Administrația Bazinală de Apă Crișuri (ABA Crișuri) caută noi surse de finanțare europeană pentru proiecte dedicate combaterii secetei și refacerii resurselor de apă din bazinul hidrografic Ier.
Instituția a trimis către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) documentele prin care arată că vrea să fie partener în proiectul „Gestionarea integrată a măsurilor de conservare a biodiversității în Bazinul Hidrografic Ier”. Finanțarea ar urma să vină prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Proiectul este gândit pentru zona acumulării nepermanente Andrid, din bazinul Ier. Scopul principal este să ajute la păstrarea apei în natură, la refacerea rezervei de apă din subteran și la reducerea efectelor secetei, care afectează tot mai des vestul țării.

Planul prevede transformarea unei suprafețe de aproximativ 166 de hectare într-un spațiu dedicat colectării și gestionării apei. Printre măsuri se află legarea din nou a râului Ier de fosta sa luncă inundabilă, amenajarea de zone umede și realizarea unei rețele de microcanale care să ajute la acumularea și circulația naturală a apei. De asemenea, se are în vedere curățarea depunerilor din vechile albii pentru refacerea circuitului natural al apei în zonă.
Directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor, a explicat că gestionarea apei în contextul schimbărilor climatice cere căutarea constantă de soluții și de finanțări pentru investiții pe termen lung. El a spus că obiectivul este păstrarea apei în natură, refacerea zonelor care pot funcționa ca rezervoare naturale și creșterea capacității de adaptare în perioadele de secetă. Acesta a adăugat că proiectul ar aduce beneficii directe agriculturii din județele Satu Mare și Bihor.

Proiectul mai include realizarea unei zone de retenție în amonte de acumularea Andrid, care ar funcționa ca un rezervor natural. Aceasta ar permite stocarea apei în perioadele cu ploi și eliberarea ei controlată în aval, în special în perioadele secetoase.
Sunt prevăzute și lucrări de stabilizare naturală a malurilor, precum și refacerea habitatelor specifice zonelor umede. Aceste intervenții au rol atât în protejarea biodiversității, cât și în creșterea capacității naturale a terenului de a reține apa.

Un alt punct important îl reprezintă modernizarea și digitalizarea echipamentelor hidromecanice de la acumularea Andrid și de la stația hidrometrică din zonă. Aceste investiții ar urma să permită o exploatare mai eficientă a infrastructurii existente și o monitorizare mai precisă a resurselor de apă.
Prin toate aceste măsuri, ABA Crișuri urmărește soluții pe termen lung pentru adaptarea la schimbările climatice și pentru creșterea rezistenței bazinului hidrografic Ier în fața fenomenelor extreme.
Crina Dobocan

