Rezultatele Evaluării Naționale 2026 arată că niciun absolvent de gimnaziu din județul Bihor nu a reușit să obțină media generală 10. Cea mai mare medie înregistrată este 9,95 și a fost obținută de doi elevi, de la școli diferite, care împart primul loc în clasamentul județean. Rata de promovare la nivelul județului Bihor, înainte de contestații este de 74,17%.
Pe prima poziție se află Diana Fernea, absolventă a Colegiului Național „Emanuil Gojdu” Oradea, și Edmond Cadar, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea. Amândoi au încheiat examenul cu media 9,95.
Colegiul Național „Emanuil Gojdu” își păstrează poziția de top în județul Bihor, respectiv poziția 24 în ierarhia națională (luând în calcul și școlile aflate la egalitate de medie), a spus Anca Marchiș, directorul instituției de învățământ.
„Media noastră de 9,20 este a 17-a la nivel național. Aceste cifre sunt, în realitate, povestea unor ani de muncă intensă. Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor absolvenților noștri pentru efortul depus și pentru modul exemplar în care au purtat numele școlii. În egală măsură, adresez mulțumiri colegilor mei profesori, a căror dăruire și profesionalism au ghidat acești pași spre excelență, și părinților, care ne-au fost parteneri de încredere în tot acest parcurs.”, a precizat Anca Marchiș.

Liceul Ortodox, aflat sub coordonarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a obținut o rată de promovare de 98,48% după examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a.
Clasamentul continuă cu eleva Daria Jarca, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, care ocupă locul al treilea, cu media 9,90.

Directorul Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea, prof. Simona Martin, a subliniat continuitatea performanței școlare și investițiile în calitatea actului educațional, atât la nivel de resursă umană, cât și de infrastructură. Acesta a evidențiat, de asemenea, stabilitatea colectivului de elevi și rezultatele constante obținute la examenele naționale și Bacalaureat.
„Sunt foarte încântată și mă bucur că reușim să confirmăm că suntem o școală bună. Majoritatea elevilor sunt înscriși la noi încă din clasa pregătitoare. Învățământul primar, gimnazial și liceal este foarte bun în cadrul unității noastre. Elevii încep la noi și își continuă parcursul educațional tot aici, iar mulți dintre ei aleg să rămână și la liceu. Avem o rată de progres foarte mare și la nivel liceal.
La examenul de Bacalaureat am avut constant rezultate de peste 95%, iar anul trecut am atins chiar 100% promovabilitate. Mă bucur că elevii își încep școala la noi și îmi doresc ca aceștia să își continue studiile tot în cadrul liceului nostru.
Avem profesori foarte bine pregătiți și, în perioada următoare, vom beneficia de o bază materială modernizată, în urma procesului de reabilitare, ceea ce ne va aduce la standarde europene în toate sălile de clasă.
De asemenea, majoritatea cadrelor didactice au participat la cursuri de perfecționare, inclusiv programe Erasmus, și au urmat formări pentru utilizarea tehnologiei digitale. Astfel, metodele tradiționale de predare sunt îmbinate cu cele moderne”, a explicat prof. Simona Martin secretul reușitei elevilor săi.
În primele zece poziții se regăsesc mai multe unități de învățământ din Oradea. Colegiul Național „Emanuil Gojdu” domină clasamentul, având mai mulți elevi între primii zece. Sunt reprezentate și Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teologic Penticostal „Betel” și Liceul Tehnologic Nr. 1 Suplacu de Barcău.
Primele medii din județ sunt foarte apropiate. După cele două medii de 9,95 și media de 9,90 de pe locul al treilea, urmează mai mulți candidați cu 9,80, apoi medii de 9,77, 9,75, 9,72 și 9,70.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, în Top 20 al județului se regăsesc elevi de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teologic Penticostal „Betel”, Liceul Tehnologic Nr. 1 Suplacu de Barcău, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Oradea, Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea și Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea.
Distribuția mediilor în județ: peste 4.000 de elevi au susținut examenul
Din totalul de aproximativ 4.451 de candidați înscriși în Bihor:
- 74,2% au obținut medii peste 5
- 1.086 elevi au obținut medii între 1 și 4,99
Distribuția notelor arată o polarizare clară:
- 557 elevi cu medii între 5–5,99
- 669 elevi între 6–6,99
- 739 elevi între 7–7,99
- 755 elevi între 8–8,99
- 399 elevi cu medii peste 9
Niciun elev de 10 în Bihor, în contrast cu situația națională
La nivel național, doar 7 elevi au obținut media 10, însă niciunul dintre aceștia nu provine din județul Bihor.
Cele mai mari medii din județul Bihor au fost de 9,95, obținute de doi elevi din Oradea, amândoi cu rezultate excelente la Limba română (10) și aproape de perfect la Matematică (9,90).

De la Liceul Teologic Ortodox, la examen s-au înscris 66 de elevi, iar 65 dintre ei au reușit să obțină medii de promovare. Rezultatul confirmă poziția liceului între școlile cu cele mai bune performanțe din județ.
Cea mai mare reușită aparține elevului Edmond Cadar, care a încheiat Evaluarea Națională cu media 9,95. Este cea mai mare medie din județul Bihor, egalată de rezultatul obținut la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, prin eleva Diana Fernea – 9,95.
Există și un detaliu care dă o semnificație aparte acestei performanțe, precizează conducerea Liceului Ortodox, Diana Fernea, eleva care împarte primul loc cu Edmond Cadar, și-a început studiile tot la ciclul primar al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Reprezentanții liceului spun că aceste rezultate sunt efectul muncii depuse de elevi, profesori și părinți, fiecare având un rol important în pregătirea pentru examen.
Conducerea Liceului i-a evidențiat pe profesorii de specialitate Codruța Caracoancea, Mirela Rus, Carmen Lazăr și Lavinia Marinca, care i-au pregătit pe elevi pentru probele la Limba și literatura română și Matematică. Totodată, au fost apreciați profesorii diriginți Georgeta Jain, Florica Popovici și Nicoleta Cioc, care au fost alături de această generație pe toată perioada gimnaziului.

Mulțumiri au fost adresate și întregului colectiv profesoral al liceului pentru contribuția la pregătirea intelectuală și umană a elevilor, dar și părinților, considerați parteneri esențiali în procesul de educație.
Pentru comunitatea Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, aceste rezultate înseamnă mai mult decât note bune la un examen. Ele arată că performanța școlară poate merge alături de formarea caracterului, într-un mediu în care educația, credința, cultura și responsabilitatea se completează.
La final, Episcopia Oradiei îi felicită pe toți absolvenții promoției 2026 și le transmite să privească aceste rezultate ca pe primul pas către un parcurs educațional și profesional de succes, în beneficiul lor, al familiilor și al societății.
Crina Dobocan

