru remedierea carențelor imediate și evidente, cât și pentru identificarea unor soluții sistemice pentru îngrijirea celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, a scris Dragoș Pîslaru pe pagina sa de socializare.

În paralel, autoritățile au continuat verificările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs decesul și dacă există vreo legătură între moartea bărbatului și procesul de relocare. Raportul Institutului de Medicină Legală a stabilit însă că Gheorghe Gogea a murit în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, decesul fiind unul neviolent.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular