Nadia Comăneci a venit marți seară la Oradea pentru o întâlnire cu istoria, dar și cu oamenii care încă privesc spre ea ca spre un reper. Sala Teatrului „Regina Maria” s-a umplut, publicul a aplaudat-o, micile gimnaste i-au pregătit momente speciale, iar la final campioana a primit un dar pe măsura serii: o sculptură unicat din bronz, pe care a numit-o „cea mai frumoasă medalie” pe care a primit-o vreodată.

Gala „10 pentru eternitate”, organizată la 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice, a fost mai mult decât o aniversare. A fost o întâlnire între Nadia de la 14 ani și Nadia de astăzi.

„Au trecut 50 de ani. Nu simt că au trecut 50 de ani, dar dacă mă uit la acel moment istoric, într-adevăr îmi dau seama că au trecut 50 de ani, dar eu spun că au trecut 5 note de 10”, a spus ea.

O seară în care Oradea a fost, pentru câteva ore, orașul Nadiei
Teatrul „Regina Maria” a fost plin. Cei care nu au mai prins loc în sală au putut urmări gala din Piața Regele Ferdinand, unde organizatorii au montat un ecran uriaș. Pentru că seara a fost foarte caldă, în piață a fost instalată și o instalație care a pulverizat din dronă apă pentru spectatori.

Nadia Comăneci nu a venit singură. La Oradea a ajuns împreună cu mama sa, în vârstă de 85 de ani, și cu fratele ei. În sală s-au aflat și nume importante din sport, din cultură și din viața religioasă a orașului. Printre invitați s-a numărat campioana olimpică la gimnastică Simona Amânar, căreia Nadia i-a transmis un salut în fața publicului. La gală a participat și Excelența Sa George Bologan, ambasador extraordinar si plenipotențiar pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta. Au fost prezenți și episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, precum și episcopul romano-catolic Böcskei László.

Gala a fost organizată de Primăria Oradea, prin Visit Oradea, și a fost prezentată de jurnalista sportivă Simona Țăranu.
Copiii au deschis seara
Primele emoții nu au venit de la marile nume ale sportului, ci de la copii.

Corul de Copii „Coralini” al Filarmonicii de Stat Oradea a dat startul serii, după care pe scenă au intrat micile gimnaste de la Clubul Sportiv Universitar Oradea și de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”.
Fetele au pregătit exerciții cu panglici uriașe în culorile tricolorului. Unul dintre momentele de la LPS „Bihorul” a fost dedicat Nadiei și galei „10 pentru eternitate”.

Cea mai mică dintre gimnaste, Ana Berdan, a atras atenția prin costumul său alb, cu margini în culorile tricolorului. Pe spate a avut marcat numărul 73, același număr purtat de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, în urmă cu 50 de ani.
Pentru Nadia, momentul a avut o încărcătură aparte. După demonstrație, înainte de premierea marilor sportivi, campioana le-a chemat din nou pe fete pe scenă.
„Haideți, că despre voi este moștenirea care merge mai departe!”, le-a spus Nadia.

Apoi le-a vorbit despre lucrurile fără de care talentul nu ajunge la performanță: pasiunea, munca și oamenii care te susțin. A amintit că, deși sportivul intră singur în concurs, în spatele lui există întotdeauna o echipă.

„Să știți că nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bun (…). Dragostea și pasiunea pe care le găsiți față de ceea ce faceți sunt un lucru extraordinar”, le-a transmis ea.
Demonstrația fetelor i-a trezit Nadiei amintiri din copilărie. A povestit că, atunci când era la grădiniță și la școală, îi plăcea să urce pe scenă și să danseze.

„M-a emoționat enorm acest lucru”, a spus campioana.
Nadia a insistat și asupra rolului familiei și al publicului. Un copil care face sport are nevoie să simtă că oamenii din jur cred în el.
Nadia însă nu vorbește despre acea fetiță de 14 ani ca despre un monument. Se uită la ea ca la un copil.
„Mă uit și eu la fetița de 14 ani și mă gândesc că toate momentele și fazele copilăriei și ce am făcut eu în acea perioadă m-au dus într-o lume în care sunt eu astăzi, neștiind în ce direcție o iau”, a spus ea.

Nu plecase la drum cu gândul să intre în istorie. Nici măcar nu știa că poate face istorie.
A început gimnastica pentru că îi plăceau provocările.
„Îmi plăceau provocările, îmi plăcea să mă dau peste cap, săream cu fetele peste bârnele acelea ce existau în curtea blocului pentru bătut covoare”, a mai adăugat Nadia.

Așa începe uneori o mare poveste. Nu cu un plan măreț. Nu cu o strategie. Ci cu un copil care vede o bară și se întreabă dacă poate trece peste ea.
Gimnastica i-a deschis lumea
Nadia spune că nu și-a propus să ia primul 10 din istoria gimnasticii. Nu știa nimic despre asta.

„Nu am avut acest targhet să fac istorie, să iau primul 10 pentru că nu am știut nimic despre istorie”, recunoaște sportiva.
Pentru ea, antrenamentele erau despre ziua respectivă. Despre ce putea să învețe atunci. Despre următorul exercițiu.
A avut însă, prin gimnastică, acces la lucruri pe care mulți dintre copiii din acea perioadă nu le aveau.

A mers la competiții încă de la juniori. A călătorit cu autobuzul alături de colege și cânta împreună cu ele ce învățau la școală. A avut șansa să învețe două limbi străine, engleza și franceza, încă de mică.
„Foarte multe lucruri am avut în plus față de ceilalți copii prin gimnastică”, a dezvăluit Nadia Comăneci.
Sportul a fost, pentru ea, o ușă către o lume pe care altfel nu ar fi cunoscut-o.
„Gimnastica mi-a deschis uși spre o lume despre care nu aș fi știut, deoarece în sistemul respectiv noi nu puteam să călătorim nicăieri”, explică ea.

Iar una dintre aceste uși a dus, în cele din urmă, și spre omul care avea să-i devină soț.
„Spre sfârșit m-am întâlnit și cu cel care îmi devenise soț. Deci gimnastica mi-a creat această viață0, zice Nadia.
Când 20 de exerciții însemnau 20 și nu se negociau
Nadia a vorbit și despre perioada în care a fost pregătită de Béla Károlyi și Márta Károlyi, antrenori care au avut un rol esențial în formarea ei.
Au existat și critici legate de duritatea antrenamentelor. Nadia spune însă că nu poate vorbi în numele colegelor sale și că fiecare sportiv a trăit diferit acea perioadă.

„Eu m-am gândit că pentru mine experiența a fost o experiență disciplinară, nu pot să spun ce au simțit și prin ce au trecut colegele mele, vizavi de ce am trecut eu. Au fost momente dificile, am plecat din sală de multe ori, am revenit pentru că am realizat că viața mea nu are niciun rost fără gimnastică”, a mai dezvăluit ea.
Era o altă lume și o altă relație între copil și adult.
„Era o altă cultură atunci. Antrenorul spunea ai de făcut 20, tu nu întrebai de ce. Acum, trebuie să explici de ce”, a spus ea zâmbind.
Nadia nu spune că munca sau disciplina au dispărut.

„Munca nu a dispărut, disciplina nu a dispărut, severitatea mai este pe ici-pe colo, însă comunicarea s-a schimbat”, crede ea.
Și dă un exemplu simplu, din familie.
„Acum există o altă comunicare, așa cum este comunicarea între părinte și copil. Când tatăl meu îmi spunea trebuie să faci asta, eu nu mai comentam. Acum trebuie să fie cu completare, de ce – argument”, este de părere Nadia.
Povestea Nadiei nu se termină la Montreal.

După ce Béla și Márta Károlyi au plecat din România, în 1981, lucrurile s-au schimbat pentru Nadia. Antrenorii au rămas în Statele Unite în timpul turneului din 1981, iar Nadia spune că după plecarea lui Béla toate ușile i s-au închis.
„Am fost închisă aici, nu am mai plecat, mi s-a închis tot. După ce a plecat Bella în 1981 mi s-au închis toate ușile. Nu mai aveam nicio posibilitate de progres”, a explicat ea motivul plecării din țară.
Nadia spune că până și o poziție pe care o primise în cadrul Comitetului Național Olimpic a fost blocată.

„Comitetul Național Olimpic m-a ales în comisia de sportivi și m-au scos afară din cauză că ei nu mă lăsau. Nu mai aveam nicio șansă, deci asta a fost”, a mai spus ea.
Nu vorbește însă cu tonul omului care își plânge trecutul.
„Eu sunt genul de om care nu se plânge. Trebuie să faci ceva, tu trebuie să faci schimbarea. Dacă te plângi și nu faci nimic, nu se întâmplă nimic”, a mai declarat gimnasta.

Este, poate, una dintre cele mai clare explicații pentru felul în care a privit Nadia viața: cazi, te ridici, te uiți înainte și vezi ce poți face.
24 de sportivi, premiați de Nadia Comăneci
Un alt capitol al serii i-a avut în centru pe sportivii din Oradea și Bihor care au obținut rezultate importante la concursuri naționale, europene, mondiale și olimpice.
Unii încă sunt activi. Alții și-au încheiat carierele, dar au rămas în istoria sportului prin rezultatele lor.

Nadia Comăneci a urcat pe scenă pentru a le înmâna personal diplomele de onoare. Alături de ea s-a aflat Mihai Covaliu, fost campion olimpic la scrimă și actual președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Pe lista sportivilor premiați s-au aflat Ecaterina Cărbunar, la atletism, Alex Creț, la judo, Szűcs István Lajos și Roxana Stela Hamza, la box, Vlad Ioan Trip, la lupte greco-romane, Sămuilă Iris Alexandrina, la triatlon, Daria Ioana Pop, la taekwondo, Răzvan Schvarcz și Dan Fâșie, la judo.
Au fost recompensați și Sebastian Oltean, Vancsik Levente, Ramiro Georgescu, Kádár Kálmán și Dorin Cotrăș, la polo, Aurel Gavriș, la judo, Marcel Laza, Szokolszky István, Karmel Chimerel și Korodi Ibolya, la atletism.

Pe lista laureaților s-au mai aflat Octavian Șovre, arbitru de fotbal, Adrian Alexandrescu, arbitru de polo, Mihai Cioc și Mircea Frățică, la judo, precum și Cristian Gațu, vicecampion olimpic și dublu campion mondial la handbal, stabilit la Oradea.
Cristian Gațu nu a urcat pe scenă. Nadia a coborât însă în primul rând și i-a oferit astfel diploma fostului mare handbalist.
Bolojan, omul din spatele ideii
În momentul dedicat sportivilor bihoreni, Mihai Covaliu a vorbit despre omul care a avut ideea ca o astfel de gală să aibă loc la Oradea.
„E un singur om care a avut această idee. După aceea, echipa din spate a pus totul în practică. Un om care a schimbat fața acestui oraș, nu de unul singur, ci în echipă. Știm cu toții despre cine vorbim. Nu facem politică, în sport nu facem politică, dar ce-i al Cezarului trebuie dat Cezarului. Omul din spatele acestei gale este domnul Ilie Bolojan”, a spus Mihai Covaliu.

Publicul a răspuns cu aplauze.
Primarul Florin Birta a povestit apoi cum a început pregătirea vizitei Nadiei.
„În primăvara acestui an m-a sunat domnul Bolojan, care era alături de domnul Covaliu, și puneau la punct vizita Nadiei la Oradea. Le mulțumesc pentru că au făcut posibilă această vizită”, a spus Florin Birta.

Premierul interimar nu a putut participa la gală, fiind în capitală, dar într-una dintre loji s-a aflat Ioana, partenera sa, alături de primarul Oradiei, Florin Birta, și de soția acestuia, Patricia.
„Mi-a spus că trebuie să vin la Oradea. Mi-a spus așa: «Trebuie să vii și la Oradea, pentru că lumea te vede la televizor, nu știe că exiști. Deci trebuie să fii acolo, să fii alături de generația de astăzi, generația care te-a aplaudat, să sărbătorim acești 50 de ani»”, a relatat Nadia Comăneci, în fața jurnaliștilor.

Campioana i-a mulțumit lui Bolojan și pentru că a ajutat-o la Onești, referindu-se la proiectul Guvernului pentru modernizarea bazei Clubului Sportiv Municipal Onești, locul în care s-a format și s-a pregătit pentru marile concursuri.
Nadia a dezvăluit și că are legături de familie cu Oradea. Sora tatălui ei a fost căsătorită cu un orădean. În trecut, Nadia a ajuns de mai multe ori în zonă, inclusiv la Băile Felix, unde venea împreună cu colegele pentru pregătire și refacere.

Acum, la revenirea în oraș, impresia ei a fost una clară: „Primul lucru pe care l-am spus a fost: «Ce oraș frumos și curat și ce lume pașnică!»”.
50 de ani de la primul 10
În dialogul cu Simona Țăranu, Nadia Comăneci a rememorat copilăria, anii de antrenament, concursul de la Montreal, greutățile prin care a trecut și viața de după retragerea din sport.

În copilărie, spune ea, se gândea și la Medicină. Până la urmă, energia și dorința de a descoperi lucruri noi au dus-o spre gimnastică.
Ea a mai spus că niciodată nu s-a mulțumit să facă exact cât i se cerea. Dacă antrenorul dădea un număr de exerciții, Nadia încerca să facă câte unul în plus.
„Când ne spunea antrenorul să facem 15, eu făceam 16. Când ne dădea 16, făceam 17”, a povestit ea.

În 1978, Nadia a vrut să renunțe. Își dorea să vadă cum este viața dincolo de sala de gimnastică. A rezistat puțin peste două luni.
Apoi a ajuns la o concluzie simplă: „viața fără gimnastică era destul de plictisitoare”.
Despre primul 10 de la Montreal, Nadia a spus că nu obișnuia să urmărească notele. Știa din propriul exercițiu dacă avusese o evoluție bună.
„Mi s-a părut că am făcut o execuție bună. N-am știut nimic despre istorie, despre 10, despre nimic”, a mărturisit ea.
Apoi a auzit reacția publicului. S-a uitat spre tabelă și a văzut 1.00. Sistemul de afișare nu era pregătit pentru nota 10, așa că aceasta a apărut sub forma 1.00.

Și numărul 73 a rămas pentru totdeauna legat de povestea ei. La Montreal, Nadia a primit șapte note de 10 și a câștigat trei medalii de aur.
„Să te ridici după ce cazi”
Nadia a vorbit și despre perioadele grele și despre felul în care a reușit să meargă mai departe.
Colegii au contat mult. Atunci când una dintre gimnaste avea probleme, celelalte o încurajau simplu: „Fii tare!”.
Pentru Nadia, una dintre calitățile românilor este speranța.

„Cred că o calitate a românilor este aceea de a avea speranță, speranță că va fi mai bine. Așa am trăit și noi, cu speranța de a fi mai bine, de a face un pas înainte, de a învăța cum să ne ridicăm atunci când cădem”, a spus Nadia Comăneci.
Gimnastica a învățat-o exact asta.

„Mai ales în gimnastică, cădem de așa multe ori, încât, învățând să ne ridicăm, pot să spun că această valoare ne-a ajutat și în viața de astăzi”, a adăugat ea.
Campioana vrea sport pentru toți copiii
Nadia Comăneci a vorbit și despre o problemă care îi privește pe copiii de astăzi: accesul la sport.
În opinia ei, fiecare grădiniță și fiecare școală ar trebui să aibă un spațiu în care copiii să poată face sport fără să plătească.

Nevoia este cu atât mai mare cu cât internetul și rețelele sociale i-au făcut pe copii să petreacă mai puțin timp împreună, față în față.
La Oradea, micile gimnaste au putut să-i pună întrebări Nadiei. La final, s-au fotografiat cu ea și au îmbrățișat-o.
„Nadia”, filmul care va apărea în 2027
În timpul galei, publicul a văzut în avanpremieră un fragment din documentarul „Nadia”, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. Filmul urmează să fie lansat în 2027.

În secvențele prezentate au apărut imagini de arhivă și mărturii despre cariera gimnastei care, la doar 14 ani, a schimbat pentru totdeauna istoria acestui sport.
Printre cei care apar în documentar se află și Arnold Schwarzenegger, prieten apropiat al Nadiei. Fostul culturist și actor vorbește despre povestea și personalitatea campioanei.
Nadia l-a descris drept un om foarte muncitor, punctual și implicat în comunitate.
„Nu știu de unde are așa de multă energie”, a spus ea.

În foaierul Teatrului Regina Maria a fost deschisă și expoziția „Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune”, realizată de Arhivele Naționale ale României.
Expoziția prezentată la Oradea are numărul 73 în centrul poveștii sale. De la finalul acestei săptămâni, ea va putea fi văzută în Pasajul Madach din Oradea. Din septembrie, expoziția va ajunge la Muzeul Țării Crișurilor.
O sculptură, în loc de medalie
Gala s-a apropiat de final cu Imnul Național al României, interpretat de cântăreața bihoreană Narcisa Badea.
Primarul Florin Birta i-a oferit apoi Nadiei un buchet mare de flori și o sculptură unicat din bronz, intitulată „Madona Minunată”. Lucrarea îi aparține sculptorului bihorean Daniel Dan.
„Orașul Oradea și noi toți ți-o oferim cu mare drag”, i-a spus primarul.

Sculptura are forma unei singure aripi. Ideea pornește de la grație, de la dorința de a merge mai sus și de la curajul de a trece peste limite. Lucrarea trimite, prin simbolul său, la momentul în care Nadia a schimbat ceea ce părea imposibil în gimnastică.
Nadia a privit sculptura și a comparat-o cu o flacără olimpică.
„Este ca o flacără olimpică”, a spus ea.
Apoi a venit verdictul care a încheiat seara: „Este cea mai frumoasă medalie pe care am primit-o. E superbă! (…) M-ați copleșit, nici nu știu ce să mai spun”.
Iar dacă organizatorii au încercat să pregătească o seară „aproape de perfecțiune”, Nadia Comăneci a avut ultimul cuvânt.
„Să nu spuneți «aproape de 10», pentru că a fost o seară de nota 10”, a încheiat ea.
Crina Dobocan


