Accident pe DN 1, în Bihor. Un copil a ajuns în stare gravă la spital după impactul dintre două mașini

Dată:

Un grav accident rutier produs duminică după-amiază pe DN 1, între Oradea și Oșorhei, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. În urma impactului dintre două autoturisme, trei persoane, doi adulți și un copil, au avut nevoie de ajutor medical. Copilul a fost transportat la spital în stare gravă.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în jurul orei 17.55. La fața locului au fost trimise de urgență forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.

Potrivit locotenetului – colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, pentru intervenție au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, la locul accidentului au ajuns echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.

Cele trei persoane implicate în accident au fost consultate și au primit îngrijiri medicale chiar la locul producerii accidentului, din partea echipajelor SMURD și SAJ.

După evaluarea medicală, două dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor. Este vorba despre o femeie și un copil, acesta din urmă fiind în stare gravă. Cei doi au fost duși la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular