Duminică seara, în piațeta Independenței, muzica n-a mai avut nevoie de pereții unei săli. A coborât printre oameni. „Feel the Music”, concertul susținut de Corala Art Nouveau, în cadrul stagiunii estivale Initio 2026 a Filarmonicii de Stat Oradea, a avut ceva din farmecul acelor întâlniri în care cultura încetează să mai pară un eveniment solemn și devine, pur și simplu, parte din viață.
Amfiteatrul de pe malul Crișului Repede s-a umplut înainte de ora începerii. Nu era doar publicul obișnuit al sălilor de concert. Au fost oameni veniți special, dar și trecători care au încetinit pasul, au ascultat și, probabil fără să-și fi propus, au rămas. E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face o instituție culturală, cum este Filarmonica de Stat Oradea: să-i convingă pe oameni să intre în muzică fără să le ceară mai întâi un abonament, o ținută anume sau o familiarizare cu repertoriul.
În centrul serii s-a aflat Corala „Art Nouveau”, condusă de Olga Bejan, într-o formulă care a pus împreună vocile corale și o mică trupă instrumentală: pianul Cameliei Andone, violoncelul lui Victor Sandu, chitara bas a lui Veres Lóránt și percuția lui Cătălin Cioargă. Mai târziu, culoarea vocală s-a lărgit prin apariția Corinei Ile, mezzosoprană, a tenorului Nicolae Bejan și a basului Viorel Vlad Olah.
Și poate că aici stă cheia acestei seri, în refuzul de a alege o singură lume muzicală.
Programul a traversat jazzul, muzica de film, repertoriul coral contemporan și acea zonă greu de definit în care muzica savantă își amintește că poate fi și populară fără să devină superficială.
„They All Laughed” a deschis seara cu energia unei conversații care tocmai a început. „Baba Yetu” a adus apoi acel amestec de ritm, pulsație și coralitate care pare să ne amintească faptul că muzica are o geografie mult mai largă decât harta pe care o purtăm fiecare în minte.
Au urmat „Colors of the Wind” și „Adiemus”, două momente în care vocile au putut construi spații ample, aproape cinematografice. Iar dacă muzica de film are un avantaj — acela de a veni deja cu imagini în bagaj — coralul are unul poate și mai important – ne lasă să inventăm noi imaginile.
În „My Very Own”, de Ola Gjeilo, și în „Across the Vast, Eternal Sky”, universul sonor s-a mutat într-o zonă mai contemplativă. Aici, corul nu mai este doar un ansamblu de voci, ci devine un fel de respirație colectivă.
Există ceva foarte omenesc în a asculta zeci de oameni respirând pentru aceeași frază muzicală. Acolo unde fiecare vorbește peste celălalt, corul presupune o disciplină aproape utopică – să fii tu însuți, dar numai în măsura în care îi auzi și pe ceilalți.
„The Lily and the Rose”, „Speak Softly, Love” și „The Seal Lullaby” au continuat această plimbare prin registre foarte diferite — de la lirism la nostalgie și de la tandrețe la acea melancolie discretă pe care o recunoaștem înainte să-i știm numele.
Iar apoi vine inevitabila tentație a serilor de vară: să transformi concertul într-o petrecere.
„Sway” a făcut exact asta. Nu brutal, nu demonstrativ, ci cu acel ritm care îți amintește că uneori cultura nu trebuie explicată. Trebuie lăsată să se întâmple.
Finalul cu „I Dreamed a Dream” a schimbat din nou temperatura emoțională. După jazz, coral, ritm și cinema, rămânea o melodie care poartă în ea fragilitatea visului și tristețea celor care au învățat că viața nu respectă întotdeauna scenariul pe care i l-am scris.
Poate tocmai de aceea concertul s-a potrivit atât de bine cu locul.
Crișul curgea în spatele scenei. Orașul continua să existe în jur. Oamenii ascultau. Și, pentru câteva ore, granița dintre „spectacol” și „viață” s-a subțiat până aproape de dispariție.
Asta înseamnă, de fapt, să „simți muzica”. Nu doar să auzi sunete bine cântate. Ci să accepți ca ele să-ți mute puțin ordinea interioară.
Iar Corala „Art Nouveau”, sub bagheta Olgăi Bejan, împreună cu artiștii Filarmonicii de Stat Oradea, au făcut duminică seara tocmai acest lucru. Au luat un repertoriu care putea părea eterogen și l-a transformat într-o călătorie coerentă prin memorie, ritm, cinematografie, dor și bucurie.
„Initio înseamnă muzica adusă mai aproape de oameni, seri de vară petrecute împreună și artiștii Filarmonicii întâlnindu-și publicul”, le-a spus celor prezenți Teodora Moga, amfitrioana serii.
Inițio 2026 continuă să ducă muzica acolo unde oamenii sunt deja – pe promenadă, în piațetă, în cetate, pe deal, în serile de vară.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai sănătoase semne pentru viața culturală a unui oraș – când oamenii nu mai trebuie convinși să vină la muzică, pentru că muzica a venit ea la ei.
Crina Dobocan
