Ștrandul Ioșia din Oradea va fi închis începând de luni, 15 decembrie 2025, pentru o perioadă de aproximativ o lună și jumătate. Reprezentanții Administrației Domeniului Public Oradea au anunțat că redeschiderea este programată la începutul lunii februarie 2026, la o dată care va fi comunicată ulterior.
Pe durata acestei pauze, în incinta ștrandului vor fi efectuate lucrări de întreținere și reparații, curățenie generală și zugrăveli la spațiile comune și la clădirile din incintă.
Astfel de lucrări sunt realizate în fiecare an, în sezonul rece, pentru ca ștrandul să poată fi pregătit corespunzător pentru noul sezon de vizitare.
„Ne dorim ca vizitatorii să se bucure de condiții cât mai bune, așa că profităm de perioada mai puțin aglomerată pentru a face toate reparațiile necesare”, au transmis reprezentanții ADP Oradea.
Până la redeschidere, orădenii care doresc să se relaxeze la apă caldă pot merge la celelalte centre wellness din oraș, care vor funcționa normal în această perioadă.
Crina Dobocan

