Program nou la Ștrandul Ioșia din Oradea. Cât costă biletele și ce se schimbă de la 1 Mai

Dată:

Ștrandul Ioșia din Oradea își schimbă programul în luna mai. Noile ore de funcționare intră în vigoare de la 1 mai 2026.

De marți până vineri, ștrandul va fi deschis între orele 8:00 și 17:00. Casieria se va închide mai devreme, la ora 16:00.

În zilele de sâmbătă și duminică, dar și în minivacanțe sau în zilele de sărbătoare legală, programul va fi mai lung. Vizitatorii vor putea intra între orele 8:00 și 18:00, iar casieria va funcționa până la ora 17:00.

Un caz special este vineri, 1 mai 2026. Pentru că este zi de sărbătoare legală, Ștrandul Ioșia va avea program de weekend, adică între orele 8:00 și 18:00, cu acces la casierie până la ora 17:00.

Lunea, Ștrandul Ioșia va rămâne închis.

ADP a anunțat și tarifele de intrare. Astfel, un bilet pentru adulți costă 32 de lei.

Elevii cu vârste între 14 și 18 ani, precum și pensionarii care au pensii mai mari de 3.000 de lei, vor plăti 30 de lei.

Copiii cu vârsta de peste 3 ani și până la 14 ani, pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei și persoanele cu dizabilități vor achita 16 lei.

Copiii cu vârsta de până la 3 ani vor avea acces gratuit.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular