„Dacă nu facem ceva să transmitem să oprim chestia asta, numărul fracturilor va exploda!”
Medicii lansează un avertisment cu privire la o provocare tot mai populară pe platforma de socializare TikTok, denumită „Superman Challenge”, în care tineri dansează, iar unul dintre ei face un salt cu o mână în faţă, după gestul cunoscutului personaj, fiind susţinut de doi colegi.
Mişcarea este însă periculoasă, fapt dovedit de creşterea semnificativă a numărului de pacienţi cu fracturi din ultimele zile.
La Spitalul de Copiii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti s-au înregistrat luni, 2 decembrie, aproximativ 20 de astfel de cazuri, iar marți au continuat să ajungă la unitatea medicală copii care s-au accidentat în acelaşi mod, a precizat managerul spitalului, doctorul Alexandru Ulici.
„Au fracturi și alte leziuni ale membrelor superioare după această provocare pe TikTok, «Superman Challenge».
Ieri au venit 20, am internat doi. Astăzi, până acum sunt vreo patru veniți, unul cu fractură deschisă de antebraț.
Orice fractură poate avea complicații. O fractură nu e doar ruperea osului, e o boală generală, poate lăsa urmări, durează mult să se vindece, adică nu e bine să facem fracturi.
Deci, dacă nu facem ceva să transmitem să oprim chestia asta, numărul va exploda, vă dați seama, dacă au fost doi vineri și luni 20” – spune medicul Ulici.
Sursa. Radio Cluj