Produse direct de la fermierii din Bihor ajung din nou în piețele din Oradea. Program nou pentru târgurile volante

Dată:

spot_img

Orădenii și turiștii care vor să cumpere alimente și produse făcute în județul Bihor au în continuare la dispoziție târgurile volante organizate săptămânal în oraș, sub numele „Târgul produselor și gusturilor bihorene”. La aceste piețe participă producători locali și meșteșugari care aduc marfă realizată în gospodăriile și fermele din județ.

Din luna mai, târgurile se desfășoară după un nou program.

În fiecare zi de marți, producătorii vor fi prezenți în cartierul Ioșia, în Piațeta Cazaban, lângă Arena Antonio Alexe, între orele 12:00 și 16:00. Tot marțea, târgul se mută în Piața Unirii, unde poate fi vizitat între orele 17:00 și 20:00.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Joia, comercianții revin în cartierul Ioșia, în Piațeta Cazaban, lângă Arena Antonio Alexe, între orele 14:00 și 18:00.

Sâmbăta, târgul are loc în Piața Unirii, între orele 09:00 și 14:00.

Organizatorii au anunțat că târgul din cartierul Nufărul este suspendat pentru moment.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Cei care ajung la piețele volante pot cumpăra mai multe tipuri de produse locale. Printre acestea se numără legume și fructe proaspete, murături, ceaiuri din plante medicinale, produse din carne afumată, brânzeturi, miere și alte produse apicole, pâine și produse de panificație, dulciuri tradiționale, condimente, uleiuri presate la rece, siropuri, gemuri, produse din lavandă, flori și obiecte artizanale.

Prin aceste târguri, clienții au ocazia să discute direct cu fermierii, producătorii și meșteșugarii din Bihor, să sprijine afacerile locale și să cumpere produse realizate în gospodării și ferme din județ.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Târgurile au loc săptămânal din iulie 2023 și sunt organizate în baza unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, Primăria Municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor (ADD).

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Potrivit organizatorilor, în anul 2025 au avut loc 160 de ediții ale acestor târguri, iar numărul producătorilor care au participat a trecut de 200.

La piețele volante pot lua parte mici producători care vând marfă obținută în propriile gospodării și care au un atestat de producător valabil. Cei interesați să participe pot cere informații direct la târg sau la adresa de e-mail targbihor@gmail.com, de la reprezentanții Asociației Agricultorilor din Valea Ierului.

Crina Dobocan

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular