Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat că efectuează, în continuare, urmărirea penală faţă de doi cetăţeni ucrainieini, suspectaţi de comiterea infracţiunilor de: contrabandă, calificată – introducerea în sau scoaterea din țară, fără drept, de arme, muniții, materiale explozibile, precursori de explozivi restricționați, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.
Peste o tonă de produse toxice
Din probele administrate până la acest moment, anunță procurorii, există suspiciunea rezonabilă că la data de 26 septembrie 2024 au fost transportate pe teritoriul României, produse toxice, respectiv 1.000 litri de erbicid/pesticid contrafăcut, ambalat în 100 de cutii de carton de culoare albă sigilate, fiecare cutie conținând un număr de 10 flacoane a câte un litru fiecare. Acestea au avut aplicate etichete cu inscripția: „FMC CORAGEN”, precum și denumirea în limbă slavă, pe spatele fiecărui astfel de flacon având o altă etichetă, cu scris doar în limba slavă, iar capacul are aplicat un autocolant tip sigiliu cu inscripția „FMG”, toate având mențiunea „F06516/31909-UKRAINE”, care urmau a fi comercializate. În informarea Parchetului este precizat că materialele au fost transbordate din autovehiculul de transport pasageri într-o autoutilitară albă într-o localitate din județul Bihor.
Reținuți
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore la data de 27 septembrie 2024, iar cercetările sunt continuate de către ofiţerii I.P.J. Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
„Măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează conducerea Parchetului.