În vederea atragerii de noi fonduri europene în viitoarea perioadă de programare, 2028-2034, Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unui acord de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR NV) pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării DJ 108J. Proiectul vizează un tronson de 8,74 km, unde drumul este îngust și se află într-o stare necorespunzătoare.
Miercuri, 30 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a explicat că acest tronson este în prezent în responsabilitatea Comunei Bulz și face parte din Drumul Apusenilor.
„Este vorba despre un proiect prin care noi vrem să preluăm tronsonul de drum aferent lacului de acumulare de la barajul Leșu (…) care este în responsabilitatea comunei Bulz. (…) Vom trece la preluarea tronsonului respectiv, schimbarea categoriei de drum, pentru că el astăzi este drum comunal,” a declarat Mircea Mălan.
Valoarea totală a serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice este de 1.488.294,80 lei, inclusiv TVA. Contribuția proprie a Județului Bihor este de 29.731,92 lei, inclusiv TVA, reprezentând cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă.
După realizarea documentației tehnice, Consiliul Județean Bihor va putea pregăti licitația pentru execuția lucrărilor, astfel încât proiectul să fie pregătit pentru următoarea perioadă de programare europeană care va începe la 1 ianuarie 2028.
Proiectul are și o componentă turistică importantă. Potrivit documentației, modernizarea tronsonului DJ 108J va contribui la îmbunătățirea accesului către zonele montane din județul Bihor, respectiv legătura cu stațiunea Stâna de Vale, Barajul Leșu și zona Valea Iadului. „Odată cu finalizarea lucrărilor la barajul Leșu, se va reumple acest baraj și întreaga zonă va redeveni un punct de atracție turistică pentru județul nostru,” a declarat Mircea Mălan.
Președintele Consiliului Județean Bihor a mai menționat că a discutat cu doamna primar a Comunei Bulz, Cosmina Piț Dogar, despre asumarea unui plan urbanistic zonal, astfel încât dezvoltarea zonei să fie făcută organizat.



