Skip to main content

Proceduri decontate pentru femeile care au suferit mastectomie totală

 |  Crina Dobocan  | 

În contextul creșterii incidenței cazurilor de cancer în județul Bihor, reflectată de cele peste 200 de cereri înregistrate la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor în perioada 2023-2024, conducerea CAS Bihor a făcut cunoscute drepturile pacientelor oncologice care au suferit intervenții chirurgicale majore, precum mastectomia totală.

Astfel, conform legislației în vigoare, aceste femei au dreptul la protezare externă și/sau reconstrucție mamară, beneficiind de sprijin din partea statului în cadrul Programului Național de Oncologie.

În conformitate cu Ordinele nr. 1857/441/2023 și nr. 180/2022, pacientele care au suferit mastectomie totală pot beneficia de protezare externă de sân (prin intermediul CAS Bihor, pacientele pot solicita decontarea protezelor externe, urmând procedura specificată) și reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice.

Pacientele eligibile pot accesa intervenții chirurgicale pentru reconstrucția mamară, prin endoprotezare, în cadrul Subprogramului de reconstrucție mamară”, precizează conducerea CAS Bihor, într-un comunicat de presă.

Pentru a beneficia de proteze externe de sân, pacientele trebuie să depună un dosar complet la CAS Bihor – Compartimentul Îngrijiri la domiciliu și Dispozitive medicale. Dosarul trebuie să conțină copie după actul de identitate (originalul trebuie prezentat pentru verificare), prescripția medicală emisă de un medic specialist în Chirurgie generală, Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă sau Oncologie medicală, respectiv să completeze cererea tip, disponibilă la CAS Bihor.

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor va elibera pacientei o decizie  în vederea procurării dispozitivului medical cu care pacienta se adresează către furnizorii de dispozitive medicale care sunt în relație contractuală cu CAS Bihor”, mai precizează sursa citată.

Decontare

Se acordă proteze pentru femeile care au suferit mastectomie totală.

Pot fi decontate două dispozitive de același tip (pentru sânul stâng și/sau drept, în funcție de necesități). Valabilitatea fiecărui dispozitiv este de doi ani, iar prețul de referință decontat de CAS Bihor este de 441 de lei”, mai anunță conducerea instituției.

Pacientele care necesită reconstrucție mamară post-oncologică trebuie să obțină o evaluare oncologică de etapă, care să includă o recomandare explicită pentru reconstrucție mamară imediată sau secundară. În județul Bihor, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor este desemnat să efectueze aceste intervenții în cadrul Subprogramului de reconstrucție mamară.

Pacientele sunt sfătuite să se prezinte la oricare dintre unitățile sanitare incluse în program și care au încheiat un contract cu CAS pentru a beneficia de această intervenție.

Crina Dobocan