Skip to main content

S-a deschis parțial circulația pe Centura Nojorid

 |  Teodora Mihai  | 

Duminică a fost dată în trafic și breteaua de legătură între centrul localității Nojorid și centură, din noul sens giratoriu amenajat pe DN79.

Nojorid. Duminică, 4 august, s-a deschis circulației prima porțiune a Centurii Nojorid, de la de la intersecția cu DN79, la intrarea în Nojorid dinspre Oradea, și cu drumul comunal spre Livada de Bihor, până la drumul comunal care duce spre localitatea Apateu.

Această deschidere va avea doar efecte locale, în așa fel încât locuitorii din Nojorid de pe străzile care dau în inelul metropolitan să poată ajunge la locuințe, iar cei care locuiesc în Apateu să poată ajunge în sat prin Nojorid”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Deschiderea circulației pe Centura Nojorid se va face în două etape.

În prezent, se mai lucrează în două zone ale noului drum de legătură între Oradea și Nojorid. În următoarele zile vor fi finalizate aceste lucrări, iar în 18 august se va deschide circulației întregul traseu al Centurii Nojorid.

Circulația nu poate fi deschisă pe întreaga centură din cauza lucrărilor care se fac la inelul metropolitan, la capătul dinspre Nojorid. Pe o porțiune de 1,5 km, strada este excavată în totalitate. Se lucrează la relocarea rețelelor electrice, așternerea stratului de balast, compactări și montarea bordurilor.

De asemenea, la capătul centurii Nojorid dinspre Oradea, în zona cartierului Grigorescu, Primăria Oradea finalizează lucrările de modernizare a unor străzi care se intersectează cu diagonala care traversează cartierul Grigorescu. Pentru a crea front de lucru și pentru constructorii care lucrează în cartierul Grigorescu, capătul centurii Nojorid dinspre Oradea va fi deschis în 18 august”, a adăugat președintele Consiliului Județean Bihor.

Drumul de legătură între Oradea și Nojorid are o lungime totală de 8,3 km, fiind prevăzut cu pistă de biciclete cu o lățime de 2,5 metri. Centura propriu-zisă, de la Oradea la Apateu, are o lungime de 5 km.

Traseul cuprinde două bretele de legătură cu DN 79, una la intersecția cu drumul comunal care duce spre Livada, în lungime de peste 1,6 km, și alta spre centrul comunei Nojorid. În continuare, drumul se va intersecta cu Inelul Rutier Metropolitan, un proiect al Consiliului Județean Bihor care va conecta DN79, DN76 și DN1.

Centura Nojorid face parte din lotul II a proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”. Din același lot face parte și Centura Sântandrei, deschisă circulației în luna mai. Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 100.429.001,55 lei, TVA inclus.

Finanțarea este asigurată din bugetul Consiliului Județean Bihor și din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, prioritatea de investiții 5: O regiune accesibilă, Obiectivul Specific (OS) 3.2.

Din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” fac parte Centurile Nojorid, Sântandrei, Biharia și drumul de legătură dintre Biharia și Paleu, modernizarea DJ 763 Padiș – Ic Ponor și reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca, cu o valoare totală de 130 de milioane de euro.

Teodora Mihai