Rectorul Universității din Oradea a verificat lucrările la noul cămin studențesc. Constructorul dă asigurări că investiția va fi gata vara viitoare (FOTO)

Dată:

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, împreună cu membri ai echipei de management administrativ a universității, a mers pe șantierul noului cămin studențesc pentru a vedea cum avansează lucrările.

Foto: UO
Foto: UO

La întâlnire au participat și reprezentanții firmei care execută investiția, iar discuțiile s-au concentrat pe stadiul proiectului și pe respectarea termenelor de execuție.

În timpul vizitei a fost prezentată o cameră amenajată ca model, care arată cum vor arăta viitoarele spații de cazare pentru studenți. Totodată, au fost prezentate și soluțiile de amenajare și design propuse pentru camere.

Foto: UO
Foto: UO

Pe șantier lucrează în prezent aproximativ 120 de persoane. Activitatea continuă inclusiv în zilele de sâmbătă, astfel încât lucrările să se desfășoare în ritmul stabilit și să fie respectate standardele de calitate.

Foto: UO
Foto: UO

Potrivit constructorului, investiția se desfășoară conform graficului, iar noul cămin ar urma să fie finalizat în vara anului viitor.

Noul cămin este una dintre cele mai importante investiții realizate de Universitatea din Oradea pentru extinderea și modernizarea spațiilor de cazare destinate studenților. Proiectul face parte din planurile de dezvoltare ale universității și va oferi condiții mai bune de locuit pentru studenți. Conform datelor prezentate anterior de Universitatea din Oradea, noua clădire va avea aproximativ 800 de locuri de cazare și este realizată printr-o investiție de peste 100 de milioane de lei.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular